voci

Obişnuiesc să-mi iau ţigări de la Gallo Nero . Asta pentru faptul că ,la “umbreluţe”, nu au decât lights , iar când fumez o fac serios – no more fucking lights. Am ieşit pe uşa restaurantului , desfăcând banderola şi capişonul poleit al pachetului de Camel – rutină clasică pentru orice fumător . Uneori mă amuză toate stereotipiile şi automatismele mele , toate micile rahaturi pe care le-am făcut de mii de ori, până au fost gravate ireversibil pe cortex . Imi place să comit chestii fără a le procesa deloc şi am descoperit această placere recent. Asta cred eu că le conferă o oarecare autenticitate şi vibraţie proprie .Probabil ca venind din nicaieri , sau nevenind dintr-o locaţie identificabilă la nivel de biţi , imi place să cred că vin din mine . Premeditarea actiunilor are ceva diabolic , a te lasa pe valul inconştienţei imi pare a fi adeseori Soluţia.

Pe terasă , oameni la mese , au chipuri pe care nu le văd , doar sunt conştient că sunt acolo , sorbindu-şi lichidele matinale . Uneori mi se pare interesant să văd ansamblul , compoziţia globală , deşi asta seamănă de cele mai multe ori cu a nu vedea nimic – a te abandona fără ieşire in marea semnelor fără semnificaţie .”Tărani odihnindu-se” e mai mult o stare generală , decit 6 personaje trintite anapoda pe pajişte . Alteori din polifonii , extrag numai vioara şi atunci, instinctiv, imi plec capul pe partea stângă .

Sunt vreo 36 de grade , după cum aflu de la radio – oamenii continuă să măsoare in neştire temperatura mediului ambient , fără a fi in ambianţă cu nimic . In fine , dincolo de orice formulare meteorologică , e cald – infernal de cald , asta dacă imaginăm iadul ca o sală a cazanelor subterană in care dincolo de mugetele supliciului , domnesc aburi fierbinţi. Căldura asta prezentă difuzează aerian printre mese , făcând sunetele să clocotească intr-o supă haotică . Glasurile se amestecă , se intrepătrund sau se completează , intr-un zgomot de fond – pe care am invăţat recent să-l disociez . Sunt distrat , imi spun.

In nebunia brauniană a vocilor, brusc disting una clară . Oh Doamne , vocea asta o ştiu demult şi nu ştiu de ce cred că inseamnă mult pentru mine . Imi place , iar dincolo de această plăcere imi rearanjează fragila dar minunata mea structură internă . Toate moleculele-mi spiralate se rotesc şi se intrepătrund in geometrii de neânţeles dar sublime . Trag aer adânc pe nări şi expir involuntar pe gură , lăsând vocea să mă pătrundă şi să mă străbată ca pe un mediu acustic .Totul e Rezonanţă . Creşte in mine ca intr-un uter .

Incă nu am nici curajul , nici curiozitatea de a privi Originea acestui glas feminin , dulce , uşor graseiat . Las sunetele astea să sape in mine 20 de ani , pentru a se reintâlni cu ele insele sau cu amintirea lor . Imi e cald , altfel de cald – imi e cald inăuntru … Cit a durat clipa asta ? Cit I’am dat voie , până cind amfore interne de chihlimbar se vor fi umplut de trânsa . Imi ridic privirea răpusă de pe jos , cu zâmbetu-mi prostesc cu tot . Ochii mei sunt in ochi ei – intr-o mare mirare . Trintesc un “sarut-mâna” fără sonor , ca’n piaţă . O vreme mă studiază confuz intrucâtva , dar imi zâmbeşte . S-a schimbat mult insă ochii sunt lafel , şi din spatele lor , curge aceaşi apă nerostită .“Trebuie că eşti P….” – spune - iar faţa I se luminează . Eu mă gudur ca un maidanez adoptat “Mulţumesc Doamnă …” iar in sinea-mi “trebuie că sunt P , sau vocea lui ….”

PS Ii datorez acestei doamne ,acestei voci , mare parte din cunoaşterea acestei limbi in care scriu .