celalalt

M’am imbracat . Cind sunt singur si-mi fac nodul de la cravata fluier . Asta nu-i place niciodata celuilalt . Am vreo doua melodii , pentru scena asta . Menuetul lui Boccherini este ceva mai solicitant , este musai sa fi baut apa inainte , ca sa-ti iasa pasajul in urcare dintr-o singura expiratie - triluliru . Se potriveste diminetilor insorite , vivace – si include predicatul „Totul este perfect !” . Pentru zilele in care trebuie sa „dau lovitura” si presiunea e mai ridicata , fluier chestia aia din Clanul Sicilienilor , acordurile alea simple pe care Jean Gabin ii ia glanda lu Alain Delon , tragind golaneste prin buzunarul pardesiului . Defapt sunt doua atitudini distincte fata de zi – cu una zic „Buna dimineata !” cu aialalta zic „Adio!” .

Ma mai privesc odata in oglinda inainte de a iesi . Este un gest formal , confirmarea tinutei , bifarea impresiei – impresia mea despre mine . Actiuni de tipul asta au o succesiune fireasca si tot timpul implica o economie cerebrala – fac parte din program . Un program in sapte puncte , pe care il urmez de mai bine de noua ani . Atunci mi’ai spus „Fa’ti odata si tu ordine in viata !” . Asa am inteles eu Ordinea – tabulara , algoritmabila , cu operatiuni precise ce se succed lafel in fiecare dimineata .

Nu ma mai uit la mine cu interesul si surprinderea din adolescenta , nici cu frica ulterioara de a’l gasi pe celalalt in oglinda , cuibarit temeinic in mine . Defapt nu ma mai uit la mine , ma uit la hainele mele – cautindu’le cusururi ori nepotriveli imaginate . Ma uit la expresia fetei si’mi controlez privirea , fara a fi atent la ochiul meu sting al carui iris are o pata intunecata inspre unghiul exterior . Tot timpul stiu unde mi’e stinga . Pentru ca stinga mi’o simt trainda . Stinga este partea mea buna, asa mi’e felul , asa mi’e scris prospectul . De cite ori conduc si cineva imi spune „Fa dreapta...” – e o clipa de anarhie , de dezorientare , de nimicnicie – imi simt intii cicatricea de pe parietalul sting si rationez rapid ca dreapra trebuie sa fie cealalta parte . Niciodata nu verific asta prin dexteritate , ceas , inele sau pozitia din scaunul soferului . Toate sunt pe stinga , inclusiv buzunarul de la piept si dincolo de el , dupa alte cortine felurite , inima . Pe partea dreapta nu am nimic , este goala . Nu genul de gol , de recipient care asteapta sa fie unplut cu ceva , este golul propriuzis – nimicul , generat printr-o simetrie formala de partea mea stinga – ca o oglidire natinga . Banui ca aceasta „replicare” are la baza principii armonice sau estetice . Alteori ma gindesc la un tipar taoist al intregului . Adevarata oglinda este perpendiculara pe cea pe care o privesc , despicindu’ma’n doua . Este un plan de simetrie , de’a lungul caruia se succed intr-o insiruire corect anatomica organele pereche – lobi molateci , globuri sensibile , siruri simetrice de incisivi si molari , arcuri si cupole , bolti ancorate in stern , ventilatoare si statii de epurare si decantare – 1000 de coarne perechi .

Acest dualism este doar un nivel al perceptiei , prieteni , adevarul este ca alegi sa locuiesti doar intr-una din cele doua camere pe care le ai . Tu alegi asta . Ce faci insa cu cealalta camera , cu spatiul disponibil , cu golul ? Foarte simplu , dispui de el .Ca orice individ chivernsit vrei sa te scoti , sa-ti iasa ceva din chestia asta . Asa ca iti faci un tatuaj – „for rent” pe partea ta goala – si astepti sa fii locuit . De cine ? Aici functioneaza , un principiu vechi al ospitalitatii de han , „primul venit , primul servit” . Si cine iti bate la poarta , zimbind misterios cind deschizi ? Tot timpul celalalt , venit sa te locuiasca si defapt sa te aiba . „In legatura cu anuntul dumneavoastra .... am inteles ca e liber !”

O clipa stai si-l privesti . Uneori ii iese sulf pe narile dilatate de taur , si-ti sare in ochi – cornul sting mutilat , desperechendu’l pe cel drept – lung si cu impletituri stranii , in armonice cunoscute . Uneori e svelt si subtire ca un agent de bursa , alteori matahalos cu burtile rasfrinte peste pantalonii de piele , cu multe catarame argintate . Alteori deschizi si e fetita cu ciorapi trei sferturi si fusta plisata . Te priveste timid , dintr-o parte , apoi isi coboara privirea rusinata catre bombeuri . Sunt turtite si pline de noroi , chiar daca nu a plouat de doua saptamini . In dreapta are un geamantan galben ponosit , cu coltare ce cindva au fost aurii , mult prea mare pentru ea si imediat te intrebi cine a adus’o de la gara . Daca ai noroc (sau dincontra) doamna de pica , undeva pe la 30 , cu ochii verzi si palarie neagra cu borururi largi , lasata cochet intr-o parte (ghici care) . E intotdeauna irezistibila .Totimpul poarta o esarfa lunga infasurata peste carotida si aruncata neglijent pe spate . E modul ei sic de a’si completa coada pestrita si demodata . Fumeaza din sipca lunga de mahon cu arabescuri de fildes . Are buzele subtiri si vorbeste cu accent frantuzesc . Nu stiu limba asta , dar ma excita profund . De a doua zi , va umbla tot restul timpului in negru-strimt , privind intotdeauna departe , spre zari nestiute . Nimic nu e mai vulnerabil decit o doamna indoliata cu silueta divina , special croita pentru a fi urmata . Stii toate formele astea , si stii ca fac parte din recuzita spectacolului obisnuit. Si mai stii ca acest personaj are mii de alte chipuri , voci si umbre si poarta acelasi dar de fiecare data : Durerea . So much pain so little time ...for harvest .Cu toate astea , de fiecare data , iti recompui zimbetul mieros de hangiu puhav si spui „Bine ai venit , simte’te ca acasa ...” . Va zimbi , va intra in prag cautind intotdeauna cu privirea admirativa medalioanele baroc ale plafonului . Apoi va trece cu mina usor peste parapetul slefuit al scari si va intreba : „Sus ?” iar eu voi raspunde intotdeauna : „Nu , imi pare rau , prima la dreapta . Poftiti !” . Intotdeauna in dreapta , caci in stinga stau eu .

Zimbesc si deschid usa . E primavara , si lumina diminetii de mai imi pune epoleti sclipitori pe redingota cafenie . Scot cheile din buzunarul pantalonilor si inchid sus , de trei ori , tac-tac – clanc . Ascultind clinchetul mecanismului cu ureche de sef de orchestra – perfect . Verific si jos din acelasi principiu , al gesturilor mecanice , programate demult . Jos se blocheaza automat cind esti afara . Mi s-a parut o masura de siguranta in plus . Privesc multumit para turnata in bronz cu chipul lui Pan , pe post de miner . Usa asta , am facut’o acum doi ani , dupa ce m’am intors din Filipine . Are cinci tablii orizontale , cu colturi rotunjite in interior . La vremea aia , modularea in cinci ma pasiona . Rama e din lemn de palisandru cu ferecaturi de fier forjat , in traditia armurierilor burgunzi .

Brusc vad la partea de jos , patru zgirieturi destul de profunde , paralele – trei mai adinci iar a patra ceva mai superficiala si mai scurta. Sunt urmele inconfundabile ale ghearelor lui . Sunt piezise , pe montantul cu balamale . Celalat le’a facut azinoapte , probabil cind s-a intors . Nu-i place dimineata , pe care am convenit ca mi-o lasa mie .

muzica