LINIE ORIZONTALA ,

Aseară , dacă pe la 3 noaptea mai funcţionează „aseară” , citeam ceva . N’are importanţă ce , dar dacă vă zgîndăre curiozitatea o cartea groasă , cu coperţi tari şi file gălbui , de gramaj mic . Eram tolănit pe dreapta cu perna sub braţ . Dacă aş fi fost tolănit pe stînga aş fi citit ală carte , sau chiar dacă ar fi fost aceeaşi copertă şi titlu – tot ar fi fost altă carte . Mi-ar fi intrat si ieşit prin alte vortexuri (folosesc cuvîntul asta întrucît „orificii” e vulgar şi-mi aminteşte de o oră tristă de biologie) . Cînd învăţ , îmi schimb atitudinea – faţă de carte şi evident faţă de mine , schimb poziţia şi postura – devin serios , lucrez . In astfel de cazuri Lectura se face la masă , în poziţia şezut regulamentar , pe care o ştiu şi maidanezii . Coloana vertebrală uşor aplecată , cafeaua pe mîna dreaptă iar pe stînga un tîlhar crucificat prins în Ierusalim . Dacă’mi trec mîna prin păr , e un semn că m’am pierdut că am ieşit din carte – găsind alte cărţi deschise în mintea mea . E ca la femei , cînd îşi trec mîna prin păr , e semn clar că te-au văzut chiar dacă sunt întoarse cu spatele . Au ginit gîndul ăla murdărel pe care l’ai aruncat în eter şi uneori e o aprobare tacită – deşi nu’s conştiente niciodată cui aparţine gîndul. Roger ! Buey deci citeam , tolănit pe dreapta – ceva bun . Aşa de bun încît mi-am scos pixul de la brîu . (o secundă am vrut să scriu pixu’ – dar ortografia asta ar fi generat interpretări ) . N.A. – toată emisfera septentrională ştie că detest pixurile – sunt ieftine , vulgare , făcute din plastic , în serii fără de număr . Sunt pentru contabili, sau alte forme de superficialitate analitică şi sunt blestemate să bălească albastru sau să nu lase urmă deloc . Uneori sunt portocalii cu trandafiri şi cu îndemnul VOTATI (vulgar şi el) . Alteori au forme stranii , cu protuberaţii rotunde , care se repetă . In astfel de cazuri mă întreb dacă trebuie băgate undeva anume . Acum că am terminat de înjurat familia soioasă a pixurilor, revin la subiect . Hold on ! Deci scot pixu şi notez , cîteva cuvinte – pe care eu însumi le descifrez greu (altă consecinţă a scrisului cu pixu’ – cînd scrii cu pixu’ pur şi simplu îţi baţi joc !) . Am mai scris despre legătura între stilouri şi caligrafie . Buey deci iau notiţe – fenomen extrem de rar la subsemnatu’ . Am văzut mult mai des stele cu coadă decît pe mandea luînd notiţe în această viaţă . Tocmai d’aia mă gîndesc că e un eveniment cosmic foarte important . Nu trebuie ratat sub nici o formă ! Jupiter conspectează ! Imi proptesc luneta cu ocularul pe pupila dreaptă şi cu membrana în spatiul intercostal 13-14 . Mă observ de dinafară către înlăuntru , pînă prind un bîzîit fin – abia perceptibil . E clar ! Două supozitoare la 6 ore – sau un pix cu protuberanţe Veşnic ! Comprim luneta , cu gest de amiral chior , şi o bag înapoi în buzunarul de la halat . Am halat d’ăla de oameni serioşi – în culoarea feţelor de plapumă , matlasat – cum am văzut eu la un Tipătescu jucat la Naţional . Citesc , şi din cînd în cînd – dau cu pixu pe hîrtie . Acum mi-am pierdut interesul de a mă mai observa în această postură . Aşa că sunt atent la carte, dpdv fizic – conţinutul oricum e de natură eterică . E un manual de făcut vrăji ! Paginile sunt foarte fine şi galbene . Pe vremuri în puşcării ar fi valort o avere ! S-ar fi putut face zeci de mii de ţigări din paginile astea . Iar ţigarea’n penitenţă e mai tare ca aia de pe eşafod, plus că nu e moca !Gata cu nostalgiile obscure ale conspiraţiilor în care sunt prins mai tot timpul! La un moment dat – după ce scrijelesc o hieroglifă – trag o linie , dreaptă şi orizontală . Instinctiv mă apuc să adun pe coloane – albe cu albe , roşii cu roşii . STOP – nu e nimic de adunat ! Mă uit încă odată la linia aia orizontală – gîndindu-mă ce vrea să’nsemne . Scot luneta . Brusc îmi amintesc de miile de foi pe care am scris sau schiţat cîte ceva . Unde sunt ele ? Bascule de celuloză ! In cel mai bun caz le’ar fi molfăit un măgar îndărătnic, priponit de un stîlp de telegraf undeva în Bărăgan. După asta le-ar fi bălegat brun, dînd mulţumit din coadă – şi astfel cercul operelor mele neştiute s’ar fi închis magistral – Omule, care eşti pămînt şi în pămînt te vei întoarce ! (sau vicevercea) Nu ştiu ce conţineau paginile alea produse de mine , îmi amintesc însă multe linii orizontale . Verticale mai puţine. Se ştie că am vertij .Verticalele au conotaţii obscene străpung , dezbină , clasifică , generează tabele ! Dar orizontalele ? Sunt concluzive , acţiuni finale – ultimul gest – după care se instaurează tăcerea – sau urmează altceva – ceva nou , netrăit încă. Capitolele încheiate ale vieţii mele se termină în linii orizontale . Pînă aici ţi-a fost Spînule ! zise Harap Alb – scoţînd pixul din nas ! Linia aia orizontală mă fascinează – o înţeleg pentru prima dată în această viaţă, şi vai , (mi-)am tras-o de mii de ori – şi tot de atîtea ori am continuat drumul nepăsător , neînţelegînd niciodată conotaţia ei profundă ! Pîna aici – trasă cu vîrful spadei pe nisip ! Bag mulţumit luneta înapoi în buzunarul halatului şi bag şi cealaltă mînă goală, aşa d’amoru simetriei. Imbrac cămaşa albă de bumbac , cu gulere mari , răsfrînte, dantelate . Imi prelungesc pantalonii de piele cu cisme negre , fireşti de luceoase cu pinteni argintii . Mă scol în picioare , fac gestul ăla rotund în jurul taliei şi închid cercul la spate . Răstimp ascult pîrîitul familiar al pieii argăsite şi foşnetul de velă al bumbacului alb – adaug şi clinchetul inconfundabil al argintului . Conchid că-mi place ţinuta asta – En garde ! PS . Cartea există , deasemenea coala şi pixul – nu mai vorbesc de linia orizontală de netrecut . Iar acest text , aşa cum o fi el este dincolo de acea linie orizontală . Ce-o să fie de acum încolo ? Altceva – pînă la o nouă orizontală ! Mi-am promis asta !