pe stinga

-     „Ce faci cu mîinile alea ?”

Mă uit uşor derutat , la ea, la mîini, la calendarul cu escavatoare de pe peretele din spatele patului . Imi pun palmele pe genununchi , după care socot că asta sugerează că aştept ceva – trag aer in piept , ei bine nu aştept nimic ! – imi strîng buzele ,a amar, şi-mi bag mîinile în buzunare , a nepăsare – buzunarele însele clocotesc a nepăsare numerică . Devin nesemnificativ .

Ca sa dau continuitate discuţiei , gasesc conjuncţia potrivită :

-     Si cum ziceai că a murit ?

-     Ca prostu’, infarct , tzac–pac şi îşi trece palmele una peste alta , tangent in plan vertical . L-au găsit rezemat de rezervorul de la veceu, cu capul pe-o parte ...

-     Pe ce parte ?

-     N’ai pic de suflet ! Ce’i aşa important „pe ce parte” ?

-     Sigur că’i important . Incerc să-mi fac o poză’n cap – cît mai aproape de ce a fost – să’l îngheţ şi sa-i dau „save” cumva . Trebuie că era nebărbierit , dacă zici că pe la cinci şi mai ales pe doi , joia 02.02.2012 . In plus dacă era pe stînga era de bine – se uita unde trebuie .

-     Si dacă era pe dreapta ?

-     Pe dreapta n’avea cum . N’a avut incotro şi a tras pe  stînga , aşa pe contrasens, oricum îi plăceau contrele . Auzi făh ia uită’te la tine, cum ţi-ar sta ?

Pune bărbia în piept şi se examinează . După aia se duce’n faţa oglinzii şi îşi inalţă braţele într-o fluturare – lebede mici , şapte . Rămîne o vreme in poza crucii . Chicoteşte şi se’ntoarce dintr-o piruetă .

-     Imi stă bine cu ţîţele astea . Pe dreapta ....

Mă gîndesc o vreme la Sadet şi pun ultimul film pe care’l am cu el . Stăm la masă , el picior peste picior cu nişte pantaloni albi, de in şi o cămaşe verde, de mătase, cu iriziuni intunecate , pe care o bănui foarte uşoară , aşa de uşoară incît prinde orice  adiere , tresaltă la fiecare respiraţie cosmică – ireală ca un mesh 3D . E descheiat la toţi nasturii şi oricum e momentul la care e descheiat peste tot . Bate cîmpii sau vorbeşte din inimă – nu prea’mi dau seama , cînd eşti foarte atent la sensuri stările seamănă . Bem fernet şi asta mă face să mă strîmb la fiecare înghiţitură . Ceilalţi au intrat in mare şi din cînd in cind le ghicesc joaca după ţipetele inghiţite de flux . Are degetele noduroase , cele de la mîna dreaptă incolăcite organic pe pahar , cele de la stînga lafel de organic la prohab . Din cînd în cînd zîmbeşte aluziv  fregatelor ce-şi unduiesc velatura , ghicind coapse moi .”Textiliste ...” Bineînţeles că scaunul e de nuiele , organice şi ele , caşicind i’ar fi crescut din cur . Pe faţa-i smeadă , joacă  expresii de departe , de foarte departe – cum numai marea-ţi aduce pe chip . Din cind in cind spune cîte ceva – despre o carte pe care eu trebuie să o citesc „neapărat” . Mai zic şi eu – despre cum a fost la Polu’ Nord . Nimic nu bate cu nimic . Nici o frază nu o confirmă pe cea dinainte – vorbe aruncate în vînt , impleticitindu-se , petrecîndu-se incoerent, şi apoi pierzîndu-se în orizonturi nebănuite . Impletim la scaune de răchită amare . Eu sunt tînăr iar Sadet spune despre el ca „e’n floarea vieţii” – nu prea ştiu ce’nseamnă asta – in jur de 40 – dar sună mai bine decît tînăr . E nebărbierit . Scoate stînga din pantaloni şi şi-o trece peste ceafă . Se uită in palmă , căutînd firele căzute . Cîte ? Propteşte bărbia în piept şi-şi prinde’ntre degete sfîrcul stîng . „De la o vreme mă cam supără pompa ...” şi cuvintele astea se năpustesc către valuri , luîndu-le urma celorlalte . Reţin doar ipostaza şi gustul amar de pe buzele mele .