“Atentie se inchid usile” este binecuvintarea care ma lasa sa pic pe scaun cu miinile impreunate , urindu’mi capitala din adincul sufletului si din adincul pamintului . Si pleaca cu scrijnete , si deschid geanta si scot un ziar - fara nume - in care alti bucuresteni ori venetici ca si mine isi urasc venal orasul , neamul, tara si soarta . Incep sa citesc sa-mi otavesc celulele cu fierea gindurilor altora, despre care cuget adesea fratern “mai uite unu ca mine” (lafel de bolnav) . Uneori gindesc ca infratirea in “suferinta” e unul dintre legamintele cele mai strasnice , n’ai cum sa fii singur cind te doare “impreuna” , de aceea cred ca orice propozitie care incepe cu “Ne doare” – contine intrinsa saminta camaraderie intru ura . (toti dictatorii stiu acest “ne doare” seductiv – desi de facto’I doare’n pula).
“Atentie se deschid usile !” … si nu mica’mi fu mirarea cind dupa acest gong de arlechin un proiector - de unde ,de niciunde - imi dezvalui cele doua personaje ce se difuzau in metrou la acea ora . Ca in orice piesa moderna , ce trateaza la sto sexualitatea societatii postmoderne : un el si o ea . Cuplul , perechea , asocierea , alaturarea , inriurirea , intrepatrunderea – era asa de tare ca impact vizual, mi’am injectat rapid cortizon cu adrenalina (sau invers) caci ma luase cu lesinu’ …
Pe EA n’as fi vazut’o niciodata in afara acestei compozitii , sa tot fi avut vreo 35 de ani , par blond ,tuns drept pina la umeri , si’l pieptana cu o carare mediana-impartiala. Peste un ten curat si roz asezase doi ochi albastri care nu’mi spuneau mai nimic . Problemea asta trebuie sa fi fost , nu privea nicaieri , nu astepta nimic. Cineva imi explicase demult ca ochii nu au nimic de a face cu privirea , desi’s sculele prin care aceasta se exprima .Purta niste pantaloni gri si un sacou asisderea care nici macar nu merita efortul acestei propozitii . Glezne prea groase pentru a’mi stirni vreun fior, infundate in niste pantofi “in ton” cu pantalonii , acelasi amestec indecent de alb si negru asa de popular in tarile triste .Overal avea un aer decent ca sa nu spun modest (contabila din Tecuci) . Mina stinga pe bareta posetei (pe care nu o mai retin) si dreapta cu vo 4 inele’n stinga lui, cu degetele inriurite.
Atunci l’am vazut pe el , si acum nu stiu cum sa ortografiez , cu E mare sau E foarte mare … caci El este , exista,se afla – cum zicea’n gimnaziu o profesoara de engleza vorbind despre “to be” . Da vere El era , exista se afla in fata mea , sau daca m’as exprima ca un mitralior de pe tanc era la ora 11. L’am scanat din cap pina’n picioare si am reluat procesul de jos in sus – liniuta cu linuta. De fiecare data procesorul imi afisa pe retina acelasi rezultat “Acest ceva nu poate exista” . Mi’am amintit de Terminator 3 sau 4 sau cel care inca e pe vine – era d’acolo , fara doar si poate – in afara regulilor de functionare ale fiinitei umane. (Nick tu stii ca ti’am relatat chestia asta).Ca sa cobor din suprarealism in hyperrealism si ulterior in dementa, am sa’ncerc sa-mi amintesc strania combinatie vestimentara care o purta sau mai bine spus, statea intr-un fel pe el .
Aici cred ca hainele actionau asupra lui nu el le imbraca ci ele’l purtau cumva. Niste pantaloni cadrilati – rosu cu verde , marca circul de stat , o bluza de un roz infiorator , croi de camase cu 3 nasturi , cu un buznar galben aplicat pe burta (nu ai vazut asa ceva) . De sub pantaloni de clown , ciorapi albi si pantofi negri , fara sireturi dar cu catarama aurie. Purta un fel de geanta patrata , mai degraba un portofel mai mare cu curelusa petrecuta pe dupa git. As fi platit pe loc leafa mea pe 3 luni, sa vad ce are ‘n trinsa . Nu’mi amintesc alte accesorii , iar daca acestea ar fi existat crede’ma erau din acelasi film .Toata aceasta tinuta ridicola , aleasa parca cu grija – facea ca omul nostrum sa fie foarte vizibil , lafel ca Superman in celebra’I vestimentatie rosu – galben si albastru (hopa !) . Aici ma simt dator sa dau citeva explicatii – din firea mea nu’s vreun critic de moda consacrat , nici macar unul care se’mbraca “bine” sau cu o grije aparte , tot ce vreau sa spun este ca acest cuplu constituia “un mesh” ca la phothoshop – se autodecupau cumva din lumea asta . Then you can paste it anywhere .
Hainele ca hainele – acestea nu sunt punctul forte al personajului meu , ca orice Terminator – am sfirsit scanarea fixind cruciulita cu cerculet intre ochii lui, asteptind coloanele cu parametric verzi sa se stabilizeze .
Atunci am simtit cum imi fuge pamintul si subpamintul cu platforma metroului cu tot , de sub picioare . Era cel mai trist om pe care il vazusem vreodata . Era magazia de dureri a omenirii .Ochii’I cadeau intr-o zare foarte indepartata , al carei orizont subteran ii umbrea intreaga fiinta . Gagica ii spunea ceva soptit ,cu capul aplecat in dreapta, aparte cum scrie’n Shakespeare , iar omul meu isi misca din cind in cind pleoapele si atunci un val de durere cobora din el , ii ridica virful buzei drepte in sus rastimp ochiul de pe aceasi parte se’nchidea – exprimind o durere nemarginita. Daca as fi transpus asta sonor – ar fi rezultat un geamat din infern .
In primele secvente ale filmului “am crezut” ca e de ris , asa v’am sugerat si voua , insa “reprezentare e o inselaciune” precum stiti – ceea ce pare ramine doar o “aparenta”. Poate asistam la o rastignire , sau la un atac de guta ori ulcer duodenal – habar n’am ce anume poate sa doara in halul asta . Cert este ca acel barbat ,in acea tinuta ridicola , tinind o doamna de mina , suferea ; mult-putin este greu de spus – insa mie mi’a sugerat ca “suficient” , la limita suportabilului.
Cit de mult poate sa te doara ? Ca sa folosesc niste principii gen “murphy’s production” – tot timpul la durere e loc de mai mult , tocmai cind urli dinlauntru “Nu mai pot Doamne ! Iarta-ma ! Ajunga-ti” , primesti o telegrama de la fisc “Sunteti fericitul castigator al prezentei instintari de plata” , iar daca nemaiputind indura te vei trinti pe un scaun iti va intra sigur ceva in cur , lasat acolo intentionat pentru acest moment , atit de special . Revenind la intrebare - suferinta si durerea functioneaza dupa principiile unor mecanisme cu impuls intern, autoinducere , automultiplicare (ca zigotul) . Nu ca as fi freun depanator cosmic , insa crede’ma – Durerea e recurenta , se creaza pe sine , dupa algoritme stravechi .
Acum la drept vorbind, omuletul meu ,habar n’am in ce masura, suferea sau ce anume durere fizica il mistuia pe dinlauntru – cert este ca la primul nivel perceptiv exprima asta fara indoiala, ar fi convins cel mai lipsit de suflet calau , sa priveasca 5 minute’n alta parte , fredonind un cintec deocheat . Stau si ma gindesc la originile unui sentiment ciudat , numit “induiosare” – in radacina contine un adjective rar in secolul xxi – duios …. What is the meaning ? Imi este teama ca nu este altceva decit o forma disimulata de mila , lafel cum a dezmierda pe cit de frumos sun ape atit de direct inseamna “a curate de cacat” – sigur cu tandretea de rigoare , cu care toate mamele cu blana de pe aceasta planeta isi ling puii , inclusive pe la cur . Deci hotarasc clar – nu sunt nici induiosat , nici nu’mi e mila de personajul meu . Si atunci ce imi este , si de ce’ti spun tie toate bazaconiile astea?
Auleo , Adriano – vei fi stiind tu … Ti s’a’ntimplat vreodata sa zica unu ceva , si sa ti se para ca ti’a luat vorba din gura (odata cu ciunga) ? Asemeni - sa stai cu v’unu’ la masa, sa discuti balarii si brusc sa ti se para ca e “ca tine” , barem la sinapse ? Sa vezi un film oarecare si pe holu’ de iesire sa intilnesti o pereche de ochi care exprima aceasi chestie cu ai tai ? Sa-ti biziie o secunda prin cap – marea idée de SF – cum c’am fi Mind Connected …Si daca ar fi asa , ce cauta personajul meu aici ? Asa ca’s un tip care’s destept , am sa arunc o supozitie : citi dintre noi suntem in stare sa caram de’a lungul vietii dejectiile proprii , jegurile pe care le’ncurajam sa creasca pe noi , frici de tot felul , marunte ori spaime fundamentale , vinovatii fatale , nemultumiri apasatoare , chestii putrede dar cu continuitate de la o zi la alta ? Repet deci Citi ? Probabil citiva ( si ca’ntr-un banc bun : “ Ce citiva ? – Ce citi ?”). Lafel cum nu suntem in stare sa ne’ngropam rahatu ca pisica , ori angajam menajare ca nu putem duce galeata la pubela – lafel avem nevoie de astfel de oameni – sa ne care mizeriile sufletesti . Dap prietene , un gagiu d’asta de care se ride toata ziua , caruia I se spune “saracul de el “ , ori “fucking freak “ este unul din angajatii la Salubritatea constintei . Nu tre sa-ti fie mila de el , e suficient sa’l vezi , sa’ti dai seama ca esti mult mai fericit decit el , fara a’ti fi mila si sa rizi , sanatos si profilactic. Acu tre sa gasesc o explicatie si pentru doamna de’l tinea de mina . Nevasta’sa exclus , tipii astea’s celibatari – solo forever prin ursita , fo amanta – poate , una careia I’a murit recent sotul ori pudelul – foarte probabil – una care are de descartat vo’ citiva saci de suferinta – SIGUR .
S’au ridicat , si acum constat ca umerii ei sunt mai sus decit ai lui cam cu vreo palma . O vad din profil si’I prind un zimbet , aproape imperceptibil , subtil ca’n Gioconda ,dar zimbet. Pastreaza miinile unite si coboara , amestecindu’se rapid cu multimea de pe peron.Pentru o secunda a existat tentatia uriasa de a’I urma – si pina la Polul Nord daca e cazul .
“Atentie se’nchid usile” – scrijnetele metalice de rigoare , inertia care’mi muta lichidele si continutul stomacului , colonada pestrita a statiei care o ia din loc catre colonada statiei precedente . Revin sa’mi citesc ziarul cu intimplari singeroase si personaje hidos de reale si rastimp in vagon se pogoara ca o ceata densa , un miros greu , statut, de putregaiuri si borhoturi , mirosul insalubru al neputintei umane . Iata la ce’I bun personajul meu , un vidanjor al sufletelor .
“Atentie se deschid usile !” … si nu mica’mi fu mirarea cind dupa acest gong de arlechin un proiector - de unde ,de niciunde - imi dezvalui cele doua personaje ce se difuzau in metrou la acea ora . Ca in orice piesa moderna , ce trateaza la sto sexualitatea societatii postmoderne : un el si o ea . Cuplul , perechea , asocierea , alaturarea , inriurirea , intrepatrunderea – era asa de tare ca impact vizual, mi’am injectat rapid cortizon cu adrenalina (sau invers) caci ma luase cu lesinu’ …
Pe EA n’as fi vazut’o niciodata in afara acestei compozitii , sa tot fi avut vreo 35 de ani , par blond ,tuns drept pina la umeri , si’l pieptana cu o carare mediana-impartiala. Peste un ten curat si roz asezase doi ochi albastri care nu’mi spuneau mai nimic . Problemea asta trebuie sa fi fost , nu privea nicaieri , nu astepta nimic. Cineva imi explicase demult ca ochii nu au nimic de a face cu privirea , desi’s sculele prin care aceasta se exprima .Purta niste pantaloni gri si un sacou asisderea care nici macar nu merita efortul acestei propozitii . Glezne prea groase pentru a’mi stirni vreun fior, infundate in niste pantofi “in ton” cu pantalonii , acelasi amestec indecent de alb si negru asa de popular in tarile triste .Overal avea un aer decent ca sa nu spun modest (contabila din Tecuci) . Mina stinga pe bareta posetei (pe care nu o mai retin) si dreapta cu vo 4 inele’n stinga lui, cu degetele inriurite.
