vineri, 24 februarie 2012

Nevroze integrate


Zilele trecute mi-a murit calculatorul . Nu a facut-o brusc şi decent cum mă aşteptam . A căzut succesiv , la intervale din ce in ce mai scurte de timp, cu gemete sfîşietoare – pînă a refuzat să mai pornească . Preinfarctul precede colapsul final . Că e mort nu-i o problemă – dar ce mă fac eu fără el ? Imi este de multă vreme echer şi compas , casetofon , ziar, maşină de scris şi înjurat . Porneşte cînd mă scol , înainte de cafea, şi se stinge înainte să aţipesc . Ba mai mult , il bănuiesc de niste conexiuni subtile şi-n timpul somnului – mai ales dacă am vise XXX . Convalescenţa asta, cu închideri intempestive, mi-a reamintit de obiceiul bun de-a da “save” la intervale scurte – şi de obiceiul prost de a anticipa răul iminent .
Cîndva aveam ceva pricepere la şurubărit într’însul – dar era pe timpul lui P2 – dacă cineva îşi mai aminteşte ce era ăsta . In vremurile  alea mi se umpluse casa de tot felul de mărunţişuri : bare de memorie, hardiscuri, maldăre de CD-uri (de diskete nu mai pomenesc) şi tot felul de maţe abjecţe de cabluri şi pamblici. Era un mod straniu de creştere prin eviscerare , caşicînd se extindea din carcasa lui minimalistă către camera mea , către viaţa mea privată – mai avea unpic şi ieşea în stradă să urle “Jos Iliescu !” (asta era la modă pe vremea aia ) . De la un timp, e mai subtil , nu-şi mai scoate măruntaiele la vedere – dar mi-e prezent în toate, proxima prelungire a gîndului – sau poarta pe care acesta (gîndul) iese în realitate. Cît o mai fi realitatea-hyperrealitate de acum.
Aia de la service – m-au întrebat ce are , cum se manifestă ? L-am tras de lesă cu blîndeţe şi le-am spus că nu mai mănîncă de vreo două zile plus că băleşte un fluid verzui…. Au zis că “e de la sursă” . O fi , întotdeauna e o sursă , un arhietip al răului – care generează celelalte faţete . Toate chitările lui BB. King s-au numit Lucille , toate calculatoarele mele o combinaţie alfa-numerică oarecare, terminate’n invariabilul “ ‘n morţii mătii” . Pe măsură ce plăcile video au devenit mai performante şi rîul, RAM-ul căcălău - mai mi-am domolit invectivele – da’ tot n’am ajuns la “my darling” ! Chiar am căzut un pic pe gînduri – şi am realizat că nu m-am purtat cum se cuvine cu el . Obiectele faţă de care nu te porţi cu blîndeţe au toată motivaţia să te trădeze, cînd ai mai multă nevoie de ele .Pe vremea “trasului în tuş” îmi curăţam sculele înainte de orice început . Imi preţuiam echerele pe care oricum dădusem o cîrcă de bani .
Acasă m-am trezit cu mîinile împreunate în poală , ca o babă la poartă care n’are ce face . Mi-am ros o unghie , de la index cred . Dar dacă era de la mijlociu ? Intr-un tîrziu, am luat ceva din bibliotecă , aşa să-mi trec timpul aiurea. Sunt ani buni de cînd citesc mai mult pdf-uri decît cărţi . Totuşi mă surprind în discuţii cu prieni afirmînd că “nu-mi place să citesc de pe monitor, cartea e carte …” – cîtamai fariseul ! Cine mă ştie de mai multă vreme , mă aminteşte căutînd ceva într-un vraf de hîrtii – o schiţă sau vreun manuscris . Mai toată viaţa mea era pe hîrtie . Acum e bine rînduită în foldere – că Dosar sună prea de papetărie . Si iată-mă ajuns la inevitabilul “memento mori” – ce rămîne după juma’ de secol de zvîrcoleli ? Un stik de informaţii – bine rînduit în: Case, Texte, Muzică, Filme, Iubiri . Iată contragerea perfectă . Să ţi-l bagi în cur (stiku’ , indexu sau mijlociu’) .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu