Eram mic şi mă jucam . Tineam întotdeauna cu cineva . Intre indieni şi cauboi ţineam cu indienii . Intre daci şi romani – ţineam cu dacii , iar în joaca de-a WW2 – întotdeauna cu nemţii , cît de imoral ar părea la prima vedere . A „ţine cu cineva” presupune un anume nivel de empatie , n’are nici o treabă cu „partizaniatul” care presupune un oarecare militantism , generat de o ideologie (mental – deci nul pentru mine) . De la o vreme încoace constat că nu mai ţin cu nimeni . Alarmant ?! Duminică noaptea – m’a prins la o nuntă . La un moment dat jumate din partea bărbătească a părăsit sala de valţ – bulucindu-se în alveolele cu plasme . M-am dus şi io – odată cu valu’ – dintr-o cauză gregară probabil , plus că nu mai aveam cu cine face conversaţie . Am înţeles că juca Spania cu Italia . Fotbal ? Da . Finala europeană ? Da . Aha . Am comentat ceva fără conţinut – ca să par d’acolo . 1-0 – chiote , cîţiva se ridică în picioare cu pumnu’n sus , alţi cîţiva îşi freacă barba consternaţi . E clar – unii ţin cu aia în roşu , alţii cu ăia în albastru . Nasol moment, întrucît nu ţin cu nimeni . Incerc să mă orientez . Pare aproape un „must” să ţii cu unii – „ai noştri contra ai lor ! Hai băieţii !!” . Care băieţi ? Orice aş spune , orice emoticon , ar fi total fals . Mă uit în cupa în care port nişte cabernet si hotărăsc să tac , mă pierd în mine aşteptînd . Ce ? Să’ncep să ţin cu unii ! Să mă observ în această situaţie . Răstimp găsesc un zîmbet , care nu ştiu de unde mi se aşterne pe faţă . Asta se poate interpreta , că’s oarecum mulţumit – deci ţin cu caravelele regelui . 2-0 – dinou miscare , învolvurare , sentimente , aclamaţii , băţăi din pame şi alte forme de manifestare a ororii ori bucuriei . Mai pun nişte cabernet . Mă uit în oglinda din baie – şi-mi pare că încep să ţin cu Italia . Sunt la pămînt , terminaţi , în corzi , în crize – nu leagă două pase . Incepe să mă distreze gîndul că ţin cu năpăstuiţii , cu naufragiaţii , cu ăia în nevoie – cu dacii , indienii şi nemţii laolaltă , cu toţi perdanţii marilor bătălii. Cu ăia pe care istoria i’a înregistrat ca bravi dar fără speranţe ... E din milă chestia asta ?! Habar n-am ! Tocmai cînd începe să mă intereseze meciul – să construiesc un crez – decid să ies în gradina localului . O vreme fac conversaţie cu nişte doamne . Sunt atent ce spun şi nu-mi scapă momentul în care realizez că m-am pilit . 3-0, 4-0 ! Italienii şi milioanele lor de fani sunt numai lacrimi ! Constat că nu pot împărtăşi tristeţea asta !Un prieten iese zîmbitor şi lansează o frază care se vrea invitaţională pentru o dezbatere a patimilor . „Ai văzut ce le-au făcut ?” . Imi vine să spun că am radio – n’am văzut , însă am stat cu aparatu deschis . Am prins unde , bucăţi , semnale, mugete herţiene – din care am alcătuit un surogat de realitate , o impresie lipsită de sentimentalitate , pe care nu o pot exprima . E aşa de grav să nu ţii cu nimeni ? Nici măcar în cazuri d’astea de combat „face to face” – unu la unu ? E aşa de greu de diseminat „ăla bunu’” de ăla „rau’” , ai noştri de ai lor ? Mut discuţia într-o zonă mai la’ndemînă mie – „despre femei şi misteriosul lor rost” .Mi-e mai aproape subiectu’ , în zona asta am păreri , pasiuni şi impresii de călătorie . Mă prinde vinerea asta cu televizoru’ deschis pe posturi de ştiri . Il „ard pe Băsescu !” Cine ? Aia buni ! Adevărul e că dintre Băsescu şi Crin , cu ultimu’ aş iesi la o bere - aşteptîndu-mă să flecăresc cu plăcere , în afara oricărei conspiraţii . Aş iesi şi cu Băsescu , da’ aş fi atent la buzunare, la privirea piezişe şi aş avea îndoieli că plăteşte nota – măcar partea lui . De ce nu-mi place Băsescu ? Incerc să găsesc un răspuns decent . Că e prea alfa , că ştie cum cum se mişcă valu’ de oameni , că e oportunist şi-i place puterea de moare ! Despre sufletul lui nu ştiu mare lucru , ambiguu . Exersează stării contrarii – dezamăgiri de tată neînţeles de fii , extazuri rînjite de crupier care ştie cartea cîştigătoare . Tara nu’l prea mai vrea şi Ponta&Co ştiu asta foarte bine . Nuşh’ cît mai are în sondaje , nuşh’ cît „schimbarea sistemului” pe care a cîştigat scaunul , nu lucrează acum împotriva lui ! In meciurile din campionatul trecut , ţineam clar cu chalangeru’ lui – Călin . Era tot un fel de simpatie , simţeam că are nevoie de asta – că ograda îi e călcată în picioare – de „preşedintele jucator” . Nevoia lui Băsescu de duşmani puternici, infami şi adesea iluzorii – e benzina cu care-i merge tricicleta politică . „Daţi-mi capitala şi daţi-mi şi consiliu’ „ – „căpitanu care mînă Biruinţa pe mări potrivnice” – „mogulii cu interese oculte-financiare” , „de ce le e frică , d’aia nu scapă – hai la referendum !” „Să ne luăm ţara’napoi !”. In general profilul rgelui Leonidas , care cu pieptul gol – zdrobeşte valurile de atacatori-invadatori – fie ei şi compatrioţi . Pe undeva acum l-am văzut ca pe Bute-n corzi , ăştea (duşmanii) ştiu că ţine la pumni , însă exact asta fac - nu-i dau timp – să se redreseze ,să se victimizeze , să ia aer şi să orchestreze „portretul duşmanului colectiv” . Fără acest „duşman” naţional e pierdut , n’are vînt în pînze . Imi torn un pahar de cabernet şi la 2-0 aştept să încep să ţin cu el !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu