desen de observatie

Ultima zi din martie , ma prinde acasa la mama . Uneori simt coincidenta prin suprapunere a acestor doua notiuni , a acestor doua circumstante simultane –“acasa” si “la mama” sunt doua fatete ale aceleiasi stari . Copilaria mea isi arunca mingiile dincolo de curtea ingusta a acestui moment .

Ies in balcon cu cana de cafea – e aceeasi cana din care cindva beam sodouri fierbinti – in serile indepartate de ianuarie ale copilariei mele . E o cana alba , cu un urs galben care sta in fund – cum numai ursii galbeni de pe cani pot sta .A te maturiza inseamna a schimba lichidele pe care le bei – recipientele pot ramine aceleasi . Soarele e in dreapta , undeva in spatele liceului pe care l’am terminat .

In parc o doamna cu palarie neagra si esarfa mov, revarsate peste un gri generic – plimba un canis . Eu imi plimb buzele pe buzele canii . Tin cana oricum – mai putin “cum se tine” , de toarta , asta este poate ultimul meu gest subtil de revolta adolescentina . Un semn de carte , lasat la capitolele de inceput .

Pe parapetul terasei de la unu sunt citiva porumbei . Asta este o constatare . Decupez incet din tot cadrul , dreptunghiul cu porumbeii – si elimin constatarea. Ea nu are niciodata vibratie – e seaca , precum o sentinta . Nimeni nu e pe pagina asta pentru a citi sentinte ori constatari . Mi'ar place sa cred ca suntem aici doar pentru a ride - cind spun suntem subordonez "impreuna" . Imi place impreuna , nu din teama de singuratate - mi se pare uneori foarte propriu umanitatii - acestei umanitati .

Ma uit mai bine . Sunt 3 porumbei pe un glaf de tabla , despre care imi place sa spun ca’I o tipsie argintie dar imi amintesc ca se cheama “sort de tabla zincata” . E cipest desi straluceste a comoara pierduta special pentru a fi regasita. Porumbeii astea 3 sunt rude , sau daca nu , par iesiti din cuiburi ori zodii vecine . Toti au aceasi culoare , sau acelasi amestec de gri inchis , verde smarald si unele iriziuni violete pe git . Dealtfel asa se si poate identifica gitul , penele au alta culoare si alt aranjament . Penele de pe git se pot “infoia’ In aceasta viata nu m’am ocupat de pasari – iata o alta constatare . Unul dintre ei e mai vizibil . Are o anume stare . E oarecum agitat , se misca sacadat si cumva “grabit” . Aceasta atitudine , tradeaza prezenta testosteronului – ma amuza complicitatea masculina . Brusc tin cu el . Zimbesc si’mi urmaresc personajul . Este hotarit si grabeste pasul asta caraghios , e un sincron la pasari, dau din cap in timp ce merg . Bai personajul meu fuge dupa un alt porumbel , despre cred ca e o ea . Ea merge de’a lungul parapetului – evident mai incet . Se vrea ajunsa cumva . Come-on boy - tin cu tine ! Bai , asta vine hotarit dind din cap . Ea se’ntoarce brusc – si’I da de lucru in celalalt sens . Se reia urmarirea , acelasi decalaj de tempouri . E multa determinare in fuga asta . E toata esenta vietii intr-o urmarire pe un pervaz . Si ea chipurile nu vrea , nu se lasa , evita . Cita provocare si chemare sta in aceasta evitare . Inca o volta , inca o intoarcere – dar destul de strimta . Brusc ea nu mai are unde sa intoarca , sau creaza iluzia asta . Cade , ingenuncheaza ,cedeaza , se lasa . Orice femeie stie sa’ti ofere Victoria , facindu’o sa para o consecinta naturala a unor eforturi proprii . Esti bun boy , cum ai putea sa supravietuiesti fara propozitia asta ? Fara confirmarea vietii , “sensului propriu”? E momentul de glorie a’lu “my boy” . Se catara si o scutura . Al treilea porumbel nu a incaput in poveste - insa a participat cumva , veti fi stiind voi cum ....

Tit's breeder

Acum mă gîndesc la un anume sens al verbului „a lăsa” şi anume „a permite” . Te’am auzit adeseori spunîndu’mi „tu nu m’ai lăsat să” şi de fiecare dată m’am gindit că ăsta e felul tău propriu de a’ţi externaliza eşecul personal . E cineva de vină pentru toate astea , şi cum aş putea fi tocmai eu ?
Cînd eram prin anul 2 de şcoală , o damă bine , cu talent pedagogic mi’a explicat utilitatea mesei de machiaj din „dormitorul matrimonial” , necesitatea doamnelor de a’şi controla aparenţa în orice secundă (mai ales inainte de ). Eu nu i’am simţit niciodată nevoia – dar am mobilat toate planurile de matrimoniale cu aşa ceva . Era dealtfel şi o altă frenezie la modă de a pune piane în toate livingurile – asta pe vremea cînd se foloseau şabloane pentru mobilier . Acum sunt demodate şi inutile , cu toate astea cred ca mai am unul pe undeva printr-un sertar . Mai vrea cineva pian în living ? Sunt aici şi pentru asta , dincolo de amuzamentul meu , personal .
M’am obişnuit prea uşor să răspund formal la acel „Cum arăt azi , beibi ?” . Asta oricum e o intrebare generată de absenţa remarcii mele cotidiene : „Ce frumoasă eşti astăzi, beibi” . Azi am vorbit de formalismul întrebarii „Ce faci?” care provoacă un „Bine. Mulţumesc . Dumneavoastra ?” . Cică dacă pici unpic pe gînduri la „Ce faci ?” - ai deficienţe de comunicare . Aşa mi’ai spus ultima dată cînd mă străduiam să’ţi spun ce fac . In geneeral oscilam în ambiguitatea căutării de sine şi de tine .
Deci - romaneşte şi conclusiv - stau lungit în patul tău şi frunzăresc Le Tour du Monde , prefăcîndu’mă că pricep ceva din textul de sub poze . Ador expresia „nici o iotă” . Mi se potrivesc toate propoziţiile care încep cu „Je ne parle pas…”. Tu eşti pe diagonală, cu spatele – lăsîndu’mă să’ţi văd violoncelul tras în piele de culoarea ceaiului . Stii ca’s mort după toate curbele alea (care există pe florar) şi în atelierul de reparaţii tîmplarie al raiului . Te uiţi în oglindă . Am prevăzut’o în dormitorul tău , ca în toate dormitoarele femeilor – din anul 2 încoace. „Iţi plac ţîţele mele ?”. Imi ridic privirea de pe o poză cu dune din Libia (sic!) . Mă uit la tine , ca pentru prima oară . Cind mă uit la tine , asta înseamnă că mă uit şi la ţiţele tale – imi e greu să’ţi explic asta .Judec ansamblul carnivor . Da , şi la aia stîngă şi la aia dreaptă – mă uit . Am vedere bifocală tocmai d'aia, şi claritate în periferic ca sa para ca ma uit in alta parte.Da , stînga ta şi dreapta ta . Deşi îmi pun mîna mea stîngă pe ţîţa ta dreaptă cînd te abordez frontal . Da îmi plac . Sunt mici , unpic lasate cît să’ţi trădeze maturitatea în acord cu gravitaţia Pămîntului . Undeva , într-un loc , pe care îl bănui centru geometric, au sfîrcuri maro – pe care buzele mele ştiu să le ascută instant . Ce’ar fi cercul fără centru ? O lungime hîdă oarecare , o aţă la voia încurcăturilor , independentă de Pi – Pi e divin beibi , iraţionalul de la Facerea Lumii – lafel şi ţîta fără sfîrc ar fi neterminată si deci inutilă .Refac tot filmul ăsta şi’ţi răspund : „Ce’ţi veni ? ştii că da...” . Zîmbeşti unpic , după care reiei cu o îndoială foarte moale „Nu’s totuşi prea mici ? „ . Prea mici, pentru cine sau pentru ce destin cosmic ? Mă pomen întrebîndu’mă preţ de o secundă . Imi fac palmele căuşi şi le examinez cu interes de antropolog . Imi amintesc cum se scoate îngheţata la cofetărie în cupe . Mîinile mele sunt fabricate pentru ţîţele tale – sau vicevercea . Am pantofi pentru picioarele tale , am uneori şi dramatismul domestic al lui Al Bundy . Este o potriveală anatomică în toate .The Heaven carpenter mades all measurements well .
Aşa învăţăm noi să ne placem pe capitole . Am auzit de multe ori la beri masculine formularea „ Cu ţîţle Ralucii , curu Ruxandrei şi cracii Anisoarei faci femeia perfectă , de să’ţi bagi pula toată ziua (în ea , în femeia perfectă – n.a.)” dacă’i mai pui şi „mintea Ioanei” s’a termenat întrucît rezultă – femeia infamă . „I’m Frankenstein from Liechtenstein” . „Băi beibi ieşti perfectă ...” . Cum dracu să te judec pe capitole ? Adică 10 la algebră – 6 la proba practică ? Animalul este alcatuit din cap , gît trunchi şi membre , cum scrie la zoologii . Uneori simt o nevoie tainică şi lăuntrică de a te dezmembra , pînă’mi găsesc coasta din tine . Dar asta e o consecinţă a faptului că intregul care eşti mă zace , îmi frînge raţiunea scoţind la lumină bestialul încopitat . Ai toate elementele de bază şi încă nu crezi că e de ajuns . Mai poţi adăuga două ţîţe dacă ţi se pare distractiv – ca două stopuri la maşină , sau ca două „camanuri” la maşina cu coaie care sunt eu.
Acum eşti cu stînga la mine , cu drepta la oglindă – şi te priveşti sau mai precis – ţi le priveşti din profil . Aici e vorba de vîrfuri şi elevaţii , altitudini şi versanţi , conoide şi povîrnişuri – geografie, topografie şi oarece pornografie. Tre să ai ochi format pentru a studia realitatea şi minte constructivă pentru a zîmbi placid potenţialului .Te uiţi ,aşa cum ne învăţau pe noi la perspectivă să ne privim desenele , printre gene – să verificăm dacă „sar din pagină” , dacă au profunzime. Da beibi sar din pagină , sunt cît se poate de „în relief” . „Totuşi ar merge , un pic , doar unpic mai mari aici !” Din compunerea asta reţin esenţa „unpicdoarunpicaici” , e ca o rugăminte – te mai rog Doamne , doar un pic . E ca atunci cînd trebuie să mori şi mai cerseşti un sfert de oră pentru „prăpăditu’ ăla Doamne” . Imi amintesc un interviu cu Danielafucking Gyorfi şi cum şi’a „recăpătat ea increderea în sine” – pe care cum pula mea o pierduse ? Nu ştie nimeni ,dar o ţîţă mai lungă , sau amîndouă (din raţiuni de simetrie) – îţi readuc încrederea . Si ce e un om fără încredere în sine ? O frunză în vîntul sorţii .
Mă gîndesc la cariera mea ratată de chirurg estet – desenînd curbe de nivel cu markere pe epidermele fine a jumate din muierile acestei naţiuni . Un marker albastru waterproof cu virf tăiat oblique la 45 . Cap compas , vîrf de bisturiu – restul este incizie ori "terapie noninvaziva" (alta expresie adorabila). Adica s'a'ntilnit hotu' cu prostu ' .„Da doamna , nu o să se vadă deloc după „ . Dăruind astfel cel puţin unei jumătăţi din bărbaţii acestei naţiuni , chestii pe care sa poata pune mina - cu consistenta indubitabila „trasături ferme” , „forme rotunde” şi orice chipurile , mai aşteptăm de la vreo amărîtă cu apucături de zeiţa .Modelîndu’le , remodelîndu’le – în conformitate cu ce ? Băi ce de ţîţe şi cururi aş mai fi vazut – aş fi fost şi platit regeşte pentru asta . Plus după aia mă întîlneam cu ele pe contrasens . Imi zîmbeau larg , recunoscător – numai porţelan cu zwarovsky . Zîmbetul ăla , plin de încredere – copertă Avantaje . La întrebarea absolut intempestivă , de 1000 de puncte „Si cum aţi reuşit în viaţa ?” – ei bine răspunsul la întrebarea asta tot timpul ar fi trecut prin cabinetul meu . Astfel că intr-o zi Mircea Radu sau barem Capatos m’ar fi chemat la o emisiune în care aş fi făcut paradă de modestie , mulţumind familiei mele , amantelor mele anonime dar cruciale , pecenegilor şi cometei Shoemaker-Levy care mi’au călăuzit şi iluminat (în această ordine) viaţa . Băi , tu visezi la ţîţe mai mari , iar eu în patul tău , prăvălit peste visele tale , la prosperitatea şi satisfacţia socială (şi hormonală ?) a chirurgului estetician ce puteam fi . Asemănarea e terifiantă , cum nu’ţi accepţi tu ţîţa (aia mică şi dragă mie) aşa nu’mi accept eu soarta asta – de prinţ bizantin răsfăţat cu toate darurile zeilor.
Fac o aritmetică scurtă, de dormitor - 6 ani medicina că intru din prima cu 5 specializarea – băi fix pe la 45 de ani (prima bisectoare) mă apuc de tăiat ţîţe . Hmmm , mi se pare cam roşu pentru fracu meu . Băi , mai bine inventez o disciplină noua – în strînsă legătură cu parapsihologia şi mecanica cuantică şi mă fac „tit’s breeder„ – un fel de păstor resemnat şi postmodern insa cu venituri si statut de bijutier din Zurich. Le cint la flaut si ele cresc , se unduiesc si cresc ...Cit ? Cit doriti ?

scar tissue

O am demult , de cind ma ştiu . A crescut odată cu mine . Aş fi incomplet fără ea , sau şi mai rău s’ar putea spune că sunt lipsit de caracter. E o combinaţie hazardantă între semnătură şi tatuaj . Bunica glumea spunîndu’i „semn de bună purtare” – gravarea unei amintiri în carnea mea . Amintirea că sunt eu , ăla irepetabil – cu zgaiba asta unică în locul ăsta unic . Are forma literei S ‚ ca orice dragon de bun simţ . Asta este valabil numai din unghiul de unde o privesc eu . De’a lungul timpului a avut forme multiple R ,P,A,I,N . Aşa le’a chemat pe crăiesele inimii mele , care’s primele pe care le pun pe lista acuzării . Asta pentru că mi s’a parut firesc să dau vina pe cineva . In marea’mi laşitate percep rănile precum o consecinţă a ciocnirii mele cu o lume exterioară, potrivnică . Caşicum natura exterioară , ar fi altceva decît o epiderma 9 , generată de ţesutul conjunctiv care sunt . Băi , toate cuţitele în care m’am taiat vreodată erau ale mele , chiar dacă uneori am folosit mîini străine pentru a mi le împlînta.

Rana asta are funcţiuni proprii, trăiri intime . Aş spune ca are o viaţa personală – într-o oarecare independenţă faţă de mine . Ca orice structura parazitară va muri odată cu gazda ei , iar gazda ei sunt eu . Imi port cicatricile ostentativ pe la toate balurile şi şuetele etilice unde’s pe scenă . Orice mascul face asta în marea’i inconştienţă ori frenezie a copulării . Ranile dovedesc că te’ai luptat şi ai supravieţuit , poate există uneori şi subtextul că ai învins , iar curcile sunt moarte după asta . Băi deci ăia plini de răni îţi cărăbănesc gagica , nu violoniştii suavi si efeminaţi .

Sunt foarte suspicios faţa de toate entitatile cu formă fixă – dealtfel nu cred că această proprietate este specifică muritorilor – sau ca sa ma exprim mai optimist – traitorilor, fiinţelor vii . A rămîne neschimbat e sinonim cu viaţa eternă ‚ iar pentru viata eternă s’a plătit mult (aş spune totul) în istoria omenirii . Dacă ar fi să dau o dimensiune proprie fiinţei – aceasta este schimbarea . La nivelul fetusului e notorie celebra metamorfoza de rescriere a evoluţiei . A te adapta înseamnă a face faţă unei schimbări . Cum altfel decît schimbîndu’te ? A te adapta presupune apartenenţa conştientă la un sistem aflat întro fină , eternă şi perpetuă schimbare . Sistemul ăsta nu poate supravieţui altfel , ar fi „neviabil” fără modificări interne – ce la vie .Iar schimbarea ansamblurilor , nu este altceva decit schimbarea tuturor subansamblurilor. A evolua este doar percepţia subiectivă la nivel mental a acestei schimbări .

Beau o cafea mai mult acră decît amară şi vorbesc în dodii (alfaed) despre schimbare – duminică la matineu . Nici că puteam alege un moment mai bun . Eu care nu vreau să fiu preşedintele acestei ţări triste . Eu însumi sursă de tristeţe şi adeseori cel mai prost administrator al propriei stări de spirit . Imi privesc rana asta veche despre care mi’am spus că s’a închis . Nu am făcut altceva decît să mă păcălesc singur . Eu care tocmai am susţinut că rana asta nu e altceva decît un sistem viu , peste un alt sistem viu . Cum dracu s’ar putea închide sau vindeca ăşa ceva vreodată ?

Imi amintesc că murisem şi mă ţineai pe genunchii tăi . Murisem frumos ca orice bărbat într-o încăierare violentă , cu şurie . Barul în care se întîmplase chestia asta – era absolut devastat , dar acum era linişte . Tu nu plingeai , fumai – foarte departe se auzea o sirenă - de ambulanţă speram eu .Tin minte că eram paralizat cumva , sau mă aflam în neputinţa maximă de amişca ceva . Priveam fascinat cum mănunchiuri de fire multicolore îmi trec peste membre , cu răni sîngerînde – închizîndu’le , vindecîndu’le . Eram devorat de spectacolul ăsta şi la un moment dat ţi’am spus „Ivona , priveşte cum mă vindec ! „ . Mi’ai trecut mîna prin cap , ai suflat fumul spre tavan şi mi’ai zis „ Nu te vindeci , doar eşti mort !”

out of control

Marti - Incepe prost . Ma scoala contabila – sa’mi aminteasca ca’I sunt dator , ei , statului roman ,lui Daumier si revolutiei franceze . Nasol zic ei ! Imi spune ca viata e grea (in general) iar a ei si mai grea - comparativ. Mai planeaza timp de jumatate de ora in jurul unor factori externi agravanti : criza globala , conjuncture astrale nefavorabila , karma naspa , Basescu (fara alte adjective) si insuficienta hepatica . Nu are nevoie de “compasiune” – se plinge , e modul ei subtil de a’mi spune “Vreau bani” .“Sunt insolvabil doamna” – gasesc o scuza acoperitoare pentru toate aceste chestiuni , e modul meu subtil de a spune “Fuck you” .O sa’mi fac un tricou cu acest anunt – ala cu insolventa – cu “te iubesc”, mai ales in cur , e plin tirgul. M’ar scuti de multe explicatii . Avem si noi “falitii nostri “ . Persista iar o intrebare referitoare la subiect - care noi ? Am sa raspund dinou ca’ntro postare mai veche si sucara – “noi vertebratele” . Apoi “a avea faliti” inseamna – a avea sau mai degraba a nu avea ?

Conduc vreo 300 de kilometri . Mintea mi’e clar in alta parte . Tiruri turcesti catre est – dragoni verzi , libieni catre vest – trec , se petrec . Depasesc mii de motociclete cu indragostiti , imbratisati – facind sex pe canapele prelunge de Harley ,in pozitii absolut acrobatice . Circ de soleil . Ma las depasit de situatie ….out of control . Ascult asta ...

„Iti place ?” sau Nopţi florentine

Tin bucata aia de pîine în stînga şi cu dreapta nu ştiu ce fac . E singura parte care se mişcă în cadrul ăsta . Da, acum vad , cu dreapta vîntur lingura prin ciorbă . Incet , fără hotărîre – repet mişcarea rotundă a unei mori vechi. Dacă nu aş face asta , ai putea numi fotografia „înmormîntarea caravelelor” , ai zimbi si ai prinde’o cu un magnet de frigider . De frigiderul tău , întrucît nu există frigiderul nostru, conjugal . Avem atît de puţine gusturi şi lucruri în comun , astfel încît am decis să ne ţinem alimentele separat . Ce de căcat sună alimente . Este o apreciere cantitativa . Inafară de guristele de la televizor mai foloseşte cineva termenul "alimente” ? Ah, şi alea nu mănîncă , deşi nu’s silfide toate , alea „consumă” . O ţară de consumatori de alimente e foarte uşor de pus în ecuaţie . Iar o ţară pusă în ecuaţie , nu contează , nu există decît pe hărţi – pe hărţile altora . Aşa a luat naştere navigaţia , erau nişte hărţi pe care trebuia să umble cineva , fie si numai cu linii punctate.

Privesc marea rotundă, vibrantă şi roşie din castron . Evit să duc lingura la buze . Nu că ar fi fierbinte . Ai încălzit’o exact cît trebuie . Mă cunoşti suficient de bine . Printre altele a mă cunoaşte suficient de bine – înseamnă să stii cînd să opreşti focul la ciorba mea . Intr-o noapte , m’ai intors pe dos , în timp ce dormeam , şi ai pătruns taina intestinelor mele vineţii . A doua zi nu ai spus nimic, dar mergeai într-un anume fel sprinţar , cum merg numai femeile care ştiu în sfîrşit taina puterii bărbaţilor lor . Cînd m’am uitat la tine , ţi’ai ferit privirea . A stăpîni înseamnă a şti toate principiile după care funcţionează lumea – iar tu le ştii .

Imi măsori calmă îndoială şi mă’ntrebi „îţi place ?”. Mă’ntreb ce ar fi disimularea fără femei ca tine ? O nucă goală . „Să nu te’ncrezi în femei italience , ele îţi picură descîntece stranii în mîncări !” zisese unchiul meu Cesare , punindu’mi desaga pe umăr . Dar anii uceniciei mele trecuseră repede şi fără evenimente notabile . Mă ferisem cu dibăcie de încăierări şi vorbe prea pătimaşe . Meşterul era mulţumit de silinţa şi deprinderile căpătate şi-i scrisese unchiului meu despre asta . Mi’l amintesc pe Cesare descălecînd şi imbrăţişîndu’mă cu căldură . „A sosit vremea să’ţi găseşti o femeie nepoate . Ea trebuie să ştie trei lucruri . Să’ţi gatească , să’ngrijească de plozi şi de casă şi să-ţi închidă ochii atunci cînd va veni vremea . Căci va veni negreşit” . Cît de adînc te poţi uita într-o farfurie de ciorbă pentru a înţelege povestea asta ? Te privesc şi’mi duc lingura la gură fără nici o grijă . „Imi place ...”

din taxi

Ma prinde ora prînzului într-un Bucureşti pe care sunt gata să-l accept , cu toate presupusele’i băloşenii edilitare . Un oras bolnav admite un primar doctor . S’a terminat cu prosteala anotimpului confuz de la marginea lui februarie , băi a venit primăvara şi o las să’mi intre prin toate fantele , să ne traim impreuna – fără lăscămbăieli de marinar chiomparliu „Bine ... îhîhî” . Nu mai vreau sa traiesc bine . Nu vreau nici macar sa traiesc excelent . Vreau sa traiesc fiind conştient de asta – doar atit, bucurîndu-mă în tăcere de fiecare respiraţie . Zîmbesc – îmi sunt suficient . Kogalniceanu nu’mi zimbeşte, e cu spatele . Nu se’ntoarce că are gîtu anchilozat in bronz . Si el işi e suficient . Noi masonii ştim că dincolo de moarte nu există nimic . A fi relaxat înseamna să sui într-un taxi fără să te uiti pe portieră după companie şi tarif . A fi relaxat nu e un lux – e o necesitate ,e starea fireasca a individului . Urc în taxi .
- Unde mergem ? imi zimbeşte .
Are parul lung şi negru prins în codiţa . Are cam 30 de ani dar ochii vii de puştan . Poartă o chestie trei sferturi usoara camoo . Who’s hunting who ? Imi place întrebarea „Unde mergem ?” – spusă cu oarecare curiozitate dar în acelaşi timp servil .Suntem, eu şi cu tine – noi – care mergem, unde vreau eu . „ Nu vrei să fii , cîinele meu ?” .Fericirea lui stă in distanţa la care am eu treabă . Imi place că răspunsul e la mine’n pălărie . Il scot cu eleganţă , fără a’mi scoate însă şi mînuşile albe de cabaret .
- Constructorilor 21 . zic , cu precizie de artilerist
- Ce traseu preferati ? -
- Preferam ...Plevnei – Giuleşti , dupa aia stinga la rond.
- Perfect ! îmi zimbeşte şi ridica piciorul de pe ambreaj .
Cît de liniştitor e perfectul asta , cu cîtă uşurinţa a venit şi ce dor îmi era de dînsul . Perfect – şi îmi imaginez două piese mari metalice, să zicem un tub şi un pison – intrînd una’n’tralta fără frecare , firesc – clink - clank . Nu e nevoie de lubrifianţi pentru asta . Trebuie să ţin imaginea minte ca antidot , pentru zilele de căcat care vor veni . Pentru fiecare situaţie trebuie să ai o soluţie în mînecă ! Aici deja gîndesc ca o rapandulă defetistă – zile de căcat nu vor mai veni !Pentru că nu le mai permit asta – pentru că nu îmi mai permit asta . Sunt simultan subiect şi acţiune . Decretez . Băi , deci dacă totul merge prost şi toate conjuncturile sunt potrivnice , nu ai speranţe dar ai totuşi 10 lei în buzunar – ia un taxi . Fi rege 3 staţii , pina la Obor sau unde vrei tu de 10 lei. E mai ieftin şi mai eficient decît orice shrink . Dacă toate afacerile ar merge ca asta , am avea mult mai mult timp , resurse şi bună dispoziţie.Negocierile trebuie să fie scurte şi eficiente ca’n taxi . Clink - clank – we have a deal .Dumneata vrei să cumperi ? Sigur , dacă dumneata vrei să vinzi . Tocmirea pe un preţ e latura semită a contractului . Sunt minimalist şi la acest capitol .
Omul meu conduce şi e ok , are comandă iar eu am tot timpul şi dispoziţia să mă gindesc la ale mele . N’am niciodată chestiile aranjate bine în cap, structurate – în paşi algoritmici şi prioritari . Aşa că de cite ori cad pe gînduri , mă las pradă unui haos interior – mult mai violent decît orice ciclon care se întîmplă în natură . Hotărît lucru , după ce dau lovitura şi mă aranjez – îmi angajez un şofer . Soferul meu tre’ să fie ceva gen Brad Pitt . Hmm , am să fac asta chiar cu riscul de a renunţa la serviciile cameristei mulatre de 17 ani. A avea un şofer – e o necesitate nu un lux . Cred că precede dorinţa de a avea un vehicul de orice tip oricare ar fi schema piramidală ori matricială a dorintelor . Cum ar fi să suni la apartamentul alăturat : „Vecine , dă’mi şi mie o tura - maşina ta de ras şi periuţa nevesti’ti !”? Lafel şi cu şoferu băi , tre să facă parte din pachetul tău de supravieţuire . Acum după dezastru japonez , a aparut un imbecil la TV , care explica el cum că ar fi normal să avem în debara – una bucată ruxăcel înlăuntru cu un „kit minimal de supravieţuire” .Cînd vine cataclisma să fii cu garda sus .In ruxăcel Asta ar trebui să încapă o cheie fixă de 16 , o butelie de 5 l de heliu şi o fructieră cu picior din porţelan . Mă gîndesc la butelia de heliu – ca sa poţi rîde subţire , tu şi prietenii tăi supravieţuitorii .Ai mai vrea să completezi cu ceva ?
Pluteam întro astfel de paranoia , şi vedeam o lume absolut neutră , aşa cum numai de pe locul mortului se poate vedea .La intersecţia cu Vulcănescu îl aud că spune :
- Nu vă supăraţi pot să vă’ntreb ceva ? şi întrebarea are ceva straniu in ton . Reexaminez situaţia înainte să răspund .Imi inspectez sumar ţinuta şi încerc să mă adulmec . Probabil că-i par altceva decît sunt în realitate , ministru sau scamator .
- Sigur că puteţi . Si astfel păstrez distanţa de siguranţă impusă de politeţe . Sunt numai urechi .
- V-a spus vreodată cineva că sunteţi nebun ? şi ochiul drept i se zbate puţin .
Sunt tentat să’njur birjăreşte sa-l iau de guler cu un ton agresiv „Musiu' , cum îţi permiţi ?” . După care îmi inmoi violenţa şi devin lucid . Am timp să observ culmea şi şesul emoţional al acestei sinusoide .Realizez că defapt el e birjarul postmodern şi eu lordul dîmboviţean . Reascult întrebarea în interiorul unei minţi liniştite , without emotions şi zic :
- Da mi-a spus ...
- Si credeţi că sunteţi ?
Cad unpic pe gînduri . Mă înfioară exerciţiul comparaţiei . Psihitria operează cu un model de echilibru , un zero , clinic sănătos – orice e mai sus sau mai jos – e patologic . Zero ăla referenţial nu am cum să fiu , doar ma respect cît de cît ? Aproape ca’mi vine să’l întreb „Nu’i aşa că nebuniile episodice , puseele scurte nu se pun ?” . Cît de nebun sunt ? Cît de departe e mintea mea faţă de ceea ce se chemă un psihic normal ? Chestia asta , dacă ar fi să fie aşa e gravă ? Rîd , la început în sine , după care rîd pe bune . Las hohotul ăsta liber , să mă străbată natural , fără reţinere – ca o apă curgătoare . Rîd în „a” şi „o” cu mîna sub bărbie . Rîd de’mi curg lacrimile şi se blochează centura de siguranţă şi totuşi nu e rîsul unui nebun . Intr-un ţirziu mă trezesc vorbind :
- Nu nu cred că sunt nebun . Dar dumneavoastră ce credeţi , sunteţi ?

- Va urma ? -
dam-dighi - dam - dighi - dam Steve Haris know it ?

Florian

Stomatologul meu e tînar . Il cheamă Florian nu Florin . M’a corectat prima dată pentru asta . Pune Santana în cabinet . Joacă tenis de cîmp . Ii plac femeile si dupa cum vorbeste la telefon uitindu’ma cu gura deschisa in „A”, îl plac si ele . E de viaţă ca valetul de cupă .

Stie că îmi e frică . I’am explicat asta la prima intîlnire . Cind eram puştiulică, un confrate de’al lui mi’a scapat o chestie metalica fix pe un nerv , neimblînzit în prealabil . M’a durut aşa de tare încît am leşinat . Pînă la vîrsta asta nu’mi amintesc durere fizică mai acută ca aia. Aşa că am căpătat această teamă , de dentist şi sculele lui infernale .Intotdeauna e grijuliu, mă lasă să mă acomodez , vorbim cîteva nimicuri înainte să’ncepem joaca : mondenităţi , politică , bricolaj , soft-porn .Imi spune un banc . Cînd simte că m’am relaxat şi rîd , îşi pune mînuşile . Dap , a citit „Manipularea emotiva a pacientilor” - capitolele 3 şi 4 - minim.

Imi umblă cu oglinjoara prin gură şi’mi zice ca e „naspa” şi ca trebuia să fi venit mai demult . Imi cunosc foarte bine neglijenţele şi fricile , iar stomatologia pentru mine e exact la intersecţia lor . Mai multă frică poate ... Trage cu o seringă dintr-o capsula şi mă’ntreabă „Cu sau fără ?” , „Cu , bineînteles” . Anestezia prinde . „Simţi că ţi s’a umflat ?” . Mi se unflă ceva , nu ştiu dacă e exact ce vrea el – dar zic un „Ihî...” . Imi alege cu penseta dintr-o cutiuta un cap de freză , care sa’mi vină bine . Fixează dracaria în mandrină şi mă priveşte in ochi zîmbind „Deschide” ... gropare mormîntu . Am o uşoară neîncredere , ca iedul mic din spatele uşii – însă deschid prudent . Si se bagă’n mine bîzîind , huruind , umplîndu-mi gura de aşchii şi fum . Orice rezistenţa e futilă . Mă las , încet dar mă las . Mă predau lui . Treptat mi se relaxează toţi muşchii şi practic tot ce e „coardă” întinsă în mine . Nu s’a schimbat nimic . Cu ani în urmă am inventat în cap un loc în care mă duc de cîte ori mă doare ceva . Mă duc acolo regulat doar pentru a nu’i ucide pe cei din jurul meu – care vor „să’mi facă bine” , fără ca eu să fi cerut asta .

„Scuipă” şi scuip ca ofticoşii , cu singe . Imi recunosc hematiile Bordeaux . Le plac, aşa nebune cum sunt ,de mă cotrobăie prin toate viscerele cînd le pun rock . „Clăteşte” . Clătesc şi scuip direcţionat pe pata de sînge , caşicînd aş vrea să o şterg. Urmăresc cum se diluează , se alungeşte în nervuri roşii şi se prelinge peste inelul de inox al scurgerii . Niciodată nu am înţeles veceurile care au zona aia de „terasă” plată , de „tăviţa” care te lasă să’ţi examinezi rahatu’ după . Se aşterne o tăcere în cabinet care la început mi se pare sexy. După care , mă gîndesc că mi se pregateste ceva fioros aşa că pipăi interiorul cu o conversaţie oarecare .

- Floriane e clar că darvinismu e un rahat !

- De ce zici asta ? – şi’l simt zîmbind – undeva la ora 7

- Păi la ce bun să ai dantura inervată ? Atît timp cît singur nu poţi face nimic împotriva durerii ? Sau bunul Dumnezeu , dupa ce face Adam şi Eva şi le pune danturi de căcat în gură adauge : „Let it be the dentist” ?

- Băi nu e aşa . Designu’ tău genetic e conceput pentru anume tip de viata, un anume tip de alimentatie . După dentiţie – ai toate trăsăturile unui urangutan omnivor , cu baza’n fructe - adica 90%.

- Si tu susţii că d’aia’s ruine’n gură – că nu bag un kil de mere pe zi ? Păi şi la ce bun toată vrăjeala cu aciditatea ? Orbit – Ph , fluoruri şi iubirea mea eternă - coenzima Q10 ?

- Marketing . Majoritatea sunt vrajeli , sau dacă nu au efecte pur estetice , albiri, odorizări etc . Eu recomand pacientilor mei sexodent . Nu ajută la nimic „dantura” dar te face să nu îţi mai pese de ea .

Rîd . Ce spune face grefa perfectă pe teoriile mele conspiraţioniste .Mă uit pe geam , părîndu’mi’se că e ceva mai lumină , ceva mai primăvară . Mă pierd în asta în timp ce în cabinet se aude „while my guitar gently weeps „. Răstimp , m’a fentat dinou , a schimbat freza , m’a ocolit prin dreapta şi acum îmi zîbeşte frontal . „Deschide ...”

(fu) RATE

nimic de spus pESTE epifania

SPAM

Băi ,hotărît lucru , calculatorul ăsta ştie prea multe despre mine , mult mai multe decît m’aş fi aşteptat . Stie la cît mă scol , ce mănînc la prînz , ce case (urîte ?) fac , ce femei îmi plac şi în ce poziţii . Stie ce ascendent am , cum îmi e şi cum îmi va fi – îmi ştie toate parolele şi pinurile .Le’a văzut pe toate , mi le’a dat pe toate . E o magazie nesfirşită de gînduri năclăite , învîrtoşîndu-se necontenit , ale mele , ale altora – ale mele despre alţii. Cum bat trei litere , ori scot un geamat nearticulat , completează el cu semnele alea care trebuie . E ca un rebus făcut dinainte . bu...ci cr...aci mu...ie pare coerent , ce sens ar avea bu...rse cr...ize mu...fe ?Calculatorul ăsta e un Sfinx pe invers , adică are răspunsurile la toate întrebările, evident că şi la alea încă nerostite . Există Dumnezeu ?! Hai Sictir bineînteles – e doar o chestiune de frecvenţa . Hertz . Sărci .

Sterg spamuri . Asta e un fel de a nu face nimic , mimînd totuşi activitate. Din cind în cînd – vad What exactly are vimax penis pills ? dacă am curiozitatea sa ma edific apare imediat intrebarea Are the results permanet ? Yes they are – rasuflu usurat si sterg toate propunerile de lungiri , mariri , ridicări la pătrat şi in general tot ce contine sintagmele „ o viata asa cum ti’o doresti „ - longer then 7 inch . Transform ţoli in centimetri şi mă uit gînditor la şublerul de pe masă .O sculă din secolul trecut . E pentru diametre – both – metric şi imperial – tu la ce te gîndeai ? Contează buey şi lungimea , orice ar zice revistele pentru femei şi impotriva lor .

In rutina asta , citesc o eticheta . „A lovely Russian women is waiting for you ...” . Casuţa era bifată şi slobozisem (iubesc verbul ăsta) săgeata pe delete . S’a făcut întuneric de la un capat la altul al secundei. Am auzit’o ţiuind şi izbindu-se de planşeu înainte să moară (secunda fă ) .E întuneric . Cît de întuneric ?Intuneric deplin , cît poţi duce. Băi , un întuneric autentic rusesc – de să bagi briceagu’n el . Intuneric ca’n buzunarul de la piept al lui Woland . Băi şi întunericul ăsta n’ar avea nici o dimensiune ori scofală dacă nu ar fi frig într’nsul . Bai frigul există doar ca o consecinţă a Rusiei .Intîi a fost Rusia şi după aia s’a facut frig în galaxie – prin empatie .Da,da,da un întuneric nesfîrşit ,rusesc de nesfîrşit , însufleţit doar de frigul ăsta inimaginabil însă eminamente cerebral . Băi şi’n bezna asta îngheţată – apare ea – the Lovely Russian Women . Apare ca şi cînd ar fi născocită , din strigătul teribil de „a fi” al nimicului . Apare băi , şi face lumină cu pielea ei albă ca laptele increatului . E toată lactee .Defapt lumina nu e albă , cum te păcălesc ăştea pîn gimnazii – e blondă , e blondă de albă .Apare şi se face cald. Se face cald în toată emisfera boreală .Se face cald de lesina ursi polari si'n lesinul lor - viseaza albe si calde ursoaice polare . După cald se face hiper şi mă plictisesc să dezvolt creşterile logaritmice şi exponenţiale. Da nu cald d’ăla de prost gust, gen Magheru pe 15 iulie la 3 , e caldul ăla sublim , bun şi familiar , din pîntecele mami . Caldul ăla cu care te identifici – cînd zici „îmi e bine” (mai fă’mi !).Se face aşa de cald , şi mă simt brusc aşa de molcuţ – încît îmi dau drumu’n pantaloni . Mă piş pe mine de plăcere , o plăcere aruncată în extrema ei asimptotică – unde seamănă cu nepasarea . Si chiar nu’mi pasă de mochetele voastre antistatice , pe care abureşte urina mea alfa . Băi şi cum să nu te duci după zeiţa asta pînă la cercu’ polar ? Băi , dau să sar din scaun , din birou, din turn , din toate aste în taxi , în avion ,în Moscova , în braţele ei....şi realizez brusc cît de nărod şi bou sunt . La ce bună graba asta – în dimensiunea de mai sus , care’i eminamente atemporală ? Te sperie chestia ca „is waiting for you !” include implicit ACUM ? Tocmai aici e schepsisu’ . O să fie acolo şi mîine , şi poimîine , şi la masa pe care o dai la ieşire la pensie „only for you” – şi sub masă dacă încă mai poţi tataie . Ba şi mai tare , o să fie acolo „waiting for you” şi la masa la care toţi cunoscţii şi necunoscuţii tăi vorbesc printre pahare şi sughiţuri despre tine , pomenindu’te drept „săracu’ X” . Da băh , te-ai dus în cimitire , dar cîtă vreme ai adresa aia de mail „A lovely Russian women is waiting for you ...” zilnic, metodic şi fără disperare – indiferent de anotimp , cutremure din pacific , revoluţii islamice ori implozii hiper-galactice .