Mă duc la o întîlnire . E o
întîlnire de afaceri – aşa că’mi trebuie vreo 5 minute de oglinda . Experienţa
te’nvaţă că se aşteaptă de la tine ceva , o prestanţă , o ţinută , o aparenţă –
resul e derizoriu . Pe nimeni nu intereasează cine eşti defapt . Ei au nişte
nevoi , superficiale şi ele , tu doar trebuie să pari cel care le înţelege şi
le poate transpune în realitate .
Am un sacou negru imparabil , Versace
– prin croi şi prin culoare merge în multe combinaţii . Aleg una simplă –
pantaloni cambraţi , în alb şi negru longitudinal . Albul este minimal ,
intuibil – negrul e masa – 90% lînă , restul obscen . Sub sacou un tricou cu
gri închis , cu ceva comun scris în dreptul inimii . La asta port o pereche de
pantofi sport , pe ton – fără ciorapi . Mă privesc în oglindă – marmota care’nveleşte
ciocolata pare acceptabilă . Fac o cruce ortodoxă şi las oglinda în urmă .Ajung
la restaurant , la ora vorbită – conform ceasului meu elveţian cu limbi fine .
El e grizonat – de o vîrstă
incertă – 45 + - italiano , calabrese , Luigi . E extrovertit şi expansiv – îmi
intinde mîna într-un gest larg . O prind
rezervat şi constat că palma e uscată . Ne aşezăm la masă şi vorbeşte . Doamne
cît vorbeşte ! E un tip cu vise , mă surprinde lipsa concretului din spusele
lui . In fine, mă decid să’i ascult visul , deşi mi-e clar că nu ne vom întîlni
acolo ! Notez , cu un liner negru pe un blok notes . (v’am zis că detest pixurile)
. E expansiv , mi se adreasează direct – ia lineru’ şi se apucă să deseneze pe
un şerveţel – nişte guguloaie . Inţelegi ? Inţeleg , cum dreq ? sunt şi plătit
pentru asta . Traducătorul nostru tace . La un moment dat îmi face cu ochiul .
Mă fac că nu pricep – dar pun toate asta în ecuaţie . Pricep ce vrea Luigi ,
nimic special – ceva mediteranian , cu influenţe bizantine – într-un oraş
provincial din Oltenia . Merge ! Am văzut multe alte împlanturi mult mai puţin
reuşite ....
Acu ie rîndu’ meu! Drept pentru
care recuperez lineru’ şi scriu pe hîrtia mea cît vreau , pe treaba aia .
Mercenary , on your service – sire ! Ingălbeneşte , zice că e mult ,
inadmisibil ! Enorm ! Răstimp am expresie de caras . Dă din mîini , îsi aruncă
pe jos batista , se răsteşte la translator şi e gata să-şi smulgă inima din
piept . Zice că mai ieftini sunt designerii de la Milano , şi aia chiar sunt
designeri ! Aici suntem de acord , numa ca io nu’s designer ! Stupefiat
întreabă „who the fuck i am ?” . Noroc că între timp am aflat răspunsul la
întrebarea asta . Explic într-o engleză ireproşabilă (pe care evident că nu o
înţelege) că’s o combinaţie non-lineară între Merlin , Nemesis şi mă’sa ! Mai
scînceşte timp de juma de ora , explicîndu-mi că pe mă’sa o cheamă Francesca .
Dupa asta scrie cu lineru’ meu pe şerveţelul lui o sumă cu 200 de eu – mai plăpîndă
decît cea propusă de mine . Suntem DONE , dragă Luigi , mai fac cîteva fiţe
referitoare la avans şi brusc rîdem cu toţii , inclusiv translatoru ! We have a
deal !
In fine , atmosfera se
detensionează şi apare şi chelnăriţa să facă nota . Luigi e vesel şi mai pune 5
lei peste . 5 lei peste e ceva subţire şi pentru Rm.Valcea . Spune ceva la
translator şi ăsta zice la chelneriţă „Imi place să ajut oameni nevoiaşi ....”
. Tac ca peştele , sună sinistru – aproape o ofensă ! Văd privirea încrîncenată
a doamnei , care e gata să-i dea cu fişicu’ peste obraz macaronarului ! Numa că
Luigi are simţu’ situaţiei – o’ntreabă imediat dacă are copii . Madame zice că
DA ! Luigii zice că’i plac la nebunie copii – madame băleşte ! Madame zice la
translator daca Luigi o place – tanslatoru răspunde şah-mat „toate femeile care
zîmbesc sunt frumoase !” .
Chelnăriţa e umedă pînă în
străfunduri , simt asta după cum ridică coperta de vinil ! S’ar duce cu Luigi
pîn la capu’ Horn – fără bilet de întoarcere . După o vreme mai zice vo’ 3
chestii (Luigi) – de bun simţ şi onorabile , cu care sunt de acord implicit .
Mă ridic în picioare , întind o
mînă , revăd brusc legiuni de mătuşi răpuse de Adriano Celentano şi adaug un
imperceptibil „Grazie signore !”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu