Prudenta

Ma apropii de mormintul lui cu miinile in buzunar , mai degrabă infrigurat şi totodată năucit de dantelaria gotica care ma inconjoară . E un sarcofag incadrat de patru statui , patru virtuţi . Ducele sta culcat cu miinile impreunate , pios şi tinăr . Seninătatea trăsăturilor e incremenită in marmură , undeva pe la virsta majoratului . Ii bănui şuviţele ondulate şi blonde , retezate drept din cuţit , băieţeşte , cu buze subţiri in culori de octombrie . Pletele adolescentine sunt prea drepte şi gravitaţionale – incit poziţia culcat e ireală . E parcă desprins dintr-o firida cu asezare vericală şi rabătut cu de-a sila pe lespede .Lipseşte o explicaţie de natură şoptită – „stapinul nostru s-a culcat unpic , nu e ce pare.” Detaliile sunt fine , cenuşii cu concavităţi umbroase , in care praful secolelor şi-a făcut cuib . Rotunjimile sunt puţine , muchiile sunt destule , prea multe pentru un chip tinăr .Pleoapele sunt usoare pentru un somn , fie si de dupa amiaza cuminte de Nantes. Ultimul duce al Bretaniei , Francisc al II –lea se roagă in frecvenţe inalte şi celtice - de neinţeles mie . Pe capac mai sunt tolaniţi nişte lei , blonzi şi tineri ca şi ducele pe care’l păzesc . Sunt din aceaşi familie de forme , atitudini şi virste. La stinga e o doamna , despre care se spune că l-a iubit teribil – Marguerite de Foix .

Inconjor ansamblul cu paşi măsuraţi , fară grabă , rastimp gindurile mele , dau mii de ture in goana surdă a unei nelinişti lăuntrice . Nu am să vorbesc aici de Putere , Cumpătare sau Dreptate – ci doar de Prudenţă, cea de a patra virtute .

E o femeie tinără cu părul aranjat intr-o coafură complicată , romană aş spune - dar nu vă luaţi după mine .Poarta in miini două obiecte/simbol – un compas pentru măsură şi o oglindă pentru comparaţie . Prudenţa e prinsă cumva intre cintărire şi reflecţie . In spatele chipului frumos de femeie , mai poartă un chip retrospectiv – de bătrin trecut prin multele vieţii . Pletele ei se’ncolăcesc organic in barba lui fără nici o discontinuitate . Asta face personajul meu plauzibil , cu tot dualismul lui semantic .

Drapaje lungi şi sofisticate ii acoperă picioarele , pe care le bănui dalbe cu glezne fine . Intotdeauna m’a uimit la sculptura clasică atenţia pentru faldurile ce imbracă personajul . Toţi sculptorii acelor vremuri par fascinaţi de caderile sofisticate şi grele ale stofelor , mantii şi togi , caşicind şi-ar fi dorit să se facă croitori şi un părinte sever le’a pus dalta in miini cu de’a sila. E o neglijenţa in curgeri calde , de lină , ce imbracă trupuri in tensiuni musculare . E caşicind viaţa e uşor exterioară , acoperind ca o haină anatomii perfecte insă moarte . E caşicind un ceva perpetuu umblător şi fin te’mbracă gudurindu-se , iar cind acest ceva – drapaj in sine, a incetat sa se mişte inseamna că ai murit . Niciodată nu mi s-a părut moartea mai bine redată , decit prin flamuri subţiri incremenite in cortine de piatră . Dacă priveşti ansamblul cu ochi de regizor – intuieşti proximitatea mişcarii lui , cadrul următor - insă el nu există – e incremenit aşa de 500 de ani . Prudenţa insăşi este una din cauzele fundamentale ale inerţiei . Din prea multă prudenţă alegem să nu in loc să da . Prudenţa incumbă posibilitatea raului , nedoritului ca o ameninţare previzibilă , deci automat creată. Prudenţa uneori anchilozează toate voalările drapajului numit viaţa . Caut o reprezentare medievală pentru Nesăbuinţă.

intre texte

E o noapte fara recurs . Explic cuiva ca miine nu exista defapt , e o dorinta doar - departe de a fi materializata . Buey , miine e doar o reflexie a unui azi ratat , a unui "las ca pot si miine." E o scuza , o asteptare fara asteptat .Trec peste moartea boiereasca - infarctul nocturn asa de dorit de multi aflati la virsta neputintei perpetue . Scriu fara a vrea sa explic nimic . Ba chiar mai simplificat , scriu fara vreo vointa . Punctuatia nu mai conteaza . A contat vreodata ? Dupa nu'sh ce se pune virgula - zice o amica , cu educatii gramaticale, se pune daca se simte as spune - daca vrei ca celalalt sa traga aer in piept sau sa aibe o secunda de digestie , o secunda de nimic dupa o curgere - altfel nu se pune . Punctuatia presupune existenta celuilalt , insa atita vreme cit orice divagatie virtuala este eminamente egoista - unde este celalalt ? Vorbesti singur , ca debilii in autobuz - (auto) buzele disperarii . Cititorul meu virtual nu exista - mi'am asumat asta in secunda in care cineva mi'a zis Jupiter . Jupiter asta , despre care va (imi) vorbesc este frica mea , frica mea mare si fundamentala . Frica mea de miliarde de tone , carnala si imensa , orbiteaza undeva , nu foarte departe - bintuita de cicloane purpurii .Scriu fricii mele - pentru a o pacali , pentru a o lua la shto - nah beibi 80 de chile de carne cu miez insolubil. Nu stiu daca asta totusi nu are un efect advers . Daca frica mea , numita Jupiter - afla de mine ? Se prinde ca o stiu , de frica ?Cita vreme esti in viata - ai o sumedenie de probleme dinafara vietii . De pilda : "Ce e moartea si mai ales , mai e un film dupa ? "Habar n'am insa un lucru e sigur , nu stiu cine e declarat mort la necropsie - insa acolo nu mai e urma de frica . S-a volatilizat cu scincete . In fapt cred ca pe masa aia trista e chiar frica - moarta .
Ascult asta - care imi place de mor (de frica).

in care se arata cum Fat - Frumos a dovedit parcarea

Zilele trecute a trebuit sa trasez o parcare . Am primit pentru asta ordine precise , o hirtie cu marcajele desenate , o ruleta de 10 m si o echipa de 4 oameni . M’am uitat pe hirtie , m’am uitat pe teren si am spus „mare scofala...” . M’am uitat la oameni si m’a apucat o mincărime stranie sub barbă , si mi’am spus :„e imposibil cu ăştea ...” . Trebuie să spun aici că ordinul Marelui Stat Major era „Să fie gata in 2 zile or else...” . Era vorba de vreo 350 de locuri de parcare si alte marcaje diverse ce acompaniază deobicei astfel de amenajări . Zis şi făcut , mai mult zis - Făt-Frumos purcese la treabă in gradinile căpcăunului . Numai că vezi bine , cei 4 tovarăşi de ispravă , care’i fusesera incredinţaţi nu erau creaturi oarecareoarecare . Erau eroi de poveste , fermecaţi , avind puteri şi insuşiri de’a dreptul miraculoase .

Păsărilă-Lăţi-Lungilă era un gagiu pe la vreo 30, mare cit malu , cu o şeapcă inconfundabilă „Los Angeles Lakers”. Era pe departe cel mai puternic şi mai plictisit din gaşcă . Avea sarcina fină de a da cu pistolu dungile peste şablonu potrivit de ăialalţi . Vorbea puţin şi fără continut , obişnuind să-şi termine zisele laconice intr-un „’n pula mea”. Cind stătea (ceea ce se’ntimpla mai tot timpul) işi vira auricularu’ in organul care’i dă numele . Făcea un gest scurt şi rapid , ca un trenurat energic de citeva ori , după care rinjea satisfăcut . Habar n’am dacă asta i se trăgea de la biriitul enervant al compresorului , care era „scula lui” , un fel de prelungire organică .

Setilă era şefu de jure al echipei . Un nene pe la freo 50 , uscat , purtind o barbă ingrijită si avint privirea aparent inteligenta . Aceasta aparenţă a durat doar un sfert de oră . Avea blugi strimti negri – as spune rock de strimţi , cam cum purta Bon Jovi şi subsemnatul prin 90 . Era singurul care avea ruletă si pretenţii că s’ar pricepe . Incă nu mi’am dat seama la ce anume . Avea tot timpul păreri , absolut pesimiste şi ţine morţiş să mi le comunice „Astăzi are să plouă” „Dunga aia e mai lungă cu 20 de cm...” „Aialaltă e strimbă” „Eu zic să incepem din partea aialaltă , că aici o mirlim” . Straniu verb a mirli-mirlire . Tot timpul ceva nu era „cum trebuie” căci el era „cum trebuie” owner . In general era un tip trist şi indaratnic , cu nimic mai prejos decit romanul mediu blazat dar cu know-how cit cuprinde . I’am zis Setila pentru ca atungi cind nu vorbea - bea . Altfel Timpilă sau numai Pilă ii cad lafel de bine ca porecle .

Gheonoaia era o dama in jur de 25 căreia i se spunea „Fifi” şi care juca rolul ingrat dar responsabil de „alfa female” . Adicătelea unde era curu ei acolo era şi şablonul,compresorul şi echipa veseliei . Vorbea deocheat şi acţiona imprevizibil si violent . Era intruparea verbului „Eu vreu” . Aprigă şi iute la minie , ii mai cirpea p’ăilalţi justificat ori ba . Nu’şi cerea scuze niciodată .Din cauza asta mai tot timpul era la cuţite cu Setilă . Păsărilă-Lăţi-Lungilă (zis Sile) ar fi futut’o in orice clipă şi din orice poziţie , aşa ca o urma instinctiv cu pistolul armat şi având zugravit pe chip un rinjet cu subinţelesuri sexuale .

Al patrulea personaj este cel mai puţin interesant şi n’am găsit nume de poveste pentru ea , pentru că pur şi simplu n’avea nici o poveste . Am să-i spun totuşi Neutrela . Era grasă şi fonfăită , purtând un trening in culorile clubului Steaua . Ii lipseau 2 incisivi din faţă , unul de pe mandibulă celălt in diagolă de pe maxilar – aşa că zimbea tot timpul . Pe departe cel mai retardat si anost personaj din această poveste , avea o sarcina complicată - să dea la manivelă , in rezervorul cu vopsea ca să nu precipite amestecul divin . Nu avea păreri şi obosea repede . Ca la orice echipă care ar funcţiona in mod normal in trei , era al patrulea om .

Băi , deci mi’am inceput ziua de joi cu ăştea – pe un soare de mai prietenos şi cu cel mai pozitiv gind să dau gata parcarea in două zile . Astfel si capcăunul va fi mulţumit iar Făt-Frumos va culege roadele victoriei . Pină la primul păhărel de rom din geantă , Setilă a fost cooperant , uitindu’se cu interes pe plan . La intors de citeva ori „Noi ne uităm aşa ..” şi m’a privit triumfător arătindu-mi clădirea . „Nu , invers” zic . „Ah , da” – confirmă – „normal că invers, totul e invers... ” . „Beţi şi dumneavostră dom’ inginer o guriţa ?” . Mă uit la el , mă gindesc unpic – la guriţă , la guriţa aia de mi’i dragă mie . Nu , hotărit lucru – dom’ inginer nu bea astăzi , deşi nu’i străin deloc de serbările bahice , aşa că găseşte o formulare motivaţională in care nu crede nici el , cine ştie ce : „Azi trebuie să terminăm aici , in faţă” . Dureaza vreo două ore să trasez şi divizez cu creta primul rond , timp in care asist neputincios la citeva controverse estetice ori topografice iscate intre Fifi si Setilă . Sunt calm şi arbitrez scandalul cu imparţialitate balcanică . Fifi e bosumflată şi continuă bodogănind, o alfa female ştie intotdeauna cum trebuie făcut . Setilă e mai resemnat , căutându-şi tristeţea in pistruii astfaltului . Defapt mint intrucit , toată incinta e rezolvată cu pavele de ciment – o vreme imi vine’n gind refrenul Phoenix , „Pavele ! voievoade/Scoală-te ! şi ia şaua /Roibului! ...” .”E bine, dom’ inginer ?” E bine şi mă duc agale să ling o cafea la OMV , nu inainte de a lăsa in urmă un „Stiţi ce aveţi de făcut ...” confirmat de setilă cu un submis „Oh yeah , boss”.

Casiera de la OMV e miştoacă şi’mi face o mare cafea cu descintece , pesonalizată . O beau pe’ndelete , fumez şi mă pierd in gindurile mele . Lumea mea are culori de petale ce se scurg amestecindu’se in blană caldă cu păr lung, mătăsos de căţea , torcindă de plăcere . Mă gindesc şi zimbesc , mă pierd şi mă refac in adierile inchipuirilor mele – asta e ocupaţia mea preferată . Sunt „cu capul” , cum glumesc cu Nuşa . Mă trezesc insă din toate astea caci am o parcare de vopsit . Imi adun mărunţisurile de pe masă ,zimbesc complice casierei mele lăsindu’i in urmă privirea ce’mi mingie curu . Incă am cur ...

In parcare , care inca-i o delimitare haotică pina-mi trag io liniile ordonatoare , personajele de poveste stau tolănite pe iarbă , făcindu’şi siesta – cu miinile sub cap ca’ntr-un tablou de Baba . Au tras două linii de cind am plecat şi evident au obosit . Mă pomenesc vituperindu-le hărnicia . Mă răstesc , fac uz de postura mea bipedă . Sunt rău . Gesticulez şi inchei trist cu „Da’o’n pizda măsii de treabă romaneasca” . Aici mi se aprinde beculeţul roşu nemţesc montat pe placa de bază chinezească „Dispozitiv de autodistrugere armat . Inceteaza ! ” . Incetez . Năzdrăvanii mei se ridică agale , mimind artrite ori sciatici evidente . Il aud pe Sile „’n pula mea” , scincind a revoltă inainte să tragă sfoara . Diselul comproserului păcăne şi vopsim . Sablonul se umple de vopsea care picură , cam la 8 linii şi trebuie curăţat . Fifi se ocupă de cosmetica asta cu un şpaclu . Răstimp restu stau . Sile o tachinează , zice ceva de cur . N’apucă sa-şi termine aluzia , că o şi incasează , de data asta tare , cu ură , cu un furtun de cauciuc rigid peste miini . Durerea e aşa de mare că matahala se chirceşte schimonosit de dure . Dă cu şeapca de pămint şi urlă „Eu nu mai fac nimic ! ’n pula mea.” . Arbitrez , dojenesc Fifi , care miriie infundat „’n măta de haimana” . „O guriţa dom’ inginer ?” rinjeşte Setilă . Mă iau cu miinile exterioare de capul mare iar cu miinile interioare de capul mic ca orice coleopter . „Trebuie să terminăm !”. Mă gindesc că acest trebuie nu e al meu dar il asum . După vreo oră Sile se linişteşte şi trage sfoara . E un copil mare . Trasez linii paralele de 450 la pas de 250 . Multe . „E drept , dom’ inginer ?” Ridic mina şi confirm şarja de cavalerie „E drept” , Iulius Caesar in Galia Cisalpină . Se trage şi al doilea ax . „Nu ie bine dom’ inginer ... astea e mai lungi!” Le scurtăm , trim ca pe hirtie .” Nu mai bine le lungim pe toate ?” Să lungim o sută si ceva de linii cu 15 cm decit să scurtăm două ?

Convoc o şedinţa . Schimb ierarhia instabilă din curtea pasiunilor . Adicătelea cu harul ce am fost inzestrat de la divinitatea (alias căpcăunul) pun alfa female unde trebuie să fie alfa female – şeful haitei . Imi amintesc că am un personaj numit Suspin ingheţat undeva intr-un realm virtual din WOW . O Numesc pe Fifi viceconsul cit consulul e plecat la cafea . Fifi rinjeste triumfătoare, Setilă e decadent şi decăzut , ca Lear in exil , Sile scoate limba printre deştele făcute furcă . Neutrela ride şi ea , fără poantă fără motiv şi inafara parcării , inafara civilizatiei europene , inafara stratosferei , dincolo de limitele sistemului solar . Buey şi mă duc să respir la mine la OMV dindu’mi ocheade galeşe cu casiera , departe de gilceava unei parcări in născare . Nu vă spun că numai aşa am putut termina chestia in două zile . Mai treceam prin curte şi’o auzeam pe Fifi „Hai dom Nelu mai cu talent” .Dom' Nelu alias numitu Setilă işi indrepta spinarea mai fără chef şi bodoganind un intern „Nu e bine” dar se mişca . Si aşa facură cei patru eroi , strasnica parcare . Drept pentru care căpcăunul fu tare mulţumit şi dete (numa mie) o ladă de bere tămăduitoare – pe care am băut’o . Si’am incălecat pe’o şa, Suzuky şi v’am spus povestea fuky!

Muzica aci

Optica

Il priveste in felul acela bizar al ei , trecind prin el , fara sa-i ceara nimic . E casicind el ar fi un mediu optic , sa zicem o lentila – prin care lumea se vede altfel . El e obosit , sau cel putin toata faptura lui mecanica exprima asta . Tine mina dreapta pe genunchi cu degetele desfacute , stinga ii atirna ca un pendul blocat fara argument . Are nasturii de la camasa descheiati , cu nodul de la cravata slabit , cit sa respire unpic , cit sa se elibereze putin din menghina tinutei conventionale de barbat . Are barbia in piept , iar ochii lui cauta alandala regulile dupa care sunt asezate patratele galbene si gri pe mocheta albastra . Gaseste ca centrele a a cinci patrate galbene sunt pe un cerc , al carui centru in mijlocul unui patrat gri si o vreme asta i se pare regula . El cauta reguli pentru toate lucrurile . In afara regulilor si principiilor se simte pierdut . Toata viata a avut nevoie de argumente solide , din alte domenii pentru a’si justifica actiunile . Si le’a justificat in fata sefilor , colegilor , prietenilor si in primul rind siesi . Niciodata nu a mutat un dosar de pe o etajera pe alta , fara a gasi in prealabil o explicatie teoretica a acestei actiuni . Le’a aranjat in dulap dupa principii cronologice , apoi in ordine alfabetica , apoi dupa tipologia lucrarilor . Dupa o vreme , nemultumit a gasit criterii noi pentru noile legi ale ordinii . Groaza ca nu exista raspunsuri pertinente la toate „de ce’urile” care i se spuneau l-a determinat sa gaseasca justificari ale justificarilor . El nu are o credinta anume , el are un sistem , in care i se pare ca notiunile se sprijina reciproc , sau daca s’ar exprima mecanicist sunt blocate . De pilda el crede ca spatiul e functie de timp – generat de acesta si deci inexistent in afara lui . A implica B si tot asa – pe lungul sir deuctiv , lumea pare a fi o consecinta logica , a unei vointe initiale . Unica problema a lui este ca inca nu a gasit acel A primordial , prima propozitie – pe care practic se tine intreg arborele cunoasterii lui . Niciodata "la inceput a fost Cuvintul" , nu a parut suficient pentru el . Isi trece mina prin barbie , constatind ca i’a crescut barba , in care are citeva fire albe . Functie de ce ?

Ea ii priveste linistita toata aceasta zbatere straina . Ii constata spasmele din spatele atitudinii , aparent contemplative . Ea nu vede pentagoane regulate pe mocheta , nu pentru ca nu ar interesa-o geometria ci doar pentru faptul ca la ea lucurile sunt clare . Ea stie totul , desi daca o iei la bani marunti ai putea spune ca are lipsuri fundamentale in toate domeniile . Nu a excelat niciodata la stinte exacte . Nu si’a calculat niciodata cu minutiozitate o actiune . A actionat intotdeauna , iar daca asta a avut consecinte nasoale a plecat privirea in pamint , necautind o secunda legea geometrica ce guverneaza cresterea ierbii , uneori nici macar nu a vazut iarba plecata de vint ori copita . Insa a stiut asa , empiric , ca e primavara si Luna trebuie sa fie in al doilea patrar . A stiut ca toata lumea se leaga prin ea , fara un motiv anume . Niciodata nu si’a pus problema unui geamat primordial care a stat la originea realitatii si mai ales a ocolit intrebarile care incep cu "de ce?" .

Ea poarta parul lung pieptanat pe spate , lung si negru . Are o fusta scurta neagra , pe care scrie in multe limbi si cu multe culori – si tocmai de aceea nu scrie nimic conchide el . Are o bluza usoara de matase despre care se poate spune ca bate in mov , daca o privesti printre gene, in contra ferestrei . Sau camera intreaga bate in mov , gindeste el – iar culoarea asta difuza e imprumutata de o pinza alba, bluza ei . Pinzele albe au toate posibilitatile , de a primi orice culoare – orice forma . Sunt imaculate iar prin asta extrem de puternice , permitindu’si sa fie absolut orice , oricum . Depind de vointa de a fi , sau mai rau – gindeste el – sunt chiar vointa de a fi in forma primara.

Ea zimbeste vag , privind prin el ca printr-o luneta . O luneta lipsita de subiect . Stie ca el e acolo pentru ca ea are nevoie de asta . Stie ca el e o consecinta chiar daca lui nu i’ar placea sa afle asta , de aceea nici i'o spune . Ea tine in brate un copil , copilul ei - si faptul asta nu mai are nevoie de nici un argument de nici un principiu ori regula de functionare . Din tabloul Madona cu pruncul nu lipseste al treilea personaj , oricare ar fi acesta , ar fi eminamente in plus – ingerul bunaoara .

celalalt

M’am imbracat . Cind sunt singur si-mi fac nodul de la cravata fluier . Asta nu-i place niciodata celuilalt . Am vreo doua melodii , pentru scena asta . Menuetul lui Boccherini este ceva mai solicitant , este musai sa fi baut apa inainte , ca sa-ti iasa pasajul in urcare dintr-o singura expiratie - triluliru . Se potriveste diminetilor insorite , vivace – si include predicatul „Totul este perfect !” . Pentru zilele in care trebuie sa „dau lovitura” si presiunea e mai ridicata , fluier chestia aia din Clanul Sicilienilor , acordurile alea simple pe care Jean Gabin ii ia glanda lu Alain Delon , tragind golaneste prin buzunarul pardesiului . Defapt sunt doua atitudini distincte fata de zi – cu una zic „Buna dimineata !” cu aialalta zic „Adio!” .

Ma mai privesc odata in oglinda inainte de a iesi . Este un gest formal , confirmarea tinutei , bifarea impresiei – impresia mea despre mine . Actiuni de tipul asta au o succesiune fireasca si tot timpul implica o economie cerebrala – fac parte din program . Un program in sapte puncte , pe care il urmez de mai bine de noua ani . Atunci mi’ai spus „Fa’ti odata si tu ordine in viata !” . Asa am inteles eu Ordinea – tabulara , algoritmabila , cu operatiuni precise ce se succed lafel in fiecare dimineata .

Nu ma mai uit la mine cu interesul si surprinderea din adolescenta , nici cu frica ulterioara de a’l gasi pe celalalt in oglinda , cuibarit temeinic in mine . Defapt nu ma mai uit la mine , ma uit la hainele mele – cautindu’le cusururi ori nepotriveli imaginate . Ma uit la expresia fetei si’mi controlez privirea , fara a fi atent la ochiul meu sting al carui iris are o pata intunecata inspre unghiul exterior . Tot timpul stiu unde mi’e stinga . Pentru ca stinga mi’o simt trainda . Stinga este partea mea buna, asa mi’e felul , asa mi’e scris prospectul . De cite ori conduc si cineva imi spune „Fa dreapta...” – e o clipa de anarhie , de dezorientare , de nimicnicie – imi simt intii cicatricea de pe parietalul sting si rationez rapid ca dreapra trebuie sa fie cealalta parte . Niciodata nu verific asta prin dexteritate , ceas , inele sau pozitia din scaunul soferului . Toate sunt pe stinga , inclusiv buzunarul de la piept si dincolo de el , dupa alte cortine felurite , inima . Pe partea dreapta nu am nimic , este goala . Nu genul de gol , de recipient care asteapta sa fie unplut cu ceva , este golul propriuzis – nimicul , generat printr-o simetrie formala de partea mea stinga – ca o oglidire natinga . Banui ca aceasta „replicare” are la baza principii armonice sau estetice . Alteori ma gindesc la un tipar taoist al intregului . Adevarata oglinda este perpendiculara pe cea pe care o privesc , despicindu’ma’n doua . Este un plan de simetrie , de’a lungul caruia se succed intr-o insiruire corect anatomica organele pereche – lobi molateci , globuri sensibile , siruri simetrice de incisivi si molari , arcuri si cupole , bolti ancorate in stern , ventilatoare si statii de epurare si decantare – 1000 de coarne perechi .

Acest dualism este doar un nivel al perceptiei , prieteni , adevarul este ca alegi sa locuiesti doar intr-una din cele doua camere pe care le ai . Tu alegi asta . Ce faci insa cu cealalta camera , cu spatiul disponibil , cu golul ? Foarte simplu , dispui de el .Ca orice individ chivernsit vrei sa te scoti , sa-ti iasa ceva din chestia asta . Asa ca iti faci un tatuaj – „for rent” pe partea ta goala – si astepti sa fii locuit . De cine ? Aici functioneaza , un principiu vechi al ospitalitatii de han , „primul venit , primul servit” . Si cine iti bate la poarta , zimbind misterios cind deschizi ? Tot timpul celalalt , venit sa te locuiasca si defapt sa te aiba . „In legatura cu anuntul dumneavoastra .... am inteles ca e liber !”

O clipa stai si-l privesti . Uneori ii iese sulf pe narile dilatate de taur , si-ti sare in ochi – cornul sting mutilat , desperechendu’l pe cel drept – lung si cu impletituri stranii , in armonice cunoscute . Uneori e svelt si subtire ca un agent de bursa , alteori matahalos cu burtile rasfrinte peste pantalonii de piele , cu multe catarame argintate . Alteori deschizi si e fetita cu ciorapi trei sferturi si fusta plisata . Te priveste timid , dintr-o parte , apoi isi coboara privirea rusinata catre bombeuri . Sunt turtite si pline de noroi , chiar daca nu a plouat de doua saptamini . In dreapta are un geamantan galben ponosit , cu coltare ce cindva au fost aurii , mult prea mare pentru ea si imediat te intrebi cine a adus’o de la gara . Daca ai noroc (sau dincontra) doamna de pica , undeva pe la 30 , cu ochii verzi si palarie neagra cu borururi largi , lasata cochet intr-o parte (ghici care) . E intotdeauna irezistibila .Totimpul poarta o esarfa lunga infasurata peste carotida si aruncata neglijent pe spate . E modul ei sic de a’si completa coada pestrita si demodata . Fumeaza din sipca lunga de mahon cu arabescuri de fildes . Are buzele subtiri si vorbeste cu accent frantuzesc . Nu stiu limba asta , dar ma excita profund . De a doua zi , va umbla tot restul timpului in negru-strimt , privind intotdeauna departe , spre zari nestiute . Nimic nu e mai vulnerabil decit o doamna indoliata cu silueta divina , special croita pentru a fi urmata . Stii toate formele astea , si stii ca fac parte din recuzita spectacolului obisnuit. Si mai stii ca acest personaj are mii de alte chipuri , voci si umbre si poarta acelasi dar de fiecare data : Durerea . So much pain so little time ...for harvest .Cu toate astea , de fiecare data , iti recompui zimbetul mieros de hangiu puhav si spui „Bine ai venit , simte’te ca acasa ...” . Va zimbi , va intra in prag cautind intotdeauna cu privirea admirativa medalioanele baroc ale plafonului . Apoi va trece cu mina usor peste parapetul slefuit al scari si va intreba : „Sus ?” iar eu voi raspunde intotdeauna : „Nu , imi pare rau , prima la dreapta . Poftiti !” . Intotdeauna in dreapta , caci in stinga stau eu .

Zimbesc si deschid usa . E primavara , si lumina diminetii de mai imi pune epoleti sclipitori pe redingota cafenie . Scot cheile din buzunarul pantalonilor si inchid sus , de trei ori , tac-tac – clanc . Ascultind clinchetul mecanismului cu ureche de sef de orchestra – perfect . Verific si jos din acelasi principiu , al gesturilor mecanice , programate demult . Jos se blocheaza automat cind esti afara . Mi s-a parut o masura de siguranta in plus . Privesc multumit para turnata in bronz cu chipul lui Pan , pe post de miner . Usa asta , am facut’o acum doi ani , dupa ce m’am intors din Filipine . Are cinci tablii orizontale , cu colturi rotunjite in interior . La vremea aia , modularea in cinci ma pasiona . Rama e din lemn de palisandru cu ferecaturi de fier forjat , in traditia armurierilor burgunzi .

Brusc vad la partea de jos , patru zgirieturi destul de profunde , paralele – trei mai adinci iar a patra ceva mai superficiala si mai scurta. Sunt urmele inconfundabile ale ghearelor lui . Sunt piezise , pe montantul cu balamale . Celalat le’a facut azinoapte , probabil cind s-a intors . Nu-i place dimineata , pe care am convenit ca mi-o lasa mie .

muzica