Primele zile de ianuarie au fost
stranii – mă amintesc făcînd trasee triunghiulare – pat – veceu – frigider –
refuzînd să înţeleg ceva din noul 2012 . O stare generalizată de rău sau
extinsă de sictir – aşa îmi trece mie anu’ , în agonii pancreatice .
Numărul 12 imi place apriori. Mi’a
placut din totdeauna – are ceva plin, rotund – e de sinteză 3x4, dar in acelasi
timp 1 si 2 – dincolo de orice ocultism –
„ie majiq”. Si ştii prea bine cît de mult imi place magia – e asa de la'ndemînă
. Am zis „să-i crape” şi evident că i’a crăpat . Aşa zîmbesc în dimineaţa asta,
spălîndu-mă pe dinţi . Cînd mă spăl pe dinţi (rar şi neregulat cum recomandă
stomatologu’) – tot timpul coc ceva – altfel toată gesticulaţia rînjind cu
gingiile la vedere e ridicolă . Am înţeles că’s unii care se spală cu gura
închisă , privind într-o parte , caşicînd ...”Uită’te la mine cînd o bagi în
gură , doar eu sunt subiectul !”
Cînd mă bărbieresc e altceva . E o
trambulină în Sine , sine pe care azi l’am numi „mine” şi d’aia nu m’am
bărbierit - plus ca ţie îţi place cînd e
aspru . Care Sine ?
Am mai vorbit anul trecut , despre
liniştea care se aşterne cînd nu mai aştepţi nimic. Si aici apare agentul
fericirii tale lăuntrice – aştepti „de la” , cumva dinafară , un poştaş să bată
la uşă- ăştepţi - de „la anu 2012” , de la Boc (proaspăt defunct politically) sau
de la perfizii mecanici de maşini ori reţele
neuronale . Ei nu au – pur şi simplu – nu au .Sunt decor , figuraţie – ca să ţi
se pară că nu eşti singur pe drum. Ca să foloseşti cu comoditate persoana I
plural. Nici nu au cum să aibă alţii ceea ce-ţi trebuie ţie . Ce vrei pe 2012 ?
Să’nceapă in februarie de exemplu – odată cu ninsoarea, şi după aia să bage
primăvara în spaţiu publicitar . Am zis !
Deci nu mi-am promis nimic , l’anceput
de an , nici mie nici altora . Tot ce era rău de făcut am cam indeplinit cu măiestrie
şi zău dacă mi-e ruşine. In acelaşi timp, s’a instalat şi un fel de comoditate călduţă
semănînd cu nesimţirea legendară - „am tot ce’mi trebuie” . Tu nu ?
Nu ştiu de ce – o vreme calculatoru
– nu mi’a bătut apostroful (na că’l fac de rîs şi-i destăinui numele tainic
însă de ocară – de semn al lipsei) Si ce ar fi textele mele fară apostrof ?
Contexte firesti .
Numai că incepuse prost (2012) ,
ca un film previzibil de duzină. In plus şi cam abrupt, aşa nitam-nisam in
ianuarie - ce surpriză ! Prin urmare am decis că poa’ să’nceapa cum trebuie in
februarie – da nu brusc pe 1 , aşa pe 6-7. Viaţa mea a avut un hiatus evident
în ianuarie, ca o extracţie dentară . A fost fără să fie – de miez – doar context
! „Mai lasa-mă unpic !” – mă amintesc cerşindu-i 5 minute de somn, maică’mi, in
gimnaziu . Conform tuturor doctrinelor pesimiste (în care mandea „ie espert”) –
ceva care’ncepe prost , continuă galopant-agonizant şi are un sfîrşit
catastrofal , deobicei implozie in propriu’ţi căcat , care unde în altă parte
şi-ar avea sălaşul decit in tine ?.In „Tinele visceral” , care ştiu că nu-ţi
place , deşi – vai – sentimentul e reciproc , d’aia ai să şi faci ’epatită (Haşh inhalat ca’n franţuzeşte) .
Cum spuneam , azi ,mi-am făcut
prima cafea conştientă pe anul ăsta. Adică nu ritualul ăla, formalist-mecanic, din
faţa micului templu-expresor , cînd mîna apucă levierul şi mintea e încă în vis
(presupus al tău- visul – că expresoru e pe credit). Am fost cerebral , am dat
drumu la radio şi la apa rece simultan – şi cu stînga şi cu dreapta (ştii ca
pot cu amîndouă). A trebuit să fac o fandare pentru asta . Imi sta bine cu
spade .După aia m-am uitat pe geam . Ninge . Ninge impersonal de’mi rupe toată
singurătatea. Ninge pe tăcute , ca un act gratuit de dragoste fără rîgîieli.
In Siberia, mi-am imaginat
întotdeauna întinderi nesfîrşite de alb imbatabil şi debusolant, dar nu mi-am
imaginat vreodată cum ninge .Nici nu cred că ninge vreodată în Siberia (mea) –
e doar zăpadă dintotdeauna , nesfîrşită şi dintotdeauna. Zăpada statică n’are
nici un haz se’mpreunează decadent şi vulgar cu noroaie şi alte mizerii urbane
.Ori e făcută căpiţe de oameni gospodari ori angajaţi zeloşi. Siberia însă, aşa
albă şi lungă – imi pare leagănul neputinţei , al abandonului fără speranţă –
şi asta o face frumoasă. Cînd ninge e mişto, fie şi la kilometru 64 pe nuşh’ ce
DeNeu – unde’s ăia întroieniţi de sună la 112 (vezi deci cum se bagă al doilea
1 in 12 ? ca un amant intre noi). Sigur ca eu sunt 1 , poţi să te uiţi la CNP’eu
– 1 – inainte de toate . Cînd ninge, e un fel de lux meteorologic , un fel de
glumă placidă a Bătrînelului pianist , un menuet, un capriciu de vineri seara –
cîntat neserios cu ţigarea’n colţu’ gurii şi cu mintea’n pelerinaje abjecte.
„Da’ băh dar şi viscoleşte – fie şi p’alocuri”
. Sorb din cafea şi mă uit pe geam, pe geamul pe care’l am eu in faţa – şi-n
tabloul ăsta al meu nu viscoleşte . Sau am probleme de sunet ? Viscolul e mai
degrabă o prezenţă auditivă sau e o stare de fapt ? „Aici nu viscoleşte , iar
ăia de pe DeNeu sunt alţi oameni cu alte poveşti – despre care nu am să-ţi
vorbesc eu astăzi , au şi ei bloguri !”. Ninge zdravăn, cu fulgi mari şi deşi , sau
par deşi că’s mari .E doar percepţie – mare vine la pachet cu mult şi des e
doar o frecvenţă dinamică a lui „mult” . O iau razna . Dar pentru că’s mari
sunt puturosi (fulgii) – plutesc cît au chef . Se lasă ! Tu te laşi anu ăsta de
ce ziceai ?
Acu’ simt ca’mi începe 2012 ăsta
al meu . Mă simt în stare să-l urc aşa cum o fi. An de criză , zici ? Criza cui
? Ah, a economiei mondiale , a politchiilor ancestrale , a obiceiurilor
postmoderne – devenite ele însele, prematur, clasice ? . Ca să nu mai pun la
socoteală că se termină şi calendarul mayaş . Perspectiva asta e confortabilă .
Dacă ştii că ai să crăpi , barem faci ce trebuie , preţuieşti vieţişoara. Altfel
traieşti în beţia zeilor , caşicind petrecerea ar dura la nesfîrşit ! Hai noroc
– sau hai sictir , dar hai !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu