Nevroze integrate

Zilele trecute mi-a murit calculatorul . Nu a facut-o brusc şi decent cum mă aşteptam . A căzut succesiv , la intervale din ce in ce mai scurte de timp, cu gemete sfîşietoare – pînă a refuzat să mai pornească . Preinfarctul precede colapsul final . Că e mort nu-i o problemă – dar ce mă fac eu fără el ? Imi este de multă vreme echer şi compas , casetofon , ziar, maşină de scris şi înjurat . Porneşte cînd mă scol , înainte de cafea, şi se stinge înainte să aţipesc . Ba mai mult , il bănuiesc de niste conexiuni subtile şi-n timpul somnului – mai ales dacă am vise XXX . Convalescenţa asta, cu închideri intempestive, mi-a reamintit de obiceiul bun de-a da “save” la intervale scurte – şi de obiceiul prost de a anticipa răul iminent .

Cîndva aveam ceva pricepere la şurubărit într’însul – dar era pe timpul lui P2 – dacă cineva îşi mai aminteşte ce era ăsta . In vremurile  alea mi se umpluse casa de tot felul de mărunţişuri : bare de memorie, hardiscuri, maldăre de CD-uri (de diskete nu mai pomenesc) şi tot felul de maţe abjecţe de cabluri şi pamblici. Era un mod straniu de creştere prin eviscerare , caşicînd se extindea din carcasa lui minimalistă către camera mea , către viaţa mea privată – mai avea unpic şi ieşea în stradă să urle “Jos Iliescu !” (asta era la modă pe vremea aia ) . De la un timp, e mai subtil , nu-şi mai scoate măruntaiele la vedere – dar mi-e prezent în toate, proxima prelungire a gîndului – sau poarta pe care acesta (gîndul) iese în realitate. Cît o mai fi realitatea-hyperrealitate de acum.

Aia de la service – m-au întrebat ce are , cum se manifestă ? L-am tras de lesă cu blîndeţe şi le-am spus că nu mai mănîncă de vreo două zile plus că băleşte un fluid verzui…. Au zis că “e de la sursă” . O fi , întotdeauna e o sursă , un arhietip al răului – care generează celelalte faţete . Toate chitările lui BB. King s-au numit Lucille , toate calculatoarele mele o combinaţie alfa-numerică oarecare, terminate’n invariabilul “ ‘n morţii mătii” . Pe măsură ce plăcile video au devenit mai performante şi rîul, RAM-ul căcălău - mai mi-am domolit invectivele – da’ tot n’am ajuns la “my darling” ! Chiar am căzut un pic pe gînduri – şi am realizat că nu m-am purtat cum se cuvine cu el . Obiectele faţă de care nu te porţi cu blîndeţe au toată motivaţia să te trădeze, cînd ai mai multă nevoie de ele .Pe vremea “trasului în tuş” îmi curăţam sculele înainte de orice început . Imi preţuiam echerele pe care oricum dădusem o cîrcă de bani .

Acasă m-am trezit cu mîinile împreunate în poală , ca o babă la poartă care n’are ce face . Mi-am ros o unghie , de la index cred . Dar dacă era de la mijlociu ? Intr-un tîrziu, am luat ceva din bibliotecă , aşa să-mi trec timpul aiurea. Sunt ani buni de cînd citesc mai mult pdf-uri decît cărţi . Totuşi mă surprind în discuţii cu prieni afirmînd că “nu-mi place să citesc de pe monitor, cartea e carte …” – cîtamai fariseul ! Cine mă ştie de mai multă vreme , mă aminteşte căutînd ceva într-un vraf de hîrtii – o schiţă sau vreun manuscris . Mai toată viaţa mea era pe hîrtie . Acum e bine rînduită în foldere – că Dosar sună prea de papetărie . Si iată-mă ajuns la inevitabilul “memento mori” – ce rămîne după juma’ de secol de zvîrcoleli ? Un stik de informaţii – bine rînduit în: Case, Texte, Muzică, Filme, Iubiri . Iată contragerea perfectă . Să ţi-l bagi în cur (stiku’ , indexu sau mijlociu’) .

In care se arata cine si cum mi-a palmat portofelu'

Interferente telefonice ,

Sun azi un prieten . Imi trebuia o cutare informatie concretă, exactă, adresată cumva . Răspunde şi încep prin uzualul “Poţi să vorbeşti ?” , asta pentru că spre deosebire de mine e un tip “de birou” cu funcţii şi trese. Zice că “Da” . Incep să zic chestia – o speţă nu prea complicată , la un momendat aud “Băgami-aş pula în tine de idiot !” . Mă’nfior şi simultan mi se zburleşte coama pe spinare . Pînă să apuc să mi-o bag şi io în el triplu , zice “Scuză’mă, un pieton idiot …era sa-l iau , aşa zi …” . Mă luminez , idiotul era un pedestru, la persoana a III a – deci nu se pune . Totuşi adaug confirmînd propria idioţenie “Conduci ?” ,după care prietenescul “Pot să te sun mai încolo. ” . Zice că nu-i problemă şi să dau înainte . “Aşa şi ….” Problema mea – caut să fiu concis , deşi asta-i o calitate care’mi lipseşte . Bag. Aud un “Aşa şi ….?!”, ca un ecou . Şi-mi dau seama că nu mai e nici un “şi” tac şi zic “Asta e ….”, nu mai e loc de expunere. Zice pe un ton ameninţător “N’o băga în gură !” . Instant mă uit în jur , ca o codană prinsă de tacs’o la o muie . Zic că nu o bag . Zice să-l scuz că vorbea cu fis’o pe care l’a luat de la “grădi” . Il scuz . Zice să aştept unpic că se uită în notebook . Aştept . Mă uit pe geam , la început distrat aşteptînd , după care mă uit din ce în ce mai departe , pînă mă fac una cu ultimul orizont perceptibil . Intre timp il sună cineva “pe ăla de la muncă” zice să rămîn în telefon . Rămîn . Durează , explică ceva . Devine irascibil şi termină în familiaru : “Morţii măti de tută !” . Imi zice să-l scuz că nu e vorba despre mine “Stii ce-I aia o tută ?” . Stiu . “Aşa ti-am găsit …” şi începe să’mi spună . La un moment dat , îşi schimbă tonalitatea şi accentul , de nu mai înţeleg nimic din ce spune . Zic “Poţi să mai repeţi odată chestia aia , ultima cu …..?” . Zice să-l scuz , că mănîncă ceva “ că n-am mîncat de azi de dimineaţă , ştii cum e ?” . Stiu . Mă uit pe geam. “Mai eşti ?” . Mai sunt . “Tu ce mai faci că n’ai mai dat nici un semn de viaţă ?” .

Explic cu oarecare jenă “că nu prea fac nimic” şi “nu prea” e un fel de îndulcitor sintetic , ca zaharina . Eu chiar nu fac nimic . Eu sunt prea lent pentru a fi multitasking . Inchidem amical promiţîndu-ne o bere pe care nici eu nici el nu o vrem . Mă’ntorc la fereastră unde văzusem un mesteacăn , un anume mesteacăn în timpul discuţiei . Mă gîndesc unpic şi realizez că mă ştiu cu mesteacănul ăla demult , dintotdeauna .  Aş putea chiar să-l sun , însă asta e altă poveste .

Muzici

Misto trupa - enjoy :)

Ce bea Vinetu din pipă ?

 “Vinetu se scrie altfel …”“Hai mă leşi ?!!Ală era apas  deci analfabet prin naştere si binecuvîntat în consecinţă…habar n’avea cum să-şi scrie numele – uite poftim Winnethoutch , ie bine ?” – multe semne dar puţine sunete … la ce bun ?

Unul din lucrurile idioate pe care le-am făcut de cînd m-am cărat din Bucureşti – este că m’am reapucat de fumat . Lafel de mult şi lafel de inutil (unii spun chiar că bag mai mult). Deh, vreme de criză şi statut de şomer .Mi-o amintesc pe bunică-mea măturînd curtea şi văzundu-mă în premieră cu o sfîrlă’n gură .S-a uitat atentent şi’a zis serioasă :“Nu’ţi stă bine!” – şi şi’a văzut de măturat .Deci nici măcar şarm sau prestanţă …piuh !Io m’am apucat la 15 ca să par de 16 lu’ alea de 17 . Ratare totală !

Pe linia mea paternă – e un lung şir de fumători şi cavaleri de Malta. Care mai de care în rame mai aurite zîmbind cu ţigarea’n colţu gurii . (chiar şi aia cu peruci ). Unii din ei chiar au sfîrşit-o de cancer pulmonar . “Nu asta e cauza!” (cui ?)– “cancerului , morţii” .

Fumatul e de căcat , pe orice parte l-ai întoarce .Un căcat vechi şi răsuflat – dar care vinde înspăimîntător de bine . Le fumez şi p’astea cu poze oribile de n’am aer – “ce i-os in poză?” . Intorc pachetu pe partea ailaltă – cămila placidă’ntre palmier şi piramidă .Nu există argumente la întrebarea “De ce fumezi ?” înafară de imbatabilu’ “de Kiki”.Da merje cu şpriţu , cu muzicile underground, cu pokeraşu’ şi zîna de pe umărul drept (ia stă acolo numa’ cînd cîştig)

Buey , la toţi foştii fumători din cimitere ar trebui să le pui o sfîrlă la candelă . Aşa să fumege cu rost – “că tare’i plăcea …Doamne !” . Iţi dai seama ce chestie ? Ar fi peste jumate din cimitir , aşa cu cîte un fuior subţire . Dar cealaltă jumătate ? “Tot acolo “ ai să spui – “însă au merlit’o’n patu’ lor şi la o vîrstă respectabilă…”.”Hai sictir !” .Aici mă încurajez puţin – “doar favorizează , nu e induce neapărat” . E “un factor de risc” şi vorbesc ca un statistician idiot –cu ochi de peşte (de cel mai urît peşte din cel mai adînc fund de lac împuţit). “Iubesc statistica dar îi urăsc pe statisticieni” – pîrţ . Acu nu mă lua cu vraje d’asta de Avantaje “75% din fumători……“

a)  au puli mai lungi şi’I ţine mai mult

b) au noroc la loto şi’n dragoste

c)  sunt buni jucători de bridge şi taţi exemplari.

Confirm tacit toate cele de mai sus – sunt un exemplu în viaţă ! Come and get me !

De ce scriu asta ? De ce vorbesc uneori chiar urît despre mine (subiectul meu favorit) ? Pen’ că n’am o ţigare şi ie 3 noaptea şi frig de mori – şi aşa mi-aş băga una’n gură …

Sevraj Amării

E bine , neaşteptat de bine

Primele zile de ianuarie au fost stranii – mă amintesc făcînd trasee triunghiulare – pat – veceu – frigider – refuzînd să înţeleg ceva din noul 2012 . O stare generalizată de rău sau extinsă de sictir – aşa îmi trece mie anu’ , în agonii pancreatice .

Numărul 12 imi place apriori. Mi’a placut din totdeauna – are ceva plin, rotund – e de sinteză 3x4, dar in acelasi timp 1 si 2  – dincolo de orice ocultism – „ie majiq”. Si ştii prea bine cît de mult imi place magia – e asa de la'ndemînă . Am zis „să-i crape” şi evident că i’a crăpat . Aşa zîmbesc în dimineaţa asta, spălîndu-mă pe dinţi . Cînd mă spăl pe dinţi (rar şi neregulat cum recomandă stomatologu’) – tot timpul coc ceva – altfel toată gesticulaţia rînjind cu gingiile la vedere e ridicolă . Am înţeles că’s unii care se spală cu gura închisă , privind într-o parte , caşicînd ...”Uită’te la mine cînd o bagi în gură , doar eu sunt subiectul !”

Cînd mă bărbieresc e altceva . E o trambulină în Sine , sine pe care azi l’am numi „mine” şi d’aia nu m’am bărbierit  - plus ca ţie îţi place cînd e aspru . Care Sine ?

Am mai vorbit anul trecut , despre liniştea care se aşterne cînd nu mai aştepţi nimic. Si aici apare agentul fericirii tale lăuntrice – aştepti „de la” , cumva dinafară , un poştaş să bată la uşă- ăştepţi - de „la anu 2012” , de la Boc (proaspăt defunct politically) sau  de la perfizii mecanici de maşini ori reţele neuronale . Ei nu au – pur şi simplu – nu au .Sunt decor , figuraţie – ca să ţi se pară că nu eşti singur pe drum. Ca să foloseşti cu comoditate persoana I plural. Nici nu au cum să aibă alţii ceea ce-ţi trebuie ţie . Ce vrei pe 2012 ? Să’nceapă in februarie de exemplu – odată cu ninsoarea, şi după aia să bage primăvara în spaţiu publicitar . Am zis !

Deci nu mi-am promis nimic , l’anceput de an , nici mie nici altora . Tot ce era rău de făcut am cam indeplinit cu măiestrie şi zău dacă mi-e ruşine. In acelaşi timp, s’a instalat şi un fel de comoditate călduţă semănînd cu nesimţirea legendară - „am tot ce’mi trebuie” . Tu nu ?

Nu ştiu de ce – o vreme calculatoru – nu mi’a bătut apostroful (na că’l fac de rîs şi-i destăinui numele tainic însă de ocară – de semn al lipsei) Si ce ar fi textele mele fară apostrof ? Contexte firesti .

Numai că incepuse prost (2012) , ca un film previzibil de duzină. In plus şi cam abrupt, aşa nitam-nisam in ianuarie - ce surpriză ! Prin urmare am decis că poa’ să’nceapa cum trebuie in februarie – da nu brusc pe 1 , aşa pe 6-7. Viaţa mea a avut un hiatus evident în ianuarie, ca o extracţie dentară . A fost fără să fie – de miez – doar context ! „Mai lasa-mă unpic !” – mă amintesc cerşindu-i 5 minute de somn, maică’mi, in gimnaziu . Conform tuturor doctrinelor pesimiste (în care mandea „ie espert”) – ceva care’ncepe prost , continuă galopant-agonizant şi are un sfîrşit catastrofal , deobicei implozie in propriu’ţi căcat , care unde în altă parte şi-ar avea sălaşul decit in tine ?.In „Tinele visceral” , care ştiu că nu-ţi place , deşi – vai – sentimentul e reciproc , d’aia ai să şi faci  ’epatită (Haşh inhalat ca’n franţuzeşte) .

Cum spuneam , azi ,mi-am făcut prima cafea conştientă pe anul ăsta. Adică nu ritualul ăla, formalist-mecanic, din faţa micului templu-expresor , cînd mîna apucă levierul şi mintea e încă în vis (presupus al tău- visul – că expresoru e pe credit). Am fost cerebral , am dat drumu la radio şi la apa rece simultan – şi cu stînga şi cu dreapta (ştii ca pot cu amîndouă). A trebuit să fac o fandare pentru asta . Imi sta bine cu spade .După aia m-am uitat pe geam . Ninge . Ninge impersonal de’mi rupe toată singurătatea. Ninge pe tăcute , ca un act gratuit de dragoste fără rîgîieli.

In Siberia, mi-am imaginat întotdeauna întinderi nesfîrşite de alb imbatabil şi debusolant, dar nu mi-am imaginat vreodată cum ninge .Nici nu cred că ninge vreodată în Siberia (mea) – e doar zăpadă dintotdeauna , nesfîrşită şi dintotdeauna. Zăpada statică n’are nici un haz se’mpreunează decadent şi vulgar cu noroaie şi alte mizerii urbane .Ori e făcută căpiţe de oameni gospodari ori angajaţi zeloşi. Siberia însă, aşa albă şi lungă – imi pare leagănul neputinţei , al abandonului fără speranţă – şi asta o face frumoasă. Cînd ninge e mişto, fie şi la kilometru 64 pe nuşh’ ce DeNeu – unde’s ăia întroieniţi de sună la 112 (vezi deci cum se bagă al doilea 1 in 12 ? ca un amant intre noi). Sigur ca eu sunt 1 , poţi să te uiţi la CNP’eu – 1 – inainte de toate . Cînd ninge, e un fel de lux meteorologic , un fel de glumă placidă a Bătrînelului pianist , un menuet, un capriciu de vineri seara – cîntat neserios cu ţigarea’n colţu’ gurii şi cu mintea’n pelerinaje abjecte.

 „Da’ băh dar şi viscoleşte – fie şi p’alocuri” . Sorb din cafea şi mă uit pe geam, pe geamul pe care’l am eu in faţa – şi-n tabloul ăsta al meu nu viscoleşte . Sau am probleme de sunet ? Viscolul e mai degrabă o prezenţă auditivă sau e o stare de fapt ? „Aici nu viscoleşte , iar ăia de pe DeNeu sunt alţi oameni cu alte poveşti – despre care nu am să-ţi vorbesc eu astăzi , au şi ei bloguri !”. Ninge zdravăn, cu fulgi mari şi deşi , sau par deşi că’s mari .E doar percepţie – mare vine la pachet cu mult şi des e doar o frecvenţă dinamică a lui „mult” . O iau razna . Dar pentru că’s mari sunt puturosi (fulgii) – plutesc cît au chef . Se lasă ! Tu te laşi anu ăsta de ce ziceai ?

Acu’ simt ca’mi începe 2012 ăsta al meu . Mă simt în stare să-l urc aşa cum o fi. An de criză , zici ? Criza cui ? Ah, a economiei mondiale , a politchiilor ancestrale , a obiceiurilor postmoderne – devenite ele însele, prematur, clasice ? . Ca să nu mai pun la socoteală că se termină şi calendarul mayaş . Perspectiva asta e confortabilă . Dacă ştii că ai să crăpi , barem faci ce trebuie , preţuieşti vieţişoara. Altfel traieşti în beţia zeilor , caşicind petrecerea ar dura la nesfîrşit ! Hai noroc – sau hai sictir , dar hai !

pe stinga

-     „Ce faci cu mîinile alea ?”

Mă uit uşor derutat , la ea, la mîini, la calendarul cu escavatoare de pe peretele din spatele patului . Imi pun palmele pe genununchi , după care socot că asta sugerează că aştept ceva – trag aer in piept , ei bine nu aştept nimic ! – imi strîng buzele ,a amar, şi-mi bag mîinile în buzunare , a nepăsare – buzunarele însele clocotesc a nepăsare numerică . Devin nesemnificativ .

Ca sa dau continuitate discuţiei , gasesc conjuncţia potrivită :

-     Si cum ziceai că a murit ?

-     Ca prostu’, infarct , tzac–pac şi îşi trece palmele una peste alta , tangent in plan vertical . L-au găsit rezemat de rezervorul de la veceu, cu capul pe-o parte ...

-     Pe ce parte ?

-     N’ai pic de suflet ! Ce’i aşa important „pe ce parte” ?

-     Sigur că’i important . Incerc să-mi fac o poză’n cap – cît mai aproape de ce a fost – să’l îngheţ şi sa-i dau „save” cumva . Trebuie că era nebărbierit , dacă zici că pe la cinci şi mai ales pe doi , joia 02.02.2012 . In plus dacă era pe stînga era de bine – se uita unde trebuie .

-     Si dacă era pe dreapta ?

-     Pe dreapta n’avea cum . N’a avut incotro şi a tras pe  stînga , aşa pe contrasens, oricum îi plăceau contrele . Auzi făh ia uită’te la tine, cum ţi-ar sta ?

Pune bărbia în piept şi se examinează . După aia se duce’n faţa oglinzii şi îşi inalţă braţele într-o fluturare – lebede mici , şapte . Rămîne o vreme in poza crucii . Chicoteşte şi se’ntoarce dintr-o piruetă .

-     Imi stă bine cu ţîţele astea . Pe dreapta ....

Mă gîndesc o vreme la Sadet şi pun ultimul film pe care’l am cu el . Stăm la masă , el picior peste picior cu nişte pantaloni albi, de in şi o cămaşe verde, de mătase, cu iriziuni intunecate , pe care o bănui foarte uşoară , aşa de uşoară incît prinde orice  adiere , tresaltă la fiecare respiraţie cosmică – ireală ca un mesh 3D . E descheiat la toţi nasturii şi oricum e momentul la care e descheiat peste tot . Bate cîmpii sau vorbeşte din inimă – nu prea’mi dau seama , cînd eşti foarte atent la sensuri stările seamănă . Bem fernet şi asta mă face să mă strîmb la fiecare înghiţitură . Ceilalţi au intrat in mare şi din cînd in cind le ghicesc joaca după ţipetele inghiţite de flux . Are degetele noduroase , cele de la mîna dreaptă incolăcite organic pe pahar , cele de la stînga lafel de organic la prohab . Din cînd în cînd zîmbeşte aluziv  fregatelor ce-şi unduiesc velatura , ghicind coapse moi .”Textiliste ...” Bineînţeles că scaunul e de nuiele , organice şi ele , caşicind i’ar fi crescut din cur . Pe faţa-i smeadă , joacă  expresii de departe , de foarte departe – cum numai marea-ţi aduce pe chip . Din cind in cind spune cîte ceva – despre o carte pe care eu trebuie să o citesc „neapărat” . Mai zic şi eu – despre cum a fost la Polu’ Nord . Nimic nu bate cu nimic . Nici o frază nu o confirmă pe cea dinainte – vorbe aruncate în vînt , impleticitindu-se , petrecîndu-se incoerent, şi apoi pierzîndu-se în orizonturi nebănuite . Impletim la scaune de răchită amare . Eu sunt tînăr iar Sadet spune despre el ca „e’n floarea vieţii” – nu prea ştiu ce’nseamnă asta – in jur de 40 – dar sună mai bine decît tînăr . E nebărbierit . Scoate stînga din pantaloni şi şi-o trece peste ceafă . Se uită in palmă , căutînd firele căzute . Cîte ? Propteşte bărbia în piept şi-şi prinde’ntre degete sfîrcul stîng . „De la o vreme mă cam supără pompa ...” şi cuvintele astea se năpustesc către valuri , luîndu-le urma celorlalte . Reţin doar ipostaza şi gustul amar de pe buzele mele .