Să scrii aşa prosteşte , caşicind
textul nu ar fi chemat de nimic . Să scrii aşa din amorul lentorii care se
prelinge peste tine , conştient fiind că din urma asta n’are să rămină nimic ,
să scriii aşa, că ţi-a venit la un pahar de vin , necerînd nimic în această
LUME , în care este doar un lung şir al tuturor cererilor care aşteaotă să fie
semnate . Să te laşi , să mă laşi – să preiau controlul – a tot ce este dorinţă
în tine . Si să-l duc Dracului ( celui decare îi aparţine Dorinţa) . De cîte
ori te’am rugat să mă laşi în pace ? Pe mine şi pe familia mea nibelungă ? De
atîtea ori ai spus da , şi ne’ai călcat în picioarele cailor ogoarele sădite !
Pentru că ceea ce vrei tu e mai presus de vrerea noastră . Am înţeles şi asta ,
ca nişte plugari moderni ce suntem, am tăcut şi am arat ! Crupele tale nesătule
de truda noastră , cea fără de amiaza odihnitoare ! Apoi ai venit şi ne’ai spus
că ai se ne iei fiii , ca să-ţi muncească ogorul ori să se’ntoarcă spre noi cu
lănci sclipitoare , prea lungi să’ntunece cerul ! Si atunci am tăcut , precum
calcanul pe fundul mărilor moaerte . Dar tăcerea noastră nu ţi-a adus liniştea
, ba chiar ţi-a zgurnit setea de sînge ! Asta este neînţelesul tău – pe care
noi nu îl putem şti. Este dezordinea ta lăuntrică , atît de straină nouă !
Ai pus atunci frîie de aramă ,
cailor tăi neîmblînziţi – şi ai purces cu ură fără de seamă asupra noastră . Mi-am
dus apoi pruncul şi nevasta în şură şi am scris aşa ! Ca să nu se uite vreodată
fărădelegile tale !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu