Motiunea nu trece ,

Ecranul e impartit in doua . Pe partea stingă Crin vorbeşte ceva despre gazul de şist (?!) . Pe partea dreapta Ungureanu e sigur de scaunul lui – scoate capacu de la stilou . Trage o linie si notează – e un tip organizat. Organizaţia i’a sculptat fizionomia – caci altfel chipul e impropriu .

Aştea au stilouri (şi Boc avea – l’am vazut ) Scrie cumva apasat – cu gesturi nervoase . Trebuie că are peniţa din titan . Stilourile astea sunt menite să le confere o eleganţă retro , nobleţe aş spune – pe care nu au avut’o niciodată .

Dincolo de asta e sigur ! Si eu sunt sigur că va fi prim ministru şi’n dupăamiaza asta  ! „La inceput a fost un telefon , si telefonu era la Băsescu !” – zice Crin – e de rîs ?! Ungureanu dă cu deştu pe o tabletă – expresiv ca un caras .

Crin se înalţă pe scările retoricii . Pune accente , adresează o tiradă de întrebari de la care nu asteapta raspunsuri , împreunează mîinile – multe gesturi înspre – Incubus . Nu ştiu de ce nu-l mai cred , însă spiciul e bun . Nu neapărat în conţinut – ci ca spectacol . Ceva mai devreme a vorbit Paleologu , dintr-o Iliada ambiguă . S-a murmurat s-a rîs – e mult curent electric în sala de plen !

Domnu Croitoru – vorbeşte două minute – scurt – trece Rubiconu , Stixu sau Dunărea pe la Cazane – Trece ! Aplauze – mîini strînse . Micuţul Titulescu – are un zîmbet din alt film . „Pensii şi salarii ...” – aud des chestia asta – e o vorbeală care trebuie să-i scoale din adormire pe mulţi romani .

Brusc îmi doresc un stat minimal – aşa de minimal încît îmi seamănă cu anarhia !

PS . Apare Nuţi – răcoritoare şi sigura – şi-mi confirmă titlul postării .

Cronica invaziilor ,

Să scrii aşa prosteşte , caşicind textul nu ar fi chemat de nimic . Să scrii aşa din amorul lentorii care se prelinge peste tine , conştient fiind că din urma asta n’are să rămină nimic , să scriii aşa, că ţi-a venit la un pahar de vin , necerînd nimic în această LUME , în care este doar un lung şir al tuturor cererilor care aşteaotă să fie semnate . Să te laşi , să mă laşi – să preiau controlul – a tot ce este dorinţă în tine . Si să-l duc Dracului ( celui decare îi aparţine Dorinţa) . De cîte ori te’am rugat să mă laşi în pace ? Pe mine şi pe familia mea nibelungă ? De atîtea ori ai spus da , şi ne’ai călcat în picioarele cailor ogoarele sădite ! Pentru că ceea ce vrei tu e mai presus de vrerea noastră . Am înţeles şi asta , ca nişte plugari moderni ce suntem, am tăcut şi am arat ! Crupele tale nesătule de truda noastră , cea fără de amiaza odihnitoare ! Apoi ai venit şi ne’ai spus că ai se ne iei fiii , ca să-ţi muncească ogorul ori să se’ntoarcă spre noi cu lănci sclipitoare , prea lungi să’ntunece cerul ! Si atunci am tăcut , precum calcanul pe fundul mărilor moaerte . Dar tăcerea noastră nu ţi-a adus liniştea , ba chiar ţi-a zgurnit setea de sînge ! Asta este neînţelesul tău – pe care noi nu îl putem şti. Este dezordinea ta lăuntrică , atît de straină   nouă !

Ai pus atunci frîie de aramă , cailor tăi neîmblînziţi – şi ai purces cu ură fără de seamă asupra noastră . Mi-am dus apoi pruncul şi nevasta în şură şi am scris aşa ! Ca să nu se uite vreodată fărădelegile tale !