Defragmentare

Nu am mai scris de ceva vreme . Nu am avut timp – imi revine spontan ca o scuză de elev cu tema nefăcută. Nu am avut chef – vocea interioară a leneşului din mine . Nu am avut de ce , motive ori revolte anapoda – asta pare a fi vocea raţiunii . Ea ar trebui să tacă , intrucât e singura care ştie că nu dau doi bani pe ea . Dar nu va face asta , caci am obişnuit-o să vorbească tot timpul neintrebată , sa aibă păreri despre absolute orice şi oricine . Să catalogheze şi să clasifice şi mai presus de orice , să numească această rutină specifica de computer – Cunoaştere .

Lucruri s-au intimplat , multe şi felurite – greu de pus intr-o ordine , intr-un raport scris – pentru că nu exista această intenţie de justificare. Orice “dare de seamă” , e inutilă şi atinsă de aripa neagră a motivării , deşi adeseori e piesa principal pe care o studiază orice director cu pretenţii de manager . Lor le plac desenele analitice , situaţiile de lucrări funcţie de costuri şi multe alte grafice abjecte , in care linearitatea temporală e de cele mai multe ori abscisa . Până şi intimplarile din viaţa mea , ar putea căpăta o astfel de reprezentare .Incerc exerciţiul facil de a le vizualiza , bucăţele de mozaic, unele lingă altele – incercind să insemne ceva sau nimic pur şi simplu . La sfârşit simt nevoia să dau un titlu acestei compoziţii stranii , negasind nimic inspirit ori răsunător – am sa o numesc trivial “viaţa mea” .

Pe vremuri cind mă interesau performanţele calculatorului meu , făceam săptăminal defragmentări de hard . Stiu ca o vreme priveam fascinat pătrăţele in toate culorile , care se mişcau anapoda pe rinduri successive , guvernate de principiul rearanjării - optimizarii .Mişcarea asta le făcea să pară vii , elemente ale unui organism aflat in autoreglare. Intr-un final vedeam stratificări ordonate , şiruri albastre , siruri verzi ori roşii – o histograma cu inţeles propriu “I’m ready , big daddy !”. Procesul de defragmentare era gata . Asta dura mult şi vazind eu aşa minunăţie de bibliotecă de clustere , bine rânduită – se instala un fel de relaxare . Cred că in fond această relaxare , indubitabil a mea , făcea calculatorul să meargă ceva mai bine câteva zile – sau să mi se pară asta. Acum nu mai fac “defragmentări” , nu mai interpretez histograme ale calculatorului despre propria lui minte , despre vraiştea sa internă. Nu ştiu de ce – nu mă mai interesează performanţele – nu mă mai interesează răspunsul contra timp . Toate răspunsurile , toate impulsurile şi in general tot ce e vibraţie ori mişcare sunt atemporale , ba mai rău – sunt şi atât .

L-am văzut pe Bute boxând . Am văzut căderea intempestivă a lui Mendy . Nu am inţeles nimic din pumnul ăla – nici măcar Mendy nu a inţeles . Lucian a schiţat o mirare veselă copilărească către sală , cu datul din umeri de rigoare . Ala rău , “franţuzu” era la podea şi publicu in picioare urlind – după citeva secunde de buimăceală colectivă . Asta e tot ce contează . Sigur pentru cine vrea “analize” , “procesul etapei “ , ori explicaţii ştiinţifice ale croşeului dat peste ureche – se pot prezenta grafice suprapuse, cu pulsul şi activitatea cerebrală a boxerilor . La Mendy va fi o râpă cu o pantă foarte abruptă– numită tehnic colaps or K.O.