Atunci l’am vazut pe el , si acum nu stiu cum sa ortografiez , cu E mare sau E foarte mare … caci El este , exista,se afla – cum zicea’n gimnaziu o profesoara de engleza vorbind despre “to be” . Da vere El era , exista se afla in fata mea , sau daca m’as exprima ca un mitralior de pe tanc era la ora 11. L’am scanat din cap pina’n picioare si am reluat procesul de jos in sus – liniuta cu linuta. De fiecare data procesorul imi afisa pe retina acelasi rezultat “Acest ceva nu poate exista” . Mi’am amintit de Terminator 3 sau 4 sau cel care inca e pe vine – era d’acolo , fara doar si poate – in afara regulilor de functionare ale fiinitei umane. (Nick tu stii ca ti’am relatat chestia asta).Ca sa cobor din suprarealism in hyperrealism si ulterior in dementa, am sa’ncerc sa-mi amintesc strania combinatie vestimentara care o purta sau mai bine spus, statea intr-un fel pe el .
Aici cred ca hainele actionau asupra lui nu el le imbraca ci ele’l purtau cumva. Niste pantaloni cadrilati – rosu cu verde , marca circul de stat , o bluza de un roz infiorator , croi de camase cu 3 nasturi , cu un buznar galben aplicat pe burta (nu ai vazut asa ceva) . De sub pantaloni de clown , ciorapi albi si pantofi negri , fara sireturi dar cu catarama aurie. Purta un fel de geanta patrata , mai degraba un portofel mai mare cu curelusa petrecuta pe dupa git. As fi platit pe loc leafa mea pe 3 luni, sa vad ce are ‘n trinsa . Nu’mi amintesc alte accesorii , iar daca acestea ar fi existat crede’ma erau din acelasi film .Toata aceasta tinuta ridicola , aleasa parca cu grija – facea ca omul nostrum sa fie foarte vizibil , lafel ca Superman in celebra’I vestimentatie rosu – galben si albastru (hopa !) . Aici ma simt dator sa dau citeva explicatii – din firea mea nu’s vreun critic de moda consacrat , nici macar unul care se’mbraca “bine” sau cu o grije aparte , tot ce vreau sa spun este ca acest cuplu constituia “un mesh” ca la phothoshop – se autodecupau cumva din lumea asta . Then you can paste it anywhere .
Hainele ca hainele – acestea nu sunt punctul forte al personajului meu , ca orice Terminator – am sfirsit scanarea fixind cruciulita cu cerculet intre ochii lui, asteptind coloanele cu parametric verzi sa se stabilizeze .
Atunci am simtit cum imi fuge pamintul si subpamintul cu platforma metroului cu tot , de sub picioare . Era cel mai trist om pe care il vazusem vreodata . Era magazia de dureri a omenirii .Ochii’I cadeau intr-o zare foarte indepartata , al carei orizont subteran ii umbrea intreaga fiinta . Gagica ii spunea ceva soptit ,cu capul aplecat in dreapta, aparte cum scrie’n Shakespeare , iar omul meu isi misca din cind in cind pleoapele si atunci un val de durere cobora din el , ii ridica virful buzei drepte in sus rastimp ochiul de pe aceasi parte se’nchidea – exprimind o durere nemarginita. Daca as fi transpus asta sonor – ar fi rezultat un geamat din infern .
In primele secvente ale filmului “am crezut” ca e de ris , asa v’am sugerat si voua , insa “reprezentare e o inselaciune” precum stiti – ceea ce pare ramine doar o “aparenta”. Poate asistam la o rastignire , sau la un atac de guta ori ulcer duodenal – habar n’am ce anume poate sa doara in halul asta . Cert este ca acel barbat ,in acea tinuta ridicola , tinind o doamna de mina , suferea ; mult-putin este greu de spus – insa mie mi’a sugerat ca “suficient” , la limita suportabilului.
Cit de mult poate sa te doara ? Ca sa folosesc niste principii gen “murphy’s production” – tot timpul la durere e loc de mai mult , tocmai cind urli dinlauntru “Nu mai pot Doamne ! Iarta-ma ! Ajunga-ti” , primesti o telegrama de la fisc “Sunteti fericitul castigator al prezentei instintari de plata” , iar daca nemaiputind indura te vei trinti pe un scaun iti va intra sigur ceva in cur , lasat acolo intentionat pentru acest moment , atit de special . Revenind la intrebare - suferinta si durerea functioneaza dupa principiile unor mecanisme cu impuls intern, autoinducere , automultiplicare (ca zigotul) . Nu ca as fi freun depanator cosmic , insa crede’ma – Durerea e recurenta , se creaza pe sine , dupa algoritme stravechi .
Acum la drept vorbind, omuletul meu ,habar n’am in ce masura, suferea sau ce anume durere fizica il mistuia pe dinlauntru – cert este ca la primul nivel perceptiv exprima asta fara indoiala, ar fi convins cel mai lipsit de suflet calau , sa priveasca 5 minute’n alta parte , fredonind un cintec deocheat . Stau si ma gindesc la originile unui sentiment ciudat , numit “induiosare” – in radacina contine un adjective rar in secolul xxi – duios …. What is the meaning ? Imi este teama ca nu este altceva decit o forma disimulata de mila , lafel cum a dezmierda pe cit de frumos sun ape atit de direct inseamna “a curate de cacat” – sigur cu tandretea de rigoare , cu care toate mamele cu blana de pe aceasta planeta isi ling puii , inclusive pe la cur . Deci hotarasc clar – nu sunt nici induiosat , nici nu’mi e mila de personajul meu . Si atunci ce imi este , si de ce’ti spun tie toate bazaconiile astea?
Auleo , Adriano – vei fi stiind tu … Ti s’a’ntimplat vreodata sa zica unu ceva , si sa ti se para ca ti’a luat vorba din gura (odata cu ciunga) ? Asemeni - sa stai cu v’unu’ la masa, sa discuti balarii si brusc sa ti se para ca e “ca tine” , barem la sinapse ? Sa vezi un film oarecare si pe holu’ de iesire sa intilnesti o pereche de ochi care exprima aceasi chestie cu ai tai ? Sa-ti biziie o secunda prin cap – marea idée de SF – cum c’am fi Mind Connected …Si daca ar fi asa , ce cauta personajul meu aici ? Asa ca’s un tip care’s destept , am sa arunc o supozitie : citi dintre noi suntem in stare sa caram de’a lungul vietii dejectiile proprii , jegurile pe care le’ncurajam sa creasca pe noi , frici de tot felul , marunte ori spaime fundamentale , vinovatii fatale , nemultumiri apasatoare , chestii putrede dar cu continuitate de la o zi la alta ? Repet deci Citi ? Probabil citiva ( si ca’ntr-un banc bun : “ Ce citiva ? – Ce citi ?”). Lafel cum nu suntem in stare sa ne’ngropam rahatu ca pisica , ori angajam menajare ca nu putem duce galeata la pubela – lafel avem nevoie de astfel de oameni – sa ne care mizeriile sufletesti . Dap prietene , un gagiu d’asta de care se ride toata ziua , caruia I se spune “saracul de el “ , ori “fucking freak “ este unul din angajatii la Salubritatea constintei . Nu tre sa-ti fie mila de el , e suficient sa’l vezi , sa’ti dai seama ca esti mult mai fericit decit el , fara a’ti fi mila si sa rizi , sanatos si profilactic. Acu tre sa gasesc o explicatie si pentru doamna de’l tinea de mina . Nevasta’sa exclus , tipii astea’s celibatari – solo forever prin ursita , fo amanta – poate , una careia I’a murit recent sotul ori pudelul – foarte probabil – una care are de descartat vo’ citiva saci de suferinta – SIGUR .
S’au ridicat , si acum constat ca umerii ei sunt mai sus decit ai lui cam cu vreo palma . O vad din profil si’I prind un zimbet , aproape imperceptibil , subtil ca’n Gioconda ,dar zimbet. Pastreaza miinile unite si coboara , amestecindu’se rapid cu multimea de pe peron.Pentru o secunda a existat tentatia uriasa de a’I urma – si pina la Polul Nord daca e cazul .
“Atentie se’nchid usile” – scrijnetele metalice de rigoare , inertia care’mi muta lichidele si continutul stomacului , colonada pestrita a statiei care o ia din loc catre colonada statiei precedente . Revin sa’mi citesc ziarul cu intimplari singeroase si personaje hidos de reale si rastimp in vagon se pogoara ca o ceata densa , un miros greu , statut, de putregaiuri si borhoturi , mirosul insalubru al neputintei umane . Iata la ce’I bun personajul meu , un vidanjor al sufletelor .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu