miercuri, 8 februarie 2012

E bine , neaşteptat de bine


Primele zile de ianuarie au fost stranii – mă amintesc făcînd trasee triunghiulare – pat – veceu – frigider – refuzînd să înţeleg ceva din noul 2012 . O stare generalizată de rău sau extinsă de sictir – aşa îmi trece mie anu’ , în agonii pancreatice .
Numărul 12 imi place apriori. Mi’a placut din totdeauna – are ceva plin, rotund – e de sinteză 3x4, dar in acelasi timp 1 si 2  – dincolo de orice ocultism – „ie majiq”. Si ştii prea bine cît de mult imi place magia – e asa de la'ndemînă . Am zis „să-i crape” şi evident că i’a crăpat . Aşa zîmbesc în dimineaţa asta, spălîndu-mă pe dinţi . Cînd mă spăl pe dinţi (rar şi neregulat cum recomandă stomatologu’) – tot timpul coc ceva – altfel toată gesticulaţia rînjind cu gingiile la vedere e ridicolă . Am înţeles că’s unii care se spală cu gura închisă , privind într-o parte , caşicînd ...”Uită’te la mine cînd o bagi în gură , doar eu sunt subiectul !”
Cînd mă bărbieresc e altceva . E o trambulină în Sine , sine pe care azi l’am numi „mine” şi d’aia nu m’am bărbierit  - plus ca ţie îţi place cînd e aspru . Care Sine ?
Am mai vorbit anul trecut , despre liniştea care se aşterne cînd nu mai aştepţi nimic. Si aici apare agentul fericirii tale lăuntrice – aştepti „de la” , cumva dinafară , un poştaş să bată la uşă- ăştepţi - de „la anu 2012” , de la Boc (proaspăt defunct politically) sau  de la perfizii mecanici de maşini ori reţele neuronale . Ei nu au – pur şi simplu – nu au .Sunt decor , figuraţie – ca să ţi se pară că nu eşti singur pe drum. Ca să foloseşti cu comoditate persoana I plural. Nici nu au cum să aibă alţii ceea ce-ţi trebuie ţie . Ce vrei pe 2012 ? Să’nceapă in februarie de exemplu – odată cu ninsoarea, şi după aia să bage primăvara în spaţiu publicitar . Am zis !
Deci nu mi-am promis nimic , l’anceput de an , nici mie nici altora . Tot ce era rău de făcut am cam indeplinit cu măiestrie şi zău dacă mi-e ruşine. In acelaşi timp, s’a instalat şi un fel de comoditate călduţă semănînd cu nesimţirea legendară - „am tot ce’mi trebuie” . Tu nu ?
Nu ştiu de ce – o vreme calculatoru – nu mi’a bătut apostroful (na că’l fac de rîs şi-i destăinui numele tainic însă de ocară – de semn al lipsei) Si ce ar fi textele mele fară apostrof ? Contexte firesti .
Numai că incepuse prost (2012) , ca un film previzibil de duzină. In plus şi cam abrupt, aşa nitam-nisam in ianuarie - ce surpriză ! Prin urmare am decis că poa’ să’nceapa cum trebuie in februarie – da nu brusc pe 1 , aşa pe 6-7. Viaţa mea a avut un hiatus evident în ianuarie, ca o extracţie dentară . A fost fără să fie – de miez – doar context ! „Mai lasa-mă unpic !” – mă amintesc cerşindu-i 5 minute de somn, maică’mi, in gimnaziu . Conform tuturor doctrinelor pesimiste (în care mandea „ie espert”) – ceva care’ncepe prost , continuă galopant-agonizant şi are un sfîrşit catastrofal , deobicei implozie in propriu’ţi căcat , care unde în altă parte şi-ar avea sălaşul decit in tine ?.In „Tinele visceral” , care ştiu că nu-ţi place , deşi – vai – sentimentul e reciproc , d’aia ai să şi faci  ’epatită (Haşh inhalat ca’n franţuzeşte) .
Cum spuneam , azi ,mi-am făcut prima cafea conştientă pe anul ăsta. Adică nu ritualul ăla, formalist-mecanic, din faţa micului templu-expresor , cînd mîna apucă levierul şi mintea e încă în vis (presupus al tău- visul – că expresoru e pe credit). Am fost cerebral , am dat drumu la radio şi la apa rece simultan – şi cu stînga şi cu dreapta (ştii ca pot cu amîndouă). A trebuit să fac o fandare pentru asta . Imi sta bine cu spade .După aia m-am uitat pe geam . Ninge . Ninge impersonal de’mi rupe toată singurătatea. Ninge pe tăcute , ca un act gratuit de dragoste fără rîgîieli.
In Siberia, mi-am imaginat întotdeauna întinderi nesfîrşite de alb imbatabil şi debusolant, dar nu mi-am imaginat vreodată cum ninge .Nici nu cred că ninge vreodată în Siberia (mea) – e doar zăpadă dintotdeauna , nesfîrşită şi dintotdeauna. Zăpada statică n’are nici un haz se’mpreunează decadent şi vulgar cu noroaie şi alte mizerii urbane .Ori e făcută căpiţe de oameni gospodari ori angajaţi zeloşi. Siberia însă, aşa albă şi lungă – imi pare leagănul neputinţei , al abandonului fără speranţă – şi asta o face frumoasă. Cînd ninge e mişto, fie şi la kilometru 64 pe nuşh’ ce DeNeu – unde’s ăia întroieniţi de sună la 112 (vezi deci cum se bagă al doilea 1 in 12 ? ca un amant intre noi). Sigur ca eu sunt 1 , poţi să te uiţi la CNP’eu – 1 – inainte de toate . Cînd ninge, e un fel de lux meteorologic , un fel de glumă placidă a Bătrînelului pianist , un menuet, un capriciu de vineri seara – cîntat neserios cu ţigarea’n colţu’ gurii şi cu mintea’n pelerinaje abjecte.
 „Da’ băh dar şi viscoleşte – fie şi p’alocuri” . Sorb din cafea şi mă uit pe geam, pe geamul pe care’l am eu in faţa – şi-n tabloul ăsta al meu nu viscoleşte . Sau am probleme de sunet ? Viscolul e mai degrabă o prezenţă auditivă sau e o stare de fapt ? „Aici nu viscoleşte , iar ăia de pe DeNeu sunt alţi oameni cu alte poveşti – despre care nu am să-ţi vorbesc eu astăzi , au şi ei bloguri !”. Ninge zdravăn, cu fulgi mari şi deşi , sau par deşi că’s mari .E doar percepţie – mare vine la pachet cu mult şi des e doar o frecvenţă dinamică a lui „mult” . O iau razna . Dar pentru că’s mari sunt puturosi (fulgii) – plutesc cît au chef . Se lasă ! Tu te laşi anu ăsta de ce ziceai ?
Acu’ simt ca’mi începe 2012 ăsta al meu . Mă simt în stare să-l urc aşa cum o fi. An de criză , zici ? Criza cui ? Ah, a economiei mondiale , a politchiilor ancestrale , a obiceiurilor postmoderne – devenite ele însele, prematur, clasice ? . Ca să nu mai pun la socoteală că se termină şi calendarul mayaş . Perspectiva asta e confortabilă . Dacă ştii că ai să crăpi , barem faci ce trebuie , preţuieşti vieţişoara. Altfel traieşti în beţia zeilor , caşicind petrecerea ar dura la nesfîrşit ! Hai noroc – sau hai sictir , dar hai !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu