intre texte

După ce tocmai am publicat Orizontala , m’am uitat rapid pe lista cuvintelor cheie – a porţilor pe care s’a ajuns aici ... Cititorii mei adorabili , mult mai deştepţi decit mi’am imaginat . Iată o spicuire , cu paginare verticală de data asta :

1          dressing                                                                                                      

2          ma pis pe iubirea ta                                                                                                          

3          constructia pentagonului regulat                                                                                 

4          de ce ieşti rau cu mine                                                                                                     

5          desen pula  

6          cum sati faci coaele mari                                                                         

7          pule in gurita                                                                                              

8          stik cu bere  10                                                                                           

9          stiri mediafax                                                                                                          

10        a venit vara 1 iunie

Nu e nici o mistificare – un paste nevinovat !Mă interesează autorii poziţiilor 2 şi 4 . Pentru cel de la poziţia 6 (bănuind că este un el) – să mă sune, ştiu răspunsul !! Deasemenea ăla cu stik de bere (stik e acronimu’ de la 10 lăzi pen’ cine nu pricepe !) V’a pupat moşu ‘ – şi conform notei de la 10 – a venit vara !

LINIE ORIZONTALA ,

Aseară , dacă pe la 3 noaptea mai funcţionează „aseară” , citeam ceva . N’are importanţă ce , dar dacă vă zgîndăre curiozitatea o cartea groasă , cu coperţi tari şi file gălbui , de gramaj mic . Eram tolănit pe dreapta cu perna sub braţ . Dacă aş fi fost tolănit pe stînga aş fi citit ală carte , sau chiar dacă ar fi fost aceeaşi copertă şi titlu – tot ar fi fost altă carte . Mi-ar fi intrat si ieşit prin alte vortexuri (folosesc cuvîntul asta întrucît „orificii” e vulgar şi-mi aminteşte de o oră tristă de biologie) . Cînd învăţ , îmi schimb atitudinea – faţă de carte şi evident faţă de mine , schimb poziţia şi postura – devin serios , lucrez . In astfel de cazuri Lectura se face la masă , în poziţia şezut regulamentar , pe care o ştiu şi maidanezii . Coloana vertebrală uşor aplecată , cafeaua pe mîna dreaptă iar pe stînga un tîlhar crucificat prins în Ierusalim . Dacă’mi trec mîna prin păr , e un semn că m’am pierdut că am ieşit din carte – găsind alte cărţi deschise în mintea mea . E ca la femei , cînd îşi trec mîna prin păr , e semn clar că te-au văzut chiar dacă sunt întoarse cu spatele . Au ginit gîndul ăla murdărel pe care l’ai aruncat în eter şi uneori e o aprobare tacită – deşi nu’s conştiente niciodată cui aparţine gîndul. Roger ! Buey deci citeam , tolănit pe dreapta – ceva bun . Aşa de bun încît mi-am scos pixul de la brîu . (o secundă am vrut să scriu pixu’ – dar ortografia asta ar fi generat interpretări ) . N.A. – toată emisfera septentrională ştie că detest pixurile – sunt ieftine , vulgare , făcute din plastic , în serii fără de număr . Sunt pentru contabili, sau alte forme de superficialitate analitică şi sunt blestemate să bălească albastru sau să nu lase urmă deloc . Uneori sunt portocalii cu trandafiri şi cu îndemnul VOTATI (vulgar şi el) . Alteori au forme stranii , cu protuberaţii rotunde , care se repetă . In astfel de cazuri mă întreb dacă trebuie băgate undeva anume . Acum că am terminat de înjurat familia soioasă a pixurilor, revin la subiect . Hold on ! Deci scot pixu şi notez , cîteva cuvinte – pe care eu însumi le descifrez greu (altă consecinţă a scrisului cu pixu’ – cînd scrii cu pixu’ pur şi simplu îţi baţi joc !) . Am mai scris despre legătura între stilouri şi caligrafie . Buey deci iau notiţe – fenomen extrem de rar la subsemnatu’ . Am văzut mult mai des stele cu coadă decît pe mandea luînd notiţe în această viaţă . Tocmai d’aia mă gîndesc că e un eveniment cosmic foarte important . Nu trebuie ratat sub nici o formă ! Jupiter conspectează ! Imi proptesc luneta cu ocularul pe pupila dreaptă şi cu membrana în spatiul intercostal 13-14 . Mă observ de dinafară către înlăuntru , pînă prind un bîzîit fin – abia perceptibil . E clar ! Două supozitoare la 6 ore – sau un pix cu protuberanţe Veşnic ! Comprim luneta , cu gest de amiral chior , şi o bag înapoi în buzunarul de la halat . Am halat d’ăla de oameni serioşi – în culoarea feţelor de plapumă , matlasat – cum am văzut eu la un Tipătescu jucat la Naţional . Citesc , şi din cînd în cînd – dau cu pixu pe hîrtie . Acum mi-am pierdut interesul de a mă mai observa în această postură . Aşa că sunt atent la carte, dpdv fizic – conţinutul oricum e de natură eterică . E un manual de făcut vrăji ! Paginile sunt foarte fine şi galbene . Pe vremuri în puşcării ar fi valort o avere ! S-ar fi putut face zeci de mii de ţigări din paginile astea . Iar ţigarea’n penitenţă e mai tare ca aia de pe eşafod, plus că nu e moca !Gata cu nostalgiile obscure ale conspiraţiilor în care sunt prins mai tot timpul! La un moment dat – după ce scrijelesc o hieroglifă – trag o linie , dreaptă şi orizontală . Instinctiv mă apuc să adun pe coloane – albe cu albe , roşii cu roşii . STOP – nu e nimic de adunat ! Mă uit încă odată la linia aia orizontală – gîndindu-mă ce vrea să’nsemne . Scot luneta . Brusc îmi amintesc de miile de foi pe care am scris sau schiţat cîte ceva . Unde sunt ele ? Bascule de celuloză ! In cel mai bun caz le’ar fi molfăit un măgar îndărătnic, priponit de un stîlp de telegraf undeva în Bărăgan. După asta le-ar fi bălegat brun, dînd mulţumit din coadă – şi astfel cercul operelor mele neştiute s’ar fi închis magistral – Omule, care eşti pămînt şi în pămînt te vei întoarce ! (sau vicevercea) Nu ştiu ce conţineau paginile alea produse de mine , îmi amintesc însă multe linii orizontale . Verticale mai puţine. Se ştie că am vertij .Verticalele au conotaţii obscene străpung , dezbină , clasifică , generează tabele ! Dar orizontalele ? Sunt concluzive , acţiuni finale – ultimul gest – după care se instaurează tăcerea – sau urmează altceva – ceva nou , netrăit încă. Capitolele încheiate ale vieţii mele se termină în linii orizontale . Pînă aici ţi-a fost Spînule ! zise Harap Alb – scoţînd pixul din nas ! Linia aia orizontală mă fascinează – o înţeleg pentru prima dată în această viaţă, şi vai , (mi-)am tras-o de mii de ori – şi tot de atîtea ori am continuat drumul nepăsător , neînţelegînd niciodată conotaţia ei profundă ! Pîna aici – trasă cu vîrful spadei pe nisip ! Bag mulţumit luneta înapoi în buzunarul halatului şi bag şi cealaltă mînă goală, aşa d’amoru simetriei. Imbrac cămaşa albă de bumbac , cu gulere mari , răsfrînte, dantelate . Imi prelungesc pantalonii de piele cu cisme negre , fireşti de luceoase cu pinteni argintii . Mă scol în picioare , fac gestul ăla rotund în jurul taliei şi închid cercul la spate . Răstimp ascult pîrîitul familiar al pieii argăsite şi foşnetul de velă al bumbacului alb – adaug şi clinchetul inconfundabil al argintului . Conchid că-mi place ţinuta asta – En garde ! PS . Cartea există , deasemenea coala şi pixul – nu mai vorbesc de linia orizontală de netrecut . Iar acest text , aşa cum o fi el este dincolo de acea linie orizontală . Ce-o să fie de acum încolo ? Altceva – pînă la o nouă orizontală ! Mi-am promis asta !

Dragonul , şoarecele şi motanul ......

Nu mă omor niciodată după aglomeraţii de persoane . Prefer să aştept următorul autobuz , decît să mă’nghesui pe scări – chiar cu riscul de a rata potenţiale cururi bombate de jupînese, ce mi s’ar suda tantric sub abdomen sau îmbrăţişările fraterne şi spontane ale unor domni anonimi şi joviali. Imi amintesc ciudăţenia unei cozi – din epoca de „tristă amintire” – deşi mai sus numita epocă s’a suprapus magistral peste copiolăria mea – care nu a fost deloc „tristă” – şi care’mi este mult prea aproape, pentru a fi „amintire” ! Istorisirea acestei întîmplări , poate va constitui o argumentaţie, cel puţin psihologică, a repulsiei mele mature – faţă de ceea ce se cheamă aglutinaţie umană – indiferent de care sunt cauzele acesteia .

 Cineva din familie , mi-a pus o plasă în mînă , m’a mîngîiat tandru pe creştet şi mi’a zis :” Stai aici cuminte ! Vezi să iei două kile , eşti în spatele lu’ nenea !” . Apoi la privit condescendent pe „nenea” – asigurîndu-se că l’a remarcat pe ţîncul cu deştu’n gură din spatele lui , după care s’a topit în mulţime, spre secţii misterioase din fabrici demult dispărute .

Brusc m-am trezit singur , abandonat într-o piaţă , printre neni şi tanti cu care aparent n’aveam nimic în comun ! Acum cînd scriu, cu ţigarea’n bot, nu’mi amintesc ultima dată cînd am folosit apelativele astea nostalgice, uşor dulcegi, familiare oarecum, rostite candid, din inferioritatea şi respectul vîrstei - „nene....tanti...” . Camaraderescul „Tovarăşe” a devenit neutrul şi aparent politicosul „Domnule” sau in varianta lui simplificată „Bă .... lule” . In natură nimic nu se pierde , totul se transformă .

In vremurile acelea cozile erau curente şi la orice , se formau apropape spontan. Eea suficient ca cineva să şoptească : „Se bagă carne la Central ...” . Acest secret circula fulgerător ,însă în taină, confidenţial şi numai între cunoscuţi . Ca nu carecumva neaveniţii să afle şi să „Nu mai apucăm ...” ! Era o viaţă trăită în secret şi pe apucate, clandestină şi incitantă ! Ba mai mult , am aflat la nivel de legendă că un oarecare domn , aţipise în picioare lîngă intrarea unui magazin cu plasa în mînă , iar cînd se trezise din visare , în spatele lui se formase o coadă mai puţin onirică .  

 Aveam un tricou roşu, cu şoricei, bulgăresc , întrucît astea autohtone erau gri sau bleu şi fără rozătoare, ori imprimeuri aluzive . Tot ce era colorat , era subversiv şi evident d’afară – „din strainătate”. Ce strain îmi sună acum acest „din strainătate” ! O lume duşmănoasă, croită din plastic vesel şi colorat , care ticluia să ne invadeze şi să ne supună unei tiranii multicolore ! Cred că au reuşit între timp ! Imi mai amintesc că’n vremea aia şoarecii erau tare populari. Zeci de animaţii cu sute de şoareci ! O invazie aş spune ! Si gindu-mi zboară la una din cele mai triste poveşti citite’n vremea aia : „Flautistul din Hamelin”. Muream după Tom şi Jerry – citit Geri , ca’n moş Gerilă ! (în taină ţineam cu motanu’).

Hîrjoneala asta însă nu se petrecea de decît  sîmbătă şi duminică ! Aşa am ajuns să-i invidiez p’ăia d’aveau video şi-şi puneau cînd voiau ei (sau cînd binevoia tac’so ăla nomenclaturist) . Aici vă mai vînd un secret , în cercurile de puşti ziceam pe şoptite că am şi eu , ba chiar precizam şi marca „Funai” şi mai adăugam şi specificaţia că : „Mi l’a adus un unchi care e marinar...” Ucigător ! Băleau cu toţii ! Bineînţeles că nimeni n’a văzut vreodată Tom şi Jerry – la scula aia , lafel de imaginară ca unchiul marinar ! Pe Miky Mouse (şoarec şi el) - nu l’am înţeles niciodată , nu i se’ntîmpla mare lucru şi nu-l alerga nimeni. In plus era însurat şi umbla cu alte personaje dubioase , răţoi de exemplu ... Avea o viaţă plicticoasă – şi acum, după mărime – cred că era şobolan ! Nu ştiam ce’nseamnă mouse şi house că nu făceam engleză’n I-IV – cu atît mai puţin în grădiniţă ! In schimb prinsesem neşte vocabule de peste Dunăre – „sicichi” şi „bîrzo” ! Vreau să se seziseze urgent nenumăraţii vorbitori de bulgară, cititori ai acestui blog – şi să mă lumineze odată ! Să pună mîna pe telefoane admiratoarele mele din Varna! (le accept şi pe cele de la Kiev ) Deşi pe undeva , am nişte bănuieli ancestral-slavone – în „bîrzo” văd rădăcini comune cu „bîstro” iar in „sicichi” asemanări fonetice cu „sanchi”!) Vitali are vila mică !

După o astfel de buclă narativă, grandioasă trebuie  să-mi amintesc că eram la coadă şi era vară – să tot fi avut vreo 10 ani , necăsatorit şi fără mustaţă , fără unchi în voiaje pe mările Lumii şi absolut fără nici un fel de grijă ! Intre timp le am pe tote ! (inclusiv unchiu’ – sic!) . Trebuia să iau două kile – pentru asta aveam sacoşa şi banii potriviţi . Soarele se urcase la Miazăzi , încă nu mă deranja , încă nu purtam ochelari cu sticlă neagră Polaroid – care oricum ar fi avut aceleaşi origini suspecte ca şi tricourile colorate . Timpul trecea greu şi aveam cu totul altă perspectivă de la un metru deasupra caldarîmului . Aia mari nu mă băgau în seamă , erau trişti oricum , iar d’ăia de seama mea pe care să-i aburesc cu Funaiu’ – ioc !Orele treceau greu aşa că m-am aşezat ciuci şi m’am jucat în mintea mea , imaginîndu-mi că dalele galbene sunt ceva iar dalele gri sunt altceva ! La vîrsta pe care o am – încă mă mai joc în felul ăsta , în aceeaşi minte – de cîte ori sunt nevoit să aştept cîte ceva pe un hol cu pavaj pestriţ ! Alea galbene sunt ceva , alea gri altceva – numai în mintea mea , numai în acel moment ! Chestia asta vine şi leagă peste ani – puştiul de moş ! Sunt cumva rătăcit într-o fază intermediară destul de puţin interesantă – numită d’a’n boulea „floarea vieţii” . Din chestia asta pe cît de metafizică pe atît de inutilă – mă smulge un vuiet al mulţimii urmat de claxoane . Mă scol în picioare într-un iureş năvalnic de îmbrînceli , vaiete şi înjurături „A venit ....” . Camionul trece ostentativ prin piaţă , ca peste cîţiva ani , taburile pe Calea Victoriei – după care virează spre rampa de descărcare . Mulţimea huiduie şi scandează , în bulgăreşte ! Ei ştiu că nomenclatura nu pricepe – e o piaţă plină de oameni indignaţi , de dizidenţi şi revoluţionari ! Realizez brusc că mişcarea e organică – împingerile din spate se transmit cu trosnet de oase – pînă la aleşii sorţii care’s în zona uşii . Intreaga coadă e un animal unic , animat de un singur gînd „Vreau carne !” .In accepţiune ezoterică modernă – chestia în speţă se cheama Egregor . Cîtă carne ? 150 de bărbaţi în medie pe la 75 , 200 de femei în medie pe la 55 şi cîţiva ca mine , cantităţi neglijabile– asta face cam 23 de tone de carne . Bineînţeles că nu e vorba de un net , de un sort numit în galantare carne dezosată . Animalul ăsta de 23 de tone are şi oase şi viscere şi ceva căcat prin maţe – însă e unic şi imens !Are rost propriu şi rostul ăsta îl ţine în viaţă !

„Nenea” grijuliu din faţă , reperul meu geometric şi moral, dispare , în ţesutul amorf ce se compune haotic – sunt pierdut ! Din spate o cucuoană , cu „sîni generoşi” (urăsc sintagma asta) – nu e generoasă deloc cu mine , mă striveşte sub un parapet de ţeavă . Teava e ruginită şi-mi lasă o dîră maronie , pe tricoul meu cu şoricei . Imi rămîne doar braţul drept în faţă , fluturînd o pungă , stindard al neputinţei sau al capitulării – rămas desupra valului, ca mîna înecatului . Scîncesc un protest firav , însă Marele Sarpe nu’l recunoaşte ! „Funai” – degeaba – nu funcţionează ! Laba din dreapta spate a balaurului e tensionată în ligamente şi articulaţii – cu gheare o mie . O privesc terifiat şi aştept momentul în care se va ridica deasupra capului meu. Sunt gata să jur pe Tom şi Jerry că am să-mi fac toate temele şi am să iau note mari şi n’am să mă mai duc noaptea cu băieţii în curtea Fabricii ! O să fiu ascultător şi n’am să mai dosesc nimic în piciorul mesei ! Un creştin milos , nu imi mai rabdă suferinţa’mi , se’ndură – şi mă’npinge afară din coadă . In spate îl aud murmurînd resemnat „Nu mai apuc nimic , futu-i !” , însă glasul ăsta e departe , ca dintr-o altă lume !

Sunt salvat , regurgitat de şarpe, încă plin de rugină , bale şi mucus – însă viu pe cît se poate ! Mă’ntorc şi văd balaurul aburcîndu-se pe treptele de mozaic , în galben şi gri ! Ce făptură hidoasă , cu solzi cafenii ! Hidra din Lerna  e un guşter plăpînd , pe lîngă jivina soioasă cu sute de limbi ! Jumate din trup îi rămîne pe afară , în timp ce capul însetat de sînge şi carne face ravagii prin alimentară . Aud ţipete şi strigăte venind din sanctuar , şi mi le imaginez pe preotesele cu halate şi bonete albe, de la mezeluri , sfîşiate de colţii fiarei ! Si numarul fiarei , este un număr uman , el este .... Sfinte Gheorghe ridică lancea şi izbăveşte-ne ! Mă’ntorc şi fug spre casă , fluturînd o pungă goală, ferfeniţată cu obrajii învăpăiaţi. Ard de nerăbdare să le spun alor mei grozăviile pe care le-am văzut ... După o vreme , se uită unul la altul cu tristeţe şi conchid „Săracu ,N’a apucat ....” Eu insist „Ba l’a apucat , de gît am văzut eu , l’a înghiţit de viu !”

PS – De ce scriu chestia asta ? Pentru că zilele trecute am văzut acelaşi animal , sigur - cu solzii schimbaţi , dar în esenţă acelaşi .

Impostoru’ şi bossulică biker ,

Nu mă mai enervez uitîndu’mă la televizor . Sunt desăvîrşit ! Ei nici chiar aşa ! Am pierdut pariu’ cu Ungureanu la ultima postare . Am dat cu muci , pe cariera strălucită de clarvăzător infailibil – care sclipea la orizonturi !

In fine ,  cert e că mă zace reclama asta (Abonamentu’ Panteră nu’ş care - Designed and directed by His red right hand ) . E un clip scurt cu două personaje . Erou’ nu e deranjant ca prezenţă , deşi nu’mi spune nimic – 10 clase sub Dorele . Cică se duce la interviu . Are atitudine d’aia americănească , de se predă la toate cursurile de “succes în viaţă” – self confidence . “Eu chiar cred că am şanse , sunt competitiv , mă integrez uşor în orice colectiv ….” Eu nu !

