celalalt

M’am imbracat . Cind sunt singur si-mi fac nodul de la cravata fluier . Asta nu-i place niciodata celuilalt . Am vreo doua melodii , pentru scena asta . Menuetul lui Boccherini este ceva mai solicitant , este musai sa fi baut apa inainte , ca sa-ti iasa pasajul in urcare dintr-o singura expiratie - triluliru . Se potriveste diminetilor insorite , vivace – si include predicatul „Totul este perfect !” . Pentru zilele in care trebuie sa „dau lovitura” si presiunea e mai ridicata , fluier chestia aia din Clanul Sicilienilor , acordurile alea simple pe care Jean Gabin ii ia glanda lu Alain Delon , tragind golaneste prin buzunarul pardesiului . Defapt sunt doua atitudini distincte fata de zi – cu una zic „Buna dimineata !” cu aialalta zic „Adio!” .

Ma mai privesc odata in oglinda inainte de a iesi . Este un gest formal , confirmarea tinutei , bifarea impresiei – impresia mea despre mine . Actiuni de tipul asta au o succesiune fireasca si tot timpul implica o economie cerebrala – fac parte din program . Un program in sapte puncte , pe care il urmez de mai bine de noua ani . Atunci mi’ai spus „Fa’ti odata si tu ordine in viata !” . Asa am inteles eu Ordinea – tabulara , algoritmabila , cu operatiuni precise ce se succed lafel in fiecare dimineata .

Nu ma mai uit la mine cu interesul si surprinderea din adolescenta , nici cu frica ulterioara de a’l gasi pe celalalt in oglinda , cuibarit temeinic in mine . Defapt nu ma mai uit la mine , ma uit la hainele mele – cautindu’le cusururi ori nepotriveli imaginate . Ma uit la expresia fetei si’mi controlez privirea , fara a fi atent la ochiul meu sting al carui iris are o pata intunecata inspre unghiul exterior . Tot timpul stiu unde mi’e stinga . Pentru ca stinga mi’o simt trainda . Stinga este partea mea buna, asa mi’e felul , asa mi’e scris prospectul . De cite ori conduc si cineva imi spune „Fa dreapta...” – e o clipa de anarhie , de dezorientare , de nimicnicie – imi simt intii cicatricea de pe parietalul sting si rationez rapid ca dreapra trebuie sa fie cealalta parte . Niciodata nu verific asta prin dexteritate , ceas , inele sau pozitia din scaunul soferului . Toate sunt pe stinga , inclusiv buzunarul de la piept si dincolo de el , dupa alte cortine felurite , inima . Pe partea dreapta nu am nimic , este goala . Nu genul de gol , de recipient care asteapta sa fie unplut cu ceva , este golul propriuzis – nimicul , generat printr-o simetrie formala de partea mea stinga – ca o oglidire natinga . Banui ca aceasta „replicare” are la baza principii armonice sau estetice . Alteori ma gindesc la un tipar taoist al intregului . Adevarata oglinda este perpendiculara pe cea pe care o privesc , despicindu’ma’n doua . Este un plan de simetrie , de’a lungul caruia se succed intr-o insiruire corect anatomica organele pereche – lobi molateci , globuri sensibile , siruri simetrice de incisivi si molari , arcuri si cupole , bolti ancorate in stern , ventilatoare si statii de epurare si decantare – 1000 de coarne perechi .

Acest dualism este doar un nivel al perceptiei , prieteni , adevarul este ca alegi sa locuiesti doar intr-una din cele doua camere pe care le ai . Tu alegi asta . Ce faci insa cu cealalta camera , cu spatiul disponibil , cu golul ? Foarte simplu , dispui de el .Ca orice individ chivernsit vrei sa te scoti , sa-ti iasa ceva din chestia asta . Asa ca iti faci un tatuaj – „for rent” pe partea ta goala – si astepti sa fii locuit . De cine ? Aici functioneaza , un principiu vechi al ospitalitatii de han , „primul venit , primul servit” . Si cine iti bate la poarta , zimbind misterios cind deschizi ? Tot timpul celalalt , venit sa te locuiasca si defapt sa te aiba . „In legatura cu anuntul dumneavoastra .... am inteles ca e liber !”

O clipa stai si-l privesti . Uneori ii iese sulf pe narile dilatate de taur , si-ti sare in ochi – cornul sting mutilat , desperechendu’l pe cel drept – lung si cu impletituri stranii , in armonice cunoscute . Uneori e svelt si subtire ca un agent de bursa , alteori matahalos cu burtile rasfrinte peste pantalonii de piele , cu multe catarame argintate . Alteori deschizi si e fetita cu ciorapi trei sferturi si fusta plisata . Te priveste timid , dintr-o parte , apoi isi coboara privirea rusinata catre bombeuri . Sunt turtite si pline de noroi , chiar daca nu a plouat de doua saptamini . In dreapta are un geamantan galben ponosit , cu coltare ce cindva au fost aurii , mult prea mare pentru ea si imediat te intrebi cine a adus’o de la gara . Daca ai noroc (sau dincontra) doamna de pica , undeva pe la 30 , cu ochii verzi si palarie neagra cu borururi largi , lasata cochet intr-o parte (ghici care) . E intotdeauna irezistibila .Totimpul poarta o esarfa lunga infasurata peste carotida si aruncata neglijent pe spate . E modul ei sic de a’si completa coada pestrita si demodata . Fumeaza din sipca lunga de mahon cu arabescuri de fildes . Are buzele subtiri si vorbeste cu accent frantuzesc . Nu stiu limba asta , dar ma excita profund . De a doua zi , va umbla tot restul timpului in negru-strimt , privind intotdeauna departe , spre zari nestiute . Nimic nu e mai vulnerabil decit o doamna indoliata cu silueta divina , special croita pentru a fi urmata . Stii toate formele astea , si stii ca fac parte din recuzita spectacolului obisnuit. Si mai stii ca acest personaj are mii de alte chipuri , voci si umbre si poarta acelasi dar de fiecare data : Durerea . So much pain so little time ...for harvest .Cu toate astea , de fiecare data , iti recompui zimbetul mieros de hangiu puhav si spui „Bine ai venit , simte’te ca acasa ...” . Va zimbi , va intra in prag cautind intotdeauna cu privirea admirativa medalioanele baroc ale plafonului . Apoi va trece cu mina usor peste parapetul slefuit al scari si va intreba : „Sus ?” iar eu voi raspunde intotdeauna : „Nu , imi pare rau , prima la dreapta . Poftiti !” . Intotdeauna in dreapta , caci in stinga stau eu .

Zimbesc si deschid usa . E primavara , si lumina diminetii de mai imi pune epoleti sclipitori pe redingota cafenie . Scot cheile din buzunarul pantalonilor si inchid sus , de trei ori , tac-tac – clanc . Ascultind clinchetul mecanismului cu ureche de sef de orchestra – perfect . Verific si jos din acelasi principiu , al gesturilor mecanice , programate demult . Jos se blocheaza automat cind esti afara . Mi s-a parut o masura de siguranta in plus . Privesc multumit para turnata in bronz cu chipul lui Pan , pe post de miner . Usa asta , am facut’o acum doi ani , dupa ce m’am intors din Filipine . Are cinci tablii orizontale , cu colturi rotunjite in interior . La vremea aia , modularea in cinci ma pasiona . Rama e din lemn de palisandru cu ferecaturi de fier forjat , in traditia armurierilor burgunzi .

Brusc vad la partea de jos , patru zgirieturi destul de profunde , paralele – trei mai adinci iar a patra ceva mai superficiala si mai scurta. Sunt urmele inconfundabile ale ghearelor lui . Sunt piezise , pe montantul cu balamale . Celalat le’a facut azinoapte , probabil cind s-a intors . Nu-i place dimineata , pe care am convenit ca mi-o lasa mie .

muzica

Paste - after copy

Mi s'a facut asa , liniste . Apare un moment in care ti se pare ca toate gindurile converg . Totul este o conica catre un punct . Doar dintr-un punct de vedere e asa . Altfel cercuri mari izvorasc din cercuri mai mici , dilatari . Invierea este un moment , care nu stiu de ce - a fost pus la o data fixa in an . Desi se produce sistematic in fiecare secunda . Viata este o pulsatie binara continua - care nu contine altceva decit impuls si nul - mori si renasti in fiecare clipa . Secunda nu exista decit ca masura a neintelegerii noastre . Timpul este searbad si se intinde dupa o lege lineara - cum ar putea fi altfel pentru o civilizatie carteziana ? Clipa e infinita si fara de dimensiune si in ea poate fi constrinsa intreaga traire . Clipa e functie de traire iar viata nu poate fi proiectata pe un Ox temporal . Asta este tot ce am . Cine vrea mai mult a pierdut . Acceptarea mortii inseamna intelesul vietii apriori . Asta e Pastele - cistigarea dreptului de a reinvia - in numele Omului .
Toate cele bune - voua si celor dragi voua !!
Inchei si incep , semnez asa cum sunt semnate toate cartoanele mele de inceput PK

caderi

Incep sa scriu , si exact in acest moment al inceputului – imi este oarecum rau , oarecum lehamite . E o stare de cacat – pe care o stiu demult . Hello darkness my old friend . E casicum as avea tusul asta negru , gros in mine , circulind prin vene , si’l slobod pe o coala alba – conventionala si virtuala . Ma amintesc pustiulica , cu bunica'mio la o posta de provincie . Acolo era o masa lunga , cu un geam sub care erau completate diverse formulare - exemplu . Erau tocuri cu cozi lungi si pastile cu cerneala violeta .E casicum mi’as sterge cu foaia asta niste rani vechi – pe care le credeam inchise . INPRINT - gravuri de presiune , instantanee ale variilor forme in care umbla nefericirea prin lume .Imi vine sa bolduiesc literele in speranta unui drenaj mai consistent , sa sparg buboiul , sa scap mai repede de cit mai mult venin . Nu vreau neaparat ca acest text sa fie citit si totusi il scriu . Scriu urit . As fi vrut sa va dau de ris , dar astazi n’am . Economistii sunt baieti isteti - contrag crizele la "a nu avea" .Una din cele mai infioratoare chestii care ti se poate intimpla ca omulet, este sa realizezi ca nu ai nimic de dat – poate doar suturi in gura . Indivizii care nu pot da neconditionat sunt doar umbre , alte specii vegetative ori instrumente ale supliciului.

Vintu iese din arest si da o declaratie . E in carucior si are piciorul drept intins , lafel cum unii dintre noi isi intind degetul mijlociu cu pumnul strins . E laconic si stapin pe sine , cum numa' gagii care au miinile in buzunarele altora sunt . Ieri a aterizat un avion din state cu Mihai Necolaiciuc . M'as duce sa-i vind un picior de masa , strunjit de mina'mi divina - numa cu 2000 de ioro - chilipir .Nicolae Popa a decolat din Jakarta . Ma bate gindu sa fug cu un buchet de zambile la Otopeni .Vin avioane cu baieti fini si de comitet . Romani pribegi se’ntorc in patria draga . Unii cumpara manuscrise Cioran , din bani proprii pentru a ni le da moka . Altii fac bani , vinzind jucariile noastre ca si cind ar fi ale lor . E aceasi chestie , numai ca citita invers . Exista si o masa larga , inerta – care n’are nimic de dat , personaje de anturaj , decoruri , butaforii . Fregata Regele Ferdinand , plina cu pitici (grasi) pleaca sa patruleze Mediterana lor . Mediterana cui ?

Azi am fost pe un santier unde am avut ceva discutii instructive cu un tigan gipsar . Un gagiu tare , cu coloana vertebrala – m’a privit tot timpul in ochi . Nu a trebuit sa desenez ca sa ma fac inteles . Defapt eu eram acolo ca sa il ascult . Nu mai desenez deloc . Am facut multe schite numai bune de impachetat brinza intrinsele .Acum fac semen cu mina si apele se desfac . Desenul este prelungirea unui gest iar gestul esenta unui gind . Peste astea orice adaugare e in plus . Gesticulatiile surdomutilor sunt universale – nu exista surdomuti cunoscatori de rusa sau suedeza . Semnele alea’s valabile pentru toti – ca pentru soferi . Ei au drumuri comune , accesibile pe care noi nu putem umbla – pentru ca noi ne pretindem rusi ori suedezi . Noi suntem extrem de nefericiti , dar vai cita identitate avem . Noi nu suntem handicapati si stim limbi straine . Straine de cine ? Ar trebui sa se sesizeze cineva , sa le’ncurce gesticulatiile amaritilor necuvintatori. Ar fi zadarnic , caci ei nu vor sa construiasca turnuri pina la cer , sa’l intepe pe Dumnezeu . Ei nu vor Grammy pentru cel mai ilustru playback . Ei isi sunt suficienti si stiu in mormaiala lor nearticulata ca Dumnezeu nu e de gasit undeva deasupra , in stratosfera . E intotdeauna aici , deghizat de exemplu , intr-un gipsar tigan maidegraba decit intr-un intelectual pedant . Sfidarea are gheare lungi – iar numele ei secret e indoiala .

Spre seara am decis sa ies din oras , si am condus spre Vest . Vest nu inseamna nimic , cel mult o majuscula disperata in cautarea propriei identitati . Atinge paroxismul si devine un punct cardinal . Apusul are insa o semnificatie , un inteles propriu . Apusul nu necesita explicatii suplimentare - se'ntimpla zilnic si se va intimpla cita vreme va fi zi . Imi amintesc un indian facind simplu un gest din mina – un arc de la stinga la dreapta . A facut gestul incet , intr-o oarecare nepasare a omului simplu , dinafara lui Copernic . Sistemul heliocentric e plauzibil doar daca observi Pamintul din exterior. Ascult Maiden in masina – piese din laivuri , infernal de bune si dau mai tare , dau totul mai tare – more serotonin . Ajung pe seara intr-o statiune , pe care fiind copil o percepeam ca paradisul bosorogilor cu afectiuni renale . Asta ma linisteste , voi fi luat cu usurinta un adult bolnav printre alti adulti bolnavi . Oamenii se simt flatati cind isi admira bubele reciproc . O blonda docila si ductila imi aduce o mamaliga cu brinza . E Joia Mare – si nu’I asa ca ai sa ma ierti pentru toate astea ?

plastic

Mi’a deschis usa si mi’a spus “Asta e biroul tau “ . Mi-a pus doua chei in mina si mi’a urat “Spor la treaba” . Pe cheia de iala scrie URBIS security , pe aialalta mica de la dulap doua ideograme misterioase chinezesti . Intr-o zi sunt sigur ca voi sti marele adevar ascuns in spatele lor . Viata este ca o apa sau alt dicton imbatabil , care ar schimba reperele vietii oricarui european cu principii subrede . Cheia chinezeasca e din alama – material numit si “aur de trompeta “. Aialalta romaneasca e din otel nikelat . E o diferenta de abordare filosofica a obiectelor .
Bai, deci am un birou – numai al meu .5metri lungime 3 metri latime si cam 3.5 inaltime . asta inseamna ca am voie sa respir 52.5 mc de aer – eu singur . Stiu ca ma invidiati pentru asta , corporatistilor . In incapere sunt 3 scaune . Mi’ar place sa fie 13 – ca’ntr-o taverna din Ierusalim de acum 2000 de ani . O secunda stau pe ginduri si’mi aleg locul , pozitia si scaunul . Cu alte cuvinte atitudinea ce mi se potriveste. Iau loc pe scaun si imi las bucile sa pipaie sezutul moale – tapitat intr-o piele sintetica de culoarea cafelei cu lapte . Celelalte doua scaune sunt mult mai ieftine , in plus nu au brate . Asta ma va ajuta oarecum sa’mi domin viitorii parteneri de discutii . Zimbesc multumit cautind cu mina dreapta levierul care inalta sezutul . Plus 2 centimetri nu strica nimanui .
In dreapta am vinzarile in stinga tehnicul . Numai vinzarile au geamuri catre exterior – catre o natura ocupata haotic , de prea multa vinzare . Marketing rules . Cu alte cuvinte sunt iluminat indirect prin biroul din dreapta .
Am fost sa ma pis . Toate veceurile au rezervoare de PVC sanitar – la “semiinaltime” . Toate sunt defecte . Capacul e scos – si asta ma face sa ma uit cu interes inauntru . Orice capac de canalizare deschis mi’a stirnit curiozitati irezistibile, greu de explicat oricarui terapeut . E o stranie si veche deprindere de a ma uita cu interes prin gauri . Daca nu as fi baut o bere inainte , as fi dat vina pe natura mea scormonitoare , masculina . Bai, si PVC – ul cocleste , nu este etern . E un maroniu oarecare rezidual si septic – lipit in mod natural pe toate elementele . Un microbiolog sau chiar piticul gras , mi’ar putea explica mult mai detaliat fauna locala .Creste exponential , organic si bacterial . Imi amintesc de o reclama la Domestos . Bai , deci ne imbracam in plastic , iubim in plastic sau latex si ciocnim fara clinchete pahare de plastic – in care am turnat bere din “sticle” de plastic numite generic si ecologic PET’uri . Urim peturile din ipocrizie . Un lucru e cert – plasticul nu e un material din care sa se poata fabrica mecanisme viabile . Iar capacul demontat al veceului dovedeste asta . Cit de „termoformabil” ar fi , piesele in miscare confectionate din plastic au sfirsit scurt si previzibil Cit la suta din groapa de gunoi a orasului e plastic ?.Mi’o scutur . Bag mina in rezervor si trag pirghia (de plastic) care obtureaza scurgerea . Urmaresc fascinat cascada scurta si rotunda care’mi sterge orice urma de pisat .
Ma intorc in birou dominat de reflectii umede pe care vreau sa vi le fac cunoscute . Pe unul din cele doua scaune „ieftine” , de victima sta o gagica bruneta cu parul strins la spate intr-o coada scurta . Poarta un taior gri , mai trist si mai batrinicios decit cei 25 de ani pe care ii arata . Ma asez pe scaunul meu de rege si’i zimbesc confortabil „Ce pot face pentru dumneavoastra ?” . Imi intinde mina dreapta cu unghii ingrijite si visinii , fara vergheta :”Marlen” . La mina stinga poarta un ceas tare colorat , swach - de plastic .

Cintam ceva ?

Am intirziat cam 20 de minute . Mai greu au fost de urcat tobele pe scari . Sandu s’a încapăţînat să nu facem mai mult de doua drumuri asa că m’a încărcat ca pe un pom de iarnă . Imping uşa cu capul , avînd un colac de cabluri în gură . Cristina mă vede şi rîde , probabil îi par caraghios – îi întorc rîsul meu altfel , întotdeauna mi’a părut o femeie frumoasă . Ii zîmbesc ca unei femei frumoase , cu multiple aluzii . Sandu e gata să scape cutiile în hol . Văd dezastrul iminent şi proptesc un umăr în boxe – ca un contrafort . „Hai cu tata !” .

E uimitor cîte chestii poţi face fără să te ajuţi de mîini . Nevoia de a ajunge la un fruct lungeste antebratul maimuţoiului , iar forma fructului generează cupa mîinii . Nu’şh de ce , din totă adunătura de fricks, pe care o strînge Harap Alb – Păsărilă-Lăţi-Lungilă îmi place cel mai mult . Mi’l imaginez telescopic – tub în tub , numai pirghii şi cabluri – osatură şi ligamente . Asta într-o lume în care lucrurile au o forma generată de un „a fi „ intim , conştient . Punctul radiază – şi în legea lui conică – permite orice omotetie . Amputarea unui membru care făcea ceva generează înlocuirea lui cu altul , care pînă mai ieri avea o altă specializare . Imi trag doi pumni in cap – ies din cugetare şi reintru în poveste . Imi propun să ti’o (s)pun exact cu cîte detalii va fi necesar .

Băi , deci suntem în casă la Theo şi am venit s’o dăm peste cap adică să cîntăm . O să’ntrebi repede (curioasă cum te ştiu) - cine ? In ordinea numerelor de pe tricouri Eu , Joe,Theo, Sandu si Nebula . Cristina şi Anca nu cîntă , însă fac cele mai tari sandwichuri din io-ropa . (Cristina e gagica lu’ Theo şi zeiţă prin voia sorţii) . Ne plac chestiile dulci – toblerone si siropuri de tot felul - băute cu paiul , ca să te privesc de jos în sus . Orice armată modernă are nevoie de magii logisticii pentru victorie. Theo rastorna continutul pungii pe masă . Culege un ghemotoc şi’l plimbă pe sub nări . Mugure , mugurele „E d’aia ...” .”Cine face ritmica ?” . Sandu zice ca tobele sunt ale lui . Că tocmai a schimbat faţa la premier şi la costat o avere . Mai spune că suntem ghiolbani şi nu întelegem că în tobe „se bate altfel decît bate poliţia fostă miliţia” . Deci şi beţele rămîn la el . Chestia e că Joe e unpic deprimat , multe din propoziţiile pe care le spune conţin sintagma „nu am chef sa ...” . Theo se enervează – specificind „cît de căcăt e să te enervezi înainte de ... „ „Dă’mi un La” şi îi dau „Mai dă’mi odată ...”. Theo îl face şi pe al doilea .Se roteşte – prima turnantă . Acum e la Nebula şi după aia va ajunge la mine . O prind cu 3 degete ca tractoriştii. „E bun rău ...” „Cine băi ?” „Cristi Chivu ...”„Vreau si eu ...” „Nişte Chivu ?!” „Dap ..” Ii dau . Scot fumul pe nări . „Băi deci Chivu e mai tare decît Purple Rain” ..Sandu bate pregătitor în cinel . Mă intorc către el „...un,dooi , trei, patru” . „I like THC”. Cîntăm prima dată piesa asta . Cu tema a venit Theo . Mă uit la griful lui şi din cînd în cînd la Sandu . O vreme mă ţin după Theo. Melodia e mişto , o las sa’mi intre în tuburi şi simultan mă bag şi eu în ea pe dinăuntru, ne muşcam reciproc – făcîndu’ne doar plăcere .

Sunt intr-un faringe – pe care îl simt uscat . E un faringe roşu care creşte – tronconic , mai mult decît e cazul . De unde ştiu că e faringe ? Pentru că undeva în zare , la capătul tunelului vad dinţii –gura e închisă , cu incisivi translucizi . Simt epiglota trepidind undeva deasupra capului . Nu am fost înghiţit – sunt în voiaj de plăcere , de bună voie . E o aventură . Si faringele ăsta se întrepătrunde cu un altul portocaliu – la stînga şi la dreapta . Aleg portocaliu la dreapta – la dreapta si unpic în sus . Urc panta şi simt că are o mişcare externă – ca un şarpe de mare . Aş vrea să văd afară marea înspumată . E suficient să’mi doresc asta şi semăn pe latura stîngă un sirag de hublouri . Defapt nu’s hublouri . Sunt mai degrabă nişte valve – organice şi muzicale . Se deschid simultan toate şi pot privi afară . Afară e verde . şi ce e mai ciudat e că şi inăuntru e verde , nu mai e portocaliu . De ce ar fi înăuntru portocaliu dacă afară e verde ? N’are cum . Inăuntru şi afară e lafel – doar gol – orice formă e inventată . Inăuntru şi afară nu există , pentru că nu există separatrice reale . Inauntru si afara e totuna – e doar pozitionare umana .„Băh tu vezi ce face Mic cu basu ?” – il aud pe Theo către Joe ,probabil . Joe rîde . Am uitat să spun : eu sunt Mic şi cînt la bas . „Eşti pe dracu ! Eşti cu carne...verde . O varză verde pe o carne roz , călare . Asta eşti” . A trecut o vesnicie , pînă am uitat frica, pîna mi’am uitat’o definitiv . Am azvîrlit’o printr-un hublou , o valvă hublou. Mi’am dat frica la rechini şi am privit fascinat festinul cu dezvoltări şi nebuloase purpurii . „Au facut’o praf ...” mă trezesc vorbind „Foarte bun Chivu ăsta” „Sandule ai adormit bă ...?”

„Nu băi , dar mă gîndeam ...” „Eşti „cu capu” – la ce te gîndeai ?” „Auzi băi , Bucureştiul ăsta are probleme cu circulaţia şi Oprescu e doctor , se pricepe la vasculare . Băi ştii că tot oraşul ăsta într-un fel sau altul pluteşte ... Pe dedesubt e Dîmboviţa . O Dîmboviţă maronie , o fiere infectă mustind a căcat – a două milioane de căcaţi pe oră ... Auzi măh , femeile se cacă şi ele , lafel ca noi vreau să zic ?” „Mai rău...” . Se lasă o tăcere – iar tăcerea asta cu cît se lungeşte începe să miroasă – tare şi înconfundabil a frică . „Băi deci singura soluţie ca Oprescu să rezolve circulaţia e să înalţe tot orasul pe o placă . Pe piloni vreau să zic . Si pe dedesubt să fie aşa ca o cuvă – Dîmboviţa adică . Si să se meargă cu submarinele pe dedesubt ...Intelegi ?! Aşa băi o infinitate de trasee subacvatice . Fiecare cu submarinul lui ...” „E tare rău ăsta frate...” „Chivu ? Evident a jucat la Roma”

Brusc cad înapoi – la mine în tubul verde si mă uit pe hublou . Afară e mama care stă de vorbă pe o bancă cu o fată tînără . Mă uit la ele mai atent şi ştiu că vorbesc despre mine . Stiu că e vorba despre mine după cum îşi mişcă pleoapele şi buzele , după cum le tresaltă piepturile . Incă nu ştiu cine e femeia tînără . Are parul lung şi negru cu ochii întunecaţi . Tu o ştii ? „Nu e bine ce faci deloc . Eşti pe calea pierzaniei ...” îl aud vorbind răguşit pe Sidney . Am uitat să spun Sidney e cîinele lui Theo , un fox terrier pe care l’a călcat o maşină . Maşina era a lu’ Chivu – care nu era însă la volan .

Piesa asta am luat’o de aici.

montaj

Se spune că atunci cînd mori – revezi într-o clipă filmul întregii vieţi . Am şi eu o întrebare , cam de Radio Erevan , ce’i drept . Ai voie (dacă tot e filmul tău) – ca la 1000 de cadre, să zic – să bagi aşa o poză care ţi’a plăcut tare –tare (aceaşi) ? Ca şi cînd ar fi un mesaj subliminal – să zicem un frame cu un capac de Coca-Cola – fonturi albe pe fond roşu . De ce’ntreb asta ? Pentru că’mi place să cred că am găsit fotograma aia ...

Intre texte

Am avut un weekend mai pestriţ decît mă obişnuise sedentarismul din ultima vreme . Am ieşit în compania unor doamne admirabile în cîteva locante . Ca să fii diva – ai tot felul de parametri , ajustabili– mai puţin vîrsta – care ramîne intr-o zonă mişto indiferent de ani. Băi , intrucît imi permit luxul ăsta încă, am ieşit cu nişte dive , mai multe vezi bine . Escapada s’a startat in Omnivore’s Dilemma . Am rîs mult de situaţii , de confuzii iscate şi nu în ultimul rînd de mine însumi . Am retrăit virtuţile unei nepăsări legate de un mîine independent . Un mîine care poate fi oricum , pentru că e acceptabil – dacă nu cumva de’a dreptul improbabil.

Am ras un număr greu de contabilizat de diverse beri . Intr-un tîrziu m’am stabilit asupra unora cu eticheta verde – e şi ăsta un criteriu, dacă vrei – lafel de eligibil precum blonde cu ţîţe mari . Ceva mai încolo am eşuat în club Control , unde chiar nu am încercat nici un pic de control ...

E ca atunci cînd laşi să’ţi ricoşeze falca dintr-un pumn intr-un bombeu , şi refuzi să rămîi la podea . Cinematica asta mi’a amintit de Snatch .