Nu mă omor
niciodată după aglomeraţii de persoane . Prefer să aştept următorul autobuz ,
decît să mă’nghesui pe scări – chiar cu riscul de a rata potenţiale cururi
bombate de jupînese, ce mi s’ar suda tantric sub abdomen sau îmbrăţişările
fraterne şi spontane ale unor domni anonimi şi joviali. Imi amintesc ciudăţenia
unei cozi – din epoca de „tristă amintire” – deşi mai sus numita epocă s’a
suprapus magistral peste copiolăria mea – care nu a fost deloc „tristă” – şi care’mi
este mult prea aproape, pentru a fi „amintire” ! Istorisirea acestei întîmplări
, poate va constitui o argumentaţie, cel puţin psihologică, a repulsiei mele
mature – faţă de ceea ce se cheamă aglutinaţie umană – indiferent de care sunt
cauzele acesteia .
Cineva din familie , mi-a pus o plasă în mînă
, m’a mîngîiat tandru pe creştet şi mi’a zis :” Stai aici cuminte ! Vezi să iei
două kile , eşti în spatele lu’ nenea !” . Apoi la privit condescendent pe „nenea”
– asigurîndu-se că l’a remarcat pe ţîncul cu deştu’n gură din spatele lui ,
după care s’a topit în mulţime, spre secţii misterioase din fabrici demult
dispărute .
Brusc m-am
trezit singur , abandonat într-o piaţă , printre neni şi tanti cu care aparent
n’aveam nimic în comun ! Acum cînd scriu, cu ţigarea’n bot, nu’mi amintesc
ultima dată cînd am folosit apelativele astea nostalgice, uşor dulcegi,
familiare oarecum, rostite candid, din inferioritatea şi respectul vîrstei - „nene....tanti...”
. Camaraderescul „Tovarăşe” a devenit neutrul şi aparent politicosul „Domnule”
sau in varianta lui simplificată „Bă .... lule” . In natură nimic nu se pierde
, totul se transformă .
In vremurile
acelea cozile erau curente şi la orice , se formau apropape spontan. Eea
suficient ca cineva să şoptească : „Se bagă carne la Central ...” . Acest
secret circula fulgerător ,însă în taină, confidenţial şi numai între cunoscuţi
. Ca nu carecumva neaveniţii să afle şi să „Nu mai apucăm ...” ! Era o viaţă
trăită în secret şi pe apucate, clandestină şi incitantă ! Ba mai mult , am
aflat la nivel de legendă că un oarecare domn , aţipise în picioare lîngă
intrarea unui magazin cu plasa în mînă , iar cînd se trezise din visare , în
spatele lui se formase o coadă mai puţin onirică .
Aveam un tricou roşu, cu şoricei, bulgăresc ,
întrucît astea autohtone erau gri sau bleu şi fără rozătoare, ori imprimeuri
aluzive . Tot ce era colorat , era subversiv şi evident d’afară – „din
strainătate”. Ce strain îmi sună acum acest „din strainătate” ! O lume
duşmănoasă, croită din plastic vesel şi colorat , care ticluia să ne invadeze
şi să ne supună unei tiranii multicolore ! Cred că au reuşit între timp ! Imi
mai amintesc că’n vremea aia şoarecii erau tare populari. Zeci de animaţii cu
sute de şoareci ! O invazie aş spune ! Si gindu-mi zboară la una din cele mai
triste poveşti citite’n vremea aia : „Flautistul din Hamelin”. Muream după Tom
şi Jerry – citit Geri , ca’n moş Gerilă ! (în taină ţineam cu motanu’).
Hîrjoneala
asta însă nu se petrecea de decît sîmbătă şi duminică ! Aşa am ajuns să-i
invidiez p’ăia d’aveau video şi-şi puneau cînd voiau ei (sau cînd binevoia tac’so
ăla nomenclaturist) . Aici vă mai vînd un secret , în cercurile de puşti ziceam
pe şoptite că am şi eu , ba chiar precizam şi marca „Funai” şi mai adăugam şi
specificaţia că : „Mi l’a adus un unchi care e marinar...” Ucigător ! Băleau cu
toţii ! Bineînţeles că nimeni n’a văzut vreodată Tom şi Jerry – la scula aia ,
lafel de imaginară ca unchiul marinar ! Pe Miky Mouse (şoarec şi el) - nu l’am
înţeles niciodată , nu i se’ntîmpla mare lucru şi nu-l alerga nimeni. In plus
era însurat şi umbla cu alte personaje dubioase , răţoi de exemplu ... Avea o
viaţă plicticoasă – şi acum, după mărime – cred că era şobolan ! Nu ştiam ce’nseamnă
mouse şi house că nu făceam engleză’n I-IV – cu atît mai puţin în grădiniţă
! In schimb prinsesem neşte vocabule de peste Dunăre – „sicichi” şi „bîrzo” !
Vreau să se seziseze urgent nenumăraţii vorbitori de bulgară, cititori ai
acestui blog – şi să mă lumineze odată ! Să pună mîna pe telefoane
admiratoarele mele din Varna! (le accept şi pe cele de la Kiev ) Deşi pe undeva
, am nişte bănuieli ancestral-slavone – în „bîrzo” văd rădăcini comune cu „bîstro”
iar in „sicichi” asemanări fonetice cu „sanchi”!) Vitali are vila mică !
După o astfel
de buclă narativă, grandioasă trebuie să-mi amintesc că eram la coadă şi era vară –
să tot fi avut vreo 10 ani , necăsatorit şi fără mustaţă , fără unchi în voiaje
pe mările Lumii şi absolut fără nici un fel de grijă ! Intre timp le am pe tote
! (inclusiv unchiu’ – sic!) . Trebuia să iau două kile – pentru asta aveam
sacoşa şi banii potriviţi . Soarele se urcase la Miazăzi , încă nu mă deranja ,
încă nu purtam ochelari cu sticlă neagră Polaroid – care oricum ar fi avut
aceleaşi origini suspecte ca şi tricourile colorate . Timpul trecea greu şi
aveam cu totul altă perspectivă de la un metru deasupra caldarîmului . Aia mari
nu mă băgau în seamă , erau trişti oricum , iar d’ăia de seama mea pe care să-i
aburesc cu Funaiu’ – ioc !Orele treceau greu aşa că m-am aşezat ciuci şi m’am
jucat în mintea mea , imaginîndu-mi că dalele galbene sunt ceva iar dalele gri
sunt altceva ! La vîrsta pe care o am – încă mă mai joc în felul ăsta , în
aceeaşi minte – de cîte ori sunt nevoit să aştept cîte ceva pe un hol cu pavaj
pestriţ ! Alea galbene sunt ceva , alea gri altceva – numai în mintea mea ,
numai în acel moment ! Chestia asta vine şi leagă peste ani – puştiul de moş !
Sunt cumva rătăcit într-o fază intermediară destul de puţin interesantă –
numită d’a’n boulea „floarea vieţii” . Din chestia asta pe cît de metafizică pe
atît de inutilă – mă smulge un vuiet al mulţimii urmat de claxoane . Mă scol în
picioare într-un iureş năvalnic de îmbrînceli , vaiete şi înjurături „A venit
....” . Camionul trece ostentativ prin piaţă , ca peste cîţiva ani , taburile
pe Calea Victoriei – după care virează spre rampa de descărcare . Mulţimea
huiduie şi scandează , în bulgăreşte ! Ei ştiu că nomenclatura nu pricepe – e o
piaţă plină de oameni indignaţi , de dizidenţi şi revoluţionari ! Realizez brusc
că mişcarea e organică – împingerile din spate se transmit cu trosnet de oase –
pînă la aleşii sorţii care’s în zona uşii . Intreaga coadă e un animal unic ,
animat de un singur gînd „Vreau carne !” .In accepţiune ezoterică modernă –
chestia în speţă se cheama Egregor . Cîtă carne ? 150 de bărbaţi în medie pe la
75 , 200 de femei în medie pe la 55 şi cîţiva ca mine , cantităţi neglijabile–
asta face cam 23 de tone de carne . Bineînţeles că nu e vorba de un net , de un
sort numit în galantare carne dezosată . Animalul ăsta de 23 de tone are şi
oase şi viscere şi ceva căcat prin maţe – însă e unic şi imens !Are rost
propriu şi rostul ăsta îl ţine în viaţă !
„Nenea”
grijuliu din faţă , reperul meu geometric şi moral, dispare , în ţesutul amorf ce
se compune haotic – sunt pierdut ! Din spate o cucuoană , cu „sîni generoşi”
(urăsc sintagma asta) – nu e generoasă deloc cu mine , mă striveşte sub un
parapet de ţeavă . Teava e ruginită şi-mi lasă o dîră maronie , pe tricoul meu
cu şoricei . Imi rămîne doar braţul drept în faţă , fluturînd o pungă ,
stindard al neputinţei sau al capitulării – rămas desupra valului, ca mîna
înecatului . Scîncesc un protest firav , însă Marele Sarpe nu’l recunoaşte ! „Funai”
– degeaba – nu funcţionează ! Laba din dreapta spate a balaurului e tensionată
în ligamente şi articulaţii – cu gheare o mie . O privesc terifiat şi aştept
momentul în care se va ridica deasupra capului meu. Sunt gata să jur pe Tom şi
Jerry că am să-mi fac toate temele şi am să iau note mari şi n’am să mă mai duc
noaptea cu băieţii în curtea Fabricii ! O să fiu ascultător şi n’am să mai
dosesc nimic în piciorul mesei ! Un creştin milos , nu imi mai rabdă suferinţa’mi
, se’ndură – şi mă’npinge afară din coadă . In spate îl aud murmurînd resemnat „Nu
mai apuc nimic , futu-i !” , însă glasul ăsta e departe , ca dintr-o altă lume
!
Sunt salvat ,
regurgitat de şarpe, încă plin de rugină , bale şi mucus – însă viu pe cît se
poate ! Mă’ntorc şi văd balaurul aburcîndu-se pe treptele de mozaic , în galben
şi gri ! Ce făptură hidoasă , cu solzi cafenii ! Hidra din Lerna e un guşter plăpînd , pe lîngă jivina soioasă
cu sute de limbi ! Jumate din trup îi rămîne pe afară , în timp ce capul
însetat de sînge şi carne face ravagii prin alimentară . Aud ţipete şi strigăte
venind din sanctuar , şi mi le imaginez pe preotesele cu halate şi bonete albe,
de la mezeluri , sfîşiate de colţii fiarei ! Si numarul fiarei , este un număr
uman , el este .... Sfinte Gheorghe ridică lancea şi izbăveşte-ne ! Mă’ntorc şi
fug spre casă , fluturînd o pungă goală, ferfeniţată cu obrajii învăpăiaţi. Ard
de nerăbdare să le spun alor mei grozăviile pe care le-am văzut ... După o
vreme , se uită unul la altul cu tristeţe şi conchid „Săracu ,N’a apucat ....”
Eu insist „Ba l’a apucat , de gît am văzut eu , l’a înghiţit de viu !”
PS – De ce
scriu chestia asta ? Pentru că zilele trecute am văzut acelaşi animal , sigur -
cu solzii schimbaţi , dar în esenţă acelaşi .
