Scriu , si nu mai imi amintesc ce inseamna asta
– a scrie . Sigur netu’ e plin de d’astea – de scrieri . Cu toţii am înţeles că
asta inseamnă ceva , a lăsa urme de cretă pe pereţi . La început n’am înţeles
nimic din sintagma “Malone muistu’ “ – care era la ordinea zilei pe faianţele
metrourilor din Bucureşti prin ‘ 90 . Intr-o zi o prietenă mi-a răspuns la
întrebarea crucială “Cine e Malone ?” – “Un muist !” . Dap ! Totul avea subiect
şi predicat !
A scrie e o perversiune – mai ales în mediul
virtual . Este cea mai pregnantă formă pe care o cunosc – pentru sintagma
“Vreau să fiu citit !” – cunoscut , în subliminal . Părerile mele sunt publice
şi eterne – bazate pe nemurirea internetului . Sunt absolut convins că pe
adresa mea de email vor sosi peste 100 de ani soluţii decente de slăbit , de
investiţii sau de lungire a penisului cu 5 cm – sau cît o mai trebui la ceasu’ ăla ! Doar dacă în
acea eră , toate aceste chestiuni vor fi socotite de 2
bani – aşa cum sunt de altfel şi acum .
Scriu , şi imediat mă gîndesc ce e asta – un
text care n’are de’a face cu literatura – o creştere oarecare dezvoltată pe
lăţime . O lăţime convenţional A4 – sau altă lăţime în funcţie de cît va
permiteţi . Lumea asta se lăţeşte ! – dar – vai ! îşi pierde profunzimea .!
Doamnă îmi este adînc de dumeavoastră !
Iar doamna făcu ochi mari , aşa de mari – încît
profunzimea mea păru penibilă !
Aşa o mierleşte un blog – ca acesta – în
dimensiuni vagi , acompaniate de sunetul de fond “Nu am ce să vă mai spun !” –
Persoana I e identificată – a doua seamănă cu eternitatea . Pentru Dumnezeu ,
încercaţi sa vă găsiţi pentru a mă ajuta să mă găsesc !