In fine pînă acu’ nimic nou sub soare – dar “ia’ să dau un sărci pe net !” Acu’i acu’ ! Buey şi dă sărci – îl gugăleşte p’ăla bătrînu’ , bikeru’ – bre ! Bun aşa ! Intră în prima alimentară şi iese cu o cutie la subraţ . După care bate cuba cu ăla bătrînu – cu un rînjet care mă seacă . Ala bătrînu’ vede casca şi băleşte spontan . “Top manager te face tata !” . Asta micu’ , nu-i aşa de falit cum ai crede , ia scufii de carbon de la alimentară cum imi iau io covrigi (şi tot nu mă duc la interviuri !) . Buey deci la făcut pe bătrîn – “un mic artificiu şi deja avem lucruri în comun !” . Nu mai zic de rinjetu’ către vitrina cu trofee ! Relaxed boyz ! Asta e cheia succesului – să fii imformat ! Să ştii pasiunile ascunse sau publice a lu’ Mr. Chairman ! Haios şi vesel, din categoria “V’am pus’o !”

Numa că sub toată epopeea asta – a tipului bine informat , versus moşuletele de multinaţională care o arde pe două roţi – se ascunde o realitate promovată, extrem de greţoasă – IMPOSTURA !

PS Propunere de continuare la reclamă :

Bătrînu (care nu zice nici mau in spot) cuvîntă astfel :

“’ai să’mi bag poola în el de birou , eşti angajat oricum ! Dăm o tură ?!”

As sly as a fox, as strong as an ox
As fast as a hare, as brave as a bear
As free as a bird, as neat as a word
As quite as a mouse, as big as a house

All I wanna be, all I wanna be, oh
All I wanna be is everything

Motiunea nu trece ,

Ecranul e impartit in doua . Pe partea stingă Crin vorbeşte ceva despre gazul de şist (?!) . Pe partea dreapta Ungureanu e sigur de scaunul lui – scoate capacu de la stilou . Trage o linie si notează – e un tip organizat. Organizaţia i’a sculptat fizionomia – caci altfel chipul e impropriu .

Aştea au stilouri (şi Boc avea – l’am vazut ) Scrie cumva apasat – cu gesturi nervoase . Trebuie că are peniţa din titan . Stilourile astea sunt menite să le confere o eleganţă retro , nobleţe aş spune – pe care nu au avut’o niciodată .

Dincolo de asta e sigur ! Si eu sunt sigur că va fi prim ministru şi’n dupăamiaza asta  ! „La inceput a fost un telefon , si telefonu era la Băsescu !” – zice Crin – e de rîs ?! Ungureanu dă cu deştu pe o tabletă – expresiv ca un caras .

Crin se înalţă pe scările retoricii . Pune accente , adresează o tiradă de întrebari de la care nu asteapta raspunsuri , împreunează mîinile – multe gesturi înspre – Incubus . Nu ştiu de ce nu-l mai cred , însă spiciul e bun . Nu neapărat în conţinut – ci ca spectacol . Ceva mai devreme a vorbit Paleologu , dintr-o Iliada ambiguă . S-a murmurat s-a rîs – e mult curent electric în sala de plen !

Domnu Croitoru – vorbeşte două minute – scurt – trece Rubiconu , Stixu sau Dunărea pe la Cazane – Trece ! Aplauze – mîini strînse . Micuţul Titulescu – are un zîmbet din alt film . „Pensii şi salarii ...” – aud des chestia asta – e o vorbeală care trebuie să-i scoale din adormire pe mulţi romani .

Brusc îmi doresc un stat minimal – aşa de minimal încît îmi seamănă cu anarhia !

PS . Apare Nuţi – răcoritoare şi sigura – şi-mi confirmă titlul postării .

Cronica invaziilor ,

Să scrii aşa prosteşte , caşicind textul nu ar fi chemat de nimic . Să scrii aşa din amorul lentorii care se prelinge peste tine , conştient fiind că din urma asta n’are să rămină nimic , să scriii aşa, că ţi-a venit la un pahar de vin , necerînd nimic în această LUME , în care este doar un lung şir al tuturor cererilor care aşteaotă să fie semnate . Să te laşi , să mă laşi – să preiau controlul – a tot ce este dorinţă în tine . Si să-l duc Dracului ( celui decare îi aparţine Dorinţa) . De cîte ori te’am rugat să mă laşi în pace ? Pe mine şi pe familia mea nibelungă ? De atîtea ori ai spus da , şi ne’ai călcat în picioarele cailor ogoarele sădite ! Pentru că ceea ce vrei tu e mai presus de vrerea noastră . Am înţeles şi asta , ca nişte plugari moderni ce suntem, am tăcut şi am arat ! Crupele tale nesătule de truda noastră , cea fără de amiaza odihnitoare ! Apoi ai venit şi ne’ai spus că ai se ne iei fiii , ca să-ţi muncească ogorul ori să se’ntoarcă spre noi cu lănci sclipitoare , prea lungi să’ntunece cerul ! Si atunci am tăcut , precum calcanul pe fundul mărilor moaerte . Dar tăcerea noastră nu ţi-a adus liniştea , ba chiar ţi-a zgurnit setea de sînge ! Asta este neînţelesul tău – pe care noi nu îl putem şti. Este dezordinea ta lăuntrică , atît de straină   nouă !

Ai pus atunci frîie de aramă , cailor tăi neîmblînziţi – şi ai purces cu ură fără de seamă asupra noastră . Mi-am dus apoi pruncul şi nevasta în şură şi am scris aşa ! Ca să nu se uite vreodată fărădelegile tale !

cautari mai vechi ,

Fragmente

Pod peste apă . Il văd de la nivelul ochilor . Are parapetul mic , din lemne bătute în diagonală , însă nu aşa de mic încît să-mi fie teamă să merg pe el (vertijul meu celebru) . Parapetul e negru , nu pentru că ar fi vopsit în culoarea asta , e negrul vîrstei lui . Apa peste care trece podul ăsta, odată cu mine ,  nu e aşa de importantă . Ar putea fi un rîuşor scandinav . N’am fost niciodată acolo – dar aşa imi imaginez . Pe malul spre care mă’ndrept e cel puţin noiembrie . Un noiembrie cu un ecran de fagi brumăriţi , fagi tineri – sa tot aibă vreo 40 de ani . Imaginea e alb – negru, ca’n filmele de calitate. Cît alb cît negru ? Ponderat aş spune . Imi apropii pleoapele , ca nişte crengi de fag, pentru a rezolva această problemă de proporţie vizuală. E mai mult alb …

Merg înainte sub povara gîndului de a întoarce capul , spre a vedea ce este pe celălalt mal, malul dinspre care vin. Ar trebui să ştiu asta – de unde vin. Incerc să-mi amintesc, şi’ntre timp , paşii mă poartă pe pod , catre un mal cu fagi , mulţi fagi tineri cu ramuri înţepate’n alb . E alb şi sus , e alb şi jos – de aia susul şi josul în tabloul ăsta, sunt tot una,  au acelaşi sex – contrar tuturor miturilor legate de Geneză .

Deşi ştii foarte bine cu ce mă ocup şi ce mă interesează , zici ceva neutru , ca să treacă vremea .In timpul ăsta roteşti linguriţa în pahar , ascultînd “La”-ul de argint subacvatic sau submartinic , dacă mă gîndesc mai bine. Asta mă face să-mi proptesc bărbia în piept şi să mă uit sub masă . Sub masă e linişte . Cercul ăsta de sticlă separă lumea în două . Acolo jos , la picioarele tale, e altă lumină şi guvernează alte legi . Multe ghirlande de fier forjat încolăcindu-se în arabescuri greu de suportat – chiar si pentru ochii mei, care iubesc curbele , toate curbele. Iubesc curbele (dar îi dispreţuiesc pe curbari) chiar şi cele nescrise pe florare – curbele vulgare şi anonime , neguvernate de nici o ecuaţie intuibilă. Mi se rupe – curba – şi continuă d’anboulea dreaptă , cu o umbră, nu ştiu de unde picată . Obiectele curbe nu au cum să aibă umbre drepte decît într-un caz – şi nu e cazul acela . Continui să urmăresc linia umbrei cu interes, în timp ce tu vorbeşti . Caldarîmul pe care se’ntîmplă toate astea e parizian . Umbra asta, lăsată de nu ştiu ce , urcă peste nişte pantofi cu virf ascuţit , peste nişte tocuri din acelaşi limbaj de racorduri moi , peste nişte glezne şi gambe’nştrămpate , care nu ştiu de ce bat în roşu. Pe toate astea scrie – made in france - şi ştiu ca e aşa, nu mă’ndoiesc o secundă de autenticitatea mărfii. Mă pomenesc că spun “ai picioare frumoase, şi tu şi masa…” . Asta face linişte, o vreme deasupra blatului de sticlă .

Mă uit în dreapta . La capătul dalajului de diabaz cenuşiu, e un rînd de trepte lungi . Dintr-un soclu de marmură roşie,  ţîşneşte degetul mijlociu către cer , sub forma unui obelisc din bronz patinat . Are 8 muchii – “şi tot atîtea feţe” – gîndesc. La dreapta şi la stînga falusului , două coroane de flori, din anul trecut . Incă au cocarde scorojite de hîrtie, pe care descifrez cuvîntul “martiri” pe unua şi “glorie” pe cealaltă . Tot discursul ăsta îmi spune ceva , ceva foarte bătrîn şi cu miez putred , cum este numai înselătoria  . Mă surprind judecînd oameni , şi de la o vreme asta îmi displace – ăşa ca aleg să o iau la stînga . Aici e un şir de bănci , vopsite prin grija primăriei în alb . Băncile privesc către şiruri de cruci mici , albe şi ele, perfect rînduite după o matrice în cardo şi decumanus. Autorităţile , indiferent care or fi fost ele , s-au priceput tot timpul la asta – să ordoneze oamenii , după vîrste, nume ori grade – mai ales cînd ei nu mai sunt. Mă aşez pe bancă şi o vreme mă gîndesc că aş fi pus crucile altfel , după o altă lege , una a divergenţei . Ideea mă plictiseşte . Intr-un tîrziu, îl scot din rucsac şi îl pun pe jos. Scot bateriile din ţiplă şi le bag într-un lăcaş , unde numai acele baterii pot intra cu clik. Totul e fest , cum mi-a promis vînzătorul de la magazin , într-un limbaj semitehnic , într-o atitudine semi-confuză – într-o semiromană contemporană.  “ E simplu după aia….power on înainte-înapoi-left-right” – testîndu’mi creierul bilingv.

Urcă micile dîmburi de pe burţile martirilor . E silenţios şi agil cum numai un tanc chinezesc cu telecomandă poate să fie . Il camuflez în spatele unei cruci – şi-i încerc servomecanismul care-i roteşte turela, pe care-i zugrăvită o cruce neagră, cu chenare albe, mai degrabă teutonică decît chinezească.Intr-u gloria martirilor !. 

Constructia pentagonului regulat ,

Nu mai ştiu exact gîndurile cu care am făcut blogul ăsta – probabil că ele nici nu contează prea mult . Uneori am scris cu pasiune , alteori cu lehamite . In orice caz utilitatea acestor texte este discutabilă – dincolo de posibilele şi nesăbuitele’mi încercări de extrovertire . La un moment dat citind cuvintele cheie cu care s-a ajuns pe pagina asta – am găsit sintagme coerente de geometrie. Cineva căuta o anume figură , o anume construcţie – şi a ajuns pe o pagină, în care niciodată nu a fost vorba despre aşa ceva.

Prin urmare am decis ca din cînd în cînd să fabric cîte un jpg cu oarece scop didactic – în folosul celor care caută o astfel de informaţie explicita.