Nimic nu se compara cu statul in fata unei porti .Dar d’aia masiva si grea, cu ancadramente de piatra – legata’n fier – cu capete de grifoni cu belciuge’n gura , fara nici o fisura – ca sa nu pricepi ce-I dincolo de ea . D’aia serioasa cu litere si figuri bizare cioplite , al caror sens nu’l pricepi si te ia cu frigul pe sira spinarii la prima intuitie .O poarta , care daca ti’senchide’n urma , cu scirtiitul greu si zdrangul de rigoare stii ca nu mai ai cale de intoarcere . E genul de trecere – dintr-o lume intr-alta – care trebuie sa aiba solemnitatea ei .La porti d’astea se aduna jivine de basm , hidre , cerberi si dragoni de tot felul , sa-ti composteze biletu’n canini . Constientizarea portii , inseamna acceptul substantei “DINCOLO” . Ce’ar fi nasterea sau moartea , daca n’ar presupune trecerea ireversibila prin astfel de porti ? Probabil niste calatorii banale pin’ la piata si ‘napoi .
Ma aflu in fata unei porti , inchid ochii intrucit vazul nu ma ajuta sa’nteleg “dincolo” . Imi azvirl auzul peste gard , ca un spion furisat – doar doar mi’ar spune cine cinta acea melodie stranie care razbate. De mirosit imi e totuna, pucioasa ori tamiie , nasul n’a fost niciodata vreo scula cu care am aflat prea multe despre lume . Si cum stateam asa incordat ca un ciine de vinatoare , o mina ma petrece pe dupa solduri si’aud irezistibilul “hai vino cu mine” . Nu are nici un sens sa deschid ochii ori sa-I iau capul in palme ,caci stiu prea bine cine este. Bineinteles ca e Ea , inconfundabila – in oricare din miile de forme in care se place pe sine . De data asta s’a dat cu Dune , si e drapata in cea mai usoara matase , poarta conduri din stofe de Baghdad – astfel incit orice miscare e’nvaluita in taina linistii. Ma las dus , sau mai précis purtat , cu fiecare pas pe care il facem – stiu mai mult despre mine , despre noi . Ajung sa stiu cind zimbeste , usurata ca I’a venit ciclu sau cind o viseaza p’aia de i’a frecat’o mai strajnic decit orice barbat . Simt racoarea ce desparte cele doua tarimuri , dar nu imi e teama caci nu sunt singur in trecerea asta .
Am decis sa intru , cu ea in ea si prin asta in voi ….
Ma aflu in fata unei porti , inchid ochii intrucit vazul nu ma ajuta sa’nteleg “dincolo” . Imi azvirl auzul peste gard , ca un spion furisat – doar doar mi’ar spune cine cinta acea melodie stranie care razbate. De mirosit imi e totuna, pucioasa ori tamiie , nasul n’a fost niciodata vreo scula cu care am aflat prea multe despre lume . Si cum stateam asa incordat ca un ciine de vinatoare , o mina ma petrece pe dupa solduri si’aud irezistibilul “hai vino cu mine” . Nu are nici un sens sa deschid ochii ori sa-I iau capul in palme ,caci stiu prea bine cine este. Bineinteles ca e Ea , inconfundabila – in oricare din miile de forme in care se place pe sine . De data asta s’a dat cu Dune , si e drapata in cea mai usoara matase , poarta conduri din stofe de Baghdad – astfel incit orice miscare e’nvaluita in taina linistii. Ma las dus , sau mai précis purtat , cu fiecare pas pe care il facem – stiu mai mult despre mine , despre noi . Ajung sa stiu cind zimbeste , usurata ca I’a venit ciclu sau cind o viseaza p’aia de i’a frecat’o mai strajnic decit orice barbat . Simt racoarea ce desparte cele doua tarimuri , dar nu imi e teama caci nu sunt singur in trecerea asta .
Am decis sa intru , cu ea in ea si prin asta in voi ….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu