cautari mai vechi ,

Fragmente

Pod peste apă . Il văd de la nivelul ochilor . Are parapetul mic , din lemne bătute în diagonală , însă nu aşa de mic încît să-mi fie teamă să merg pe el (vertijul meu celebru) . Parapetul e negru , nu pentru că ar fi vopsit în culoarea asta , e negrul vîrstei lui . Apa peste care trece podul ăsta, odată cu mine ,  nu e aşa de importantă . Ar putea fi un rîuşor scandinav . N’am fost niciodată acolo – dar aşa imi imaginez . Pe malul spre care mă’ndrept e cel puţin noiembrie . Un noiembrie cu un ecran de fagi brumăriţi , fagi tineri – sa tot aibă vreo 40 de ani . Imaginea e alb – negru, ca’n filmele de calitate. Cît alb cît negru ? Ponderat aş spune . Imi apropii pleoapele , ca nişte crengi de fag, pentru a rezolva această problemă de proporţie vizuală. E mai mult alb …

Merg înainte sub povara gîndului de a întoarce capul , spre a vedea ce este pe celălalt mal, malul dinspre care vin. Ar trebui să ştiu asta – de unde vin. Incerc să-mi amintesc, şi’ntre timp , paşii mă poartă pe pod , catre un mal cu fagi , mulţi fagi tineri cu ramuri înţepate’n alb . E alb şi sus , e alb şi jos – de aia susul şi josul în tabloul ăsta, sunt tot una,  au acelaşi sex – contrar tuturor miturilor legate de Geneză .

Deşi ştii foarte bine cu ce mă ocup şi ce mă interesează , zici ceva neutru , ca să treacă vremea .In timpul ăsta roteşti linguriţa în pahar , ascultînd “La”-ul de argint subacvatic sau submartinic , dacă mă gîndesc mai bine. Asta mă face să-mi proptesc bărbia în piept şi să mă uit sub masă . Sub masă e linişte . Cercul ăsta de sticlă separă lumea în două . Acolo jos , la picioarele tale, e altă lumină şi guvernează alte legi . Multe ghirlande de fier forjat încolăcindu-se în arabescuri greu de suportat – chiar si pentru ochii mei, care iubesc curbele , toate curbele. Iubesc curbele (dar îi dispreţuiesc pe curbari) chiar şi cele nescrise pe florare – curbele vulgare şi anonime , neguvernate de nici o ecuaţie intuibilă. Mi se rupe – curba – şi continuă d’anboulea dreaptă , cu o umbră, nu ştiu de unde picată . Obiectele curbe nu au cum să aibă umbre drepte decît într-un caz – şi nu e cazul acela . Continui să urmăresc linia umbrei cu interes, în timp ce tu vorbeşti . Caldarîmul pe care se’ntîmplă toate astea e parizian . Umbra asta, lăsată de nu ştiu ce , urcă peste nişte pantofi cu virf ascuţit , peste nişte tocuri din acelaşi limbaj de racorduri moi , peste nişte glezne şi gambe’nştrămpate , care nu ştiu de ce bat în roşu. Pe toate astea scrie – made in france - şi ştiu ca e aşa, nu mă’ndoiesc o secundă de autenticitatea mărfii. Mă pomenesc că spun “ai picioare frumoase, şi tu şi masa…” . Asta face linişte, o vreme deasupra blatului de sticlă .

Mă uit în dreapta . La capătul dalajului de diabaz cenuşiu, e un rînd de trepte lungi . Dintr-un soclu de marmură roşie,  ţîşneşte degetul mijlociu către cer , sub forma unui obelisc din bronz patinat . Are 8 muchii – “şi tot atîtea feţe” – gîndesc. La dreapta şi la stînga falusului , două coroane de flori, din anul trecut . Incă au cocarde scorojite de hîrtie, pe care descifrez cuvîntul “martiri” pe unua şi “glorie” pe cealaltă . Tot discursul ăsta îmi spune ceva , ceva foarte bătrîn şi cu miez putred , cum este numai înselătoria  . Mă surprind judecînd oameni , şi de la o vreme asta îmi displace – ăşa ca aleg să o iau la stînga . Aici e un şir de bănci , vopsite prin grija primăriei în alb . Băncile privesc către şiruri de cruci mici , albe şi ele, perfect rînduite după o matrice în cardo şi decumanus. Autorităţile , indiferent care or fi fost ele , s-au priceput tot timpul la asta – să ordoneze oamenii , după vîrste, nume ori grade – mai ales cînd ei nu mai sunt. Mă aşez pe bancă şi o vreme mă gîndesc că aş fi pus crucile altfel , după o altă lege , una a divergenţei . Ideea mă plictiseşte . Intr-un tîrziu, îl scot din rucsac şi îl pun pe jos. Scot bateriile din ţiplă şi le bag într-un lăcaş , unde numai acele baterii pot intra cu clik. Totul e fest , cum mi-a promis vînzătorul de la magazin , într-un limbaj semitehnic , într-o atitudine semi-confuză – într-o semiromană contemporană.  “ E simplu după aia….power on înainte-înapoi-left-right” – testîndu’mi creierul bilingv.

Urcă micile dîmburi de pe burţile martirilor . E silenţios şi agil cum numai un tanc chinezesc cu telecomandă poate să fie . Il camuflez în spatele unei cruci – şi-i încerc servomecanismul care-i roteşte turela, pe care-i zugrăvită o cruce neagră, cu chenare albe, mai degrabă teutonică decît chinezească.Intr-u gloria martirilor !. 

Constructia pentagonului regulat ,

Nu mai ştiu exact gîndurile cu care am făcut blogul ăsta – probabil că ele nici nu contează prea mult . Uneori am scris cu pasiune , alteori cu lehamite . In orice caz utilitatea acestor texte este discutabilă – dincolo de posibilele şi nesăbuitele’mi încercări de extrovertire . La un moment dat citind cuvintele cheie cu care s-a ajuns pe pagina asta – am găsit sintagme coerente de geometrie. Cineva căuta o anume figură , o anume construcţie – şi a ajuns pe o pagină, în care niciodată nu a fost vorba despre aşa ceva.

Prin urmare am decis ca din cînd în cînd să fabric cîte un jpg cu oarece scop didactic – în folosul celor care caută o astfel de informaţie explicita.