Optica

Il priveste in felul acela bizar al ei , trecind prin el , fara sa-i ceara nimic . E casicind el ar fi un mediu optic , sa zicem o lentila – prin care lumea se vede altfel . El e obosit , sau cel putin toata faptura lui mecanica exprima asta . Tine mina dreapta pe genunchi cu degetele desfacute , stinga ii atirna ca un pendul blocat fara argument . Are nasturii de la camasa descheiati , cu nodul de la cravata slabit , cit sa respire unpic , cit sa se elibereze putin din menghina tinutei conventionale de barbat . Are barbia in piept , iar ochii lui cauta alandala regulile dupa care sunt asezate patratele galbene si gri pe mocheta albastra . Gaseste ca centrele a a cinci patrate galbene sunt pe un cerc , al carui centru in mijlocul unui patrat gri si o vreme asta i se pare regula . El cauta reguli pentru toate lucrurile . In afara regulilor si principiilor se simte pierdut . Toata viata a avut nevoie de argumente solide , din alte domenii pentru a’si justifica actiunile . Si le’a justificat in fata sefilor , colegilor , prietenilor si in primul rind siesi . Niciodata nu a mutat un dosar de pe o etajera pe alta , fara a gasi in prealabil o explicatie teoretica a acestei actiuni . Le’a aranjat in dulap dupa principii cronologice , apoi in ordine alfabetica , apoi dupa tipologia lucrarilor . Dupa o vreme , nemultumit a gasit criterii noi pentru noile legi ale ordinii . Groaza ca nu exista raspunsuri pertinente la toate „de ce’urile” care i se spuneau l-a determinat sa gaseasca justificari ale justificarilor . El nu are o credinta anume , el are un sistem , in care i se pare ca notiunile se sprijina reciproc , sau daca s’ar exprima mecanicist sunt blocate . De pilda el crede ca spatiul e functie de timp – generat de acesta si deci inexistent in afara lui . A implica B si tot asa – pe lungul sir deuctiv , lumea pare a fi o consecinta logica , a unei vointe initiale . Unica problema a lui este ca inca nu a gasit acel A primordial , prima propozitie – pe care practic se tine intreg arborele cunoasterii lui . Niciodata "la inceput a fost Cuvintul" , nu a parut suficient pentru el . Isi trece mina prin barbie , constatind ca i’a crescut barba , in care are citeva fire albe . Functie de ce ?

Ea ii priveste linistita toata aceasta zbatere straina . Ii constata spasmele din spatele atitudinii , aparent contemplative . Ea nu vede pentagoane regulate pe mocheta , nu pentru ca nu ar interesa-o geometria ci doar pentru faptul ca la ea lucurile sunt clare . Ea stie totul , desi daca o iei la bani marunti ai putea spune ca are lipsuri fundamentale in toate domeniile . Nu a excelat niciodata la stinte exacte . Nu si’a calculat niciodata cu minutiozitate o actiune . A actionat intotdeauna , iar daca asta a avut consecinte nasoale a plecat privirea in pamint , necautind o secunda legea geometrica ce guverneaza cresterea ierbii , uneori nici macar nu a vazut iarba plecata de vint ori copita . Insa a stiut asa , empiric , ca e primavara si Luna trebuie sa fie in al doilea patrar . A stiut ca toata lumea se leaga prin ea , fara un motiv anume . Niciodata nu si’a pus problema unui geamat primordial care a stat la originea realitatii si mai ales a ocolit intrebarile care incep cu "de ce?" .

Ea poarta parul lung pieptanat pe spate , lung si negru . Are o fusta scurta neagra , pe care scrie in multe limbi si cu multe culori – si tocmai de aceea nu scrie nimic conchide el . Are o bluza usoara de matase despre care se poate spune ca bate in mov , daca o privesti printre gene, in contra ferestrei . Sau camera intreaga bate in mov , gindeste el – iar culoarea asta difuza e imprumutata de o pinza alba, bluza ei . Pinzele albe au toate posibilitatile , de a primi orice culoare – orice forma . Sunt imaculate iar prin asta extrem de puternice , permitindu’si sa fie absolut orice , oricum . Depind de vointa de a fi , sau mai rau – gindeste el – sunt chiar vointa de a fi in forma primara.

Ea zimbeste vag , privind prin el ca printr-o luneta . O luneta lipsita de subiect . Stie ca el e acolo pentru ca ea are nevoie de asta . Stie ca el e o consecinta chiar daca lui nu i’ar placea sa afle asta , de aceea nici i'o spune . Ea tine in brate un copil , copilul ei - si faptul asta nu mai are nevoie de nici un argument de nici un principiu ori regula de functionare . Din tabloul Madona cu pruncul nu lipseste al treilea personaj , oricare ar fi acesta , ar fi eminamente in plus – ingerul bunaoara .