Acum mă gîndesc la un anume sens al verbului „a lăsa” şi anume „a permite” . Te’am auzit adeseori spunîndu’mi „tu nu m’ai lăsat să” şi de fiecare dată m’am gindit că ăsta e felul tău propriu de a’ţi externaliza eşecul personal . E cineva de vină pentru toate astea , şi cum aş putea fi tocmai eu ?
Cînd eram prin anul 2 de şcoală , o damă bine , cu talent pedagogic mi’a explicat utilitatea mesei de machiaj din „dormitorul matrimonial” , necesitatea doamnelor de a’şi controla aparenţa în orice secundă (mai ales inainte de ). Eu nu i’am simţit niciodată nevoia – dar am mobilat toate planurile de matrimoniale cu aşa ceva . Era dealtfel şi o altă frenezie la modă de a pune piane în toate livingurile – asta pe vremea cînd se foloseau şabloane pentru mobilier . Acum sunt demodate şi inutile , cu toate astea cred ca mai am unul pe undeva printr-un sertar . Mai vrea cineva pian în living ? Sunt aici şi pentru asta , dincolo de amuzamentul meu , personal .
M’am obişnuit prea uşor să răspund formal la acel „Cum arăt azi , beibi ?” . Asta oricum e o intrebare generată de absenţa remarcii mele cotidiene : „Ce frumoasă eşti astăzi, beibi” . Azi am vorbit de formalismul întrebarii „Ce faci?” care provoacă un „Bine. Mulţumesc . Dumneavoastra ?” . Cică dacă pici unpic pe gînduri la „Ce faci ?” - ai deficienţe de comunicare . Aşa mi’ai spus ultima dată cînd mă străduiam să’ţi spun ce fac . In geneeral oscilam în ambiguitatea căutării de sine şi de tine .
Deci - romaneşte şi conclusiv - stau lungit în patul tău şi frunzăresc Le Tour du Monde , prefăcîndu’mă că pricep ceva din textul de sub poze . Ador expresia „nici o iotă” . Mi se potrivesc toate propoziţiile care încep cu „Je ne parle pas…”. Tu eşti pe diagonală, cu spatele – lăsîndu’mă să’ţi văd violoncelul tras în piele de culoarea ceaiului . Stii ca’s mort după toate curbele alea (care există pe florar) şi în atelierul de reparaţii tîmplarie al raiului . Te uiţi în oglindă . Am prevăzut’o în dormitorul tău , ca în toate dormitoarele femeilor – din anul 2 încoace. „Iţi plac ţîţele mele ?”. Imi ridic privirea de pe o poză cu dune din Libia (sic!) . Mă uit la tine , ca pentru prima oară . Cind mă uit la tine , asta înseamnă că mă uit şi la ţiţele tale – imi e greu să’ţi explic asta .Judec ansamblul carnivor . Da , şi la aia stîngă şi la aia dreaptă – mă uit . Am vedere bifocală tocmai d'aia, şi claritate în periferic ca sa para ca ma uit in alta parte.Da , stînga ta şi dreapta ta . Deşi îmi pun mîna mea stîngă pe ţîţa ta dreaptă cînd te abordez frontal . Da îmi plac . Sunt mici , unpic lasate cît să’ţi trădeze maturitatea în acord cu gravitaţia Pămîntului . Undeva , într-un loc , pe care îl bănui centru geometric, au sfîrcuri maro – pe care buzele mele ştiu să le ascută instant . Ce’ar fi cercul fără centru ? O lungime hîdă oarecare , o aţă la voia încurcăturilor , independentă de Pi – Pi e divin beibi , iraţionalul de la Facerea Lumii – lafel şi ţîta fără sfîrc ar fi neterminată si deci inutilă .Refac tot filmul ăsta şi’ţi răspund : „Ce’ţi veni ? ştii că da...” . Zîmbeşti unpic , după care reiei cu o îndoială foarte moale „Nu’s totuşi prea mici ? „ . Prea mici, pentru cine sau pentru ce destin cosmic ? Mă pomen întrebîndu’mă preţ de o secundă . Imi fac palmele căuşi şi le examinez cu interes de antropolog . Imi amintesc cum se scoate îngheţata la cofetărie în cupe . Mîinile mele sunt fabricate pentru ţîţele tale – sau vicevercea . Am pantofi pentru picioarele tale , am uneori şi dramatismul domestic al lui Al Bundy . Este o potriveală anatomică în toate .The Heaven carpenter mades all measurements well .
Aşa învăţăm noi să ne placem pe capitole . Am auzit de multe ori la beri masculine formularea „ Cu ţîţle Ralucii , curu Ruxandrei şi cracii Anisoarei faci femeia perfectă , de să’ţi bagi pula toată ziua (în ea , în femeia perfectă – n.a.)” dacă’i mai pui şi „mintea Ioanei” s’a termenat întrucît rezultă – femeia infamă . „I’m Frankenstein from Liechtenstein” . „Băi beibi ieşti perfectă ...” . Cum dracu să te judec pe capitole ? Adică 10 la algebră – 6 la proba practică ? Animalul este alcatuit din cap , gît trunchi şi membre , cum scrie la zoologii . Uneori simt o nevoie tainică şi lăuntrică de a te dezmembra , pînă’mi găsesc coasta din tine . Dar asta e o consecinţă a faptului că intregul care eşti mă zace , îmi frînge raţiunea scoţind la lumină bestialul încopitat . Ai toate elementele de bază şi încă nu crezi că e de ajuns . Mai poţi adăuga două ţîţe dacă ţi se pare distractiv – ca două stopuri la maşină , sau ca două „camanuri” la maşina cu coaie care sunt eu.
Acum eşti cu stînga la mine , cu drepta la oglindă – şi te priveşti sau mai precis – ţi le priveşti din profil . Aici e vorba de vîrfuri şi elevaţii , altitudini şi versanţi , conoide şi povîrnişuri – geografie, topografie şi oarece pornografie. Tre să ai ochi format pentru a studia realitatea şi minte constructivă pentru a zîmbi placid potenţialului .Te uiţi ,aşa cum ne învăţau pe noi la perspectivă să ne privim desenele , printre gene – să verificăm dacă „sar din pagină” , dacă au profunzime. Da beibi sar din pagină , sunt cît se poate de „în relief” . „Totuşi ar merge , un pic , doar unpic mai mari aici !” Din compunerea asta reţin esenţa „unpicdoarunpicaici” , e ca o rugăminte – te mai rog Doamne , doar un pic . E ca atunci cînd trebuie să mori şi mai cerseşti un sfert de oră pentru „prăpăditu’ ăla Doamne” . Imi amintesc un interviu cu Danielafucking Gyorfi şi cum şi’a „recăpătat ea increderea în sine” – pe care cum pula mea o pierduse ? Nu ştie nimeni ,dar o ţîţă mai lungă , sau amîndouă (din raţiuni de simetrie) – îţi readuc încrederea . Si ce e un om fără încredere în sine ? O frunză în vîntul sorţii .
Mă gîndesc la cariera mea ratată de chirurg estet – desenînd curbe de nivel cu markere pe epidermele fine a jumate din muierile acestei naţiuni . Un marker albastru waterproof cu virf tăiat oblique la 45 . Cap compas , vîrf de bisturiu – restul este incizie ori "terapie noninvaziva" (alta expresie adorabila). Adica s'a'ntilnit hotu' cu prostu ' .„Da doamna , nu o să se vadă deloc după „ . Dăruind astfel cel puţin unei jumătăţi din bărbaţii acestei naţiuni , chestii pe care sa poata pune mina - cu consistenta indubitabila „trasături ferme” , „forme rotunde” şi orice chipurile , mai aşteptăm de la vreo amărîtă cu apucături de zeiţa .Modelîndu’le , remodelîndu’le – în conformitate cu ce ? Băi ce de ţîţe şi cururi aş mai fi vazut – aş fi fost şi platit regeşte pentru asta . Plus după aia mă întîlneam cu ele pe contrasens . Imi zîmbeau larg , recunoscător – numai porţelan cu zwarovsky . Zîmbetul ăla , plin de încredere – copertă Avantaje . La întrebarea absolut intempestivă , de 1000 de puncte „Si cum aţi reuşit în viaţa ?” – ei bine răspunsul la întrebarea asta tot timpul ar fi trecut prin cabinetul meu . Astfel că intr-o zi Mircea Radu sau barem Capatos m’ar fi chemat la o emisiune în care aş fi făcut paradă de modestie , mulţumind familiei mele , amantelor mele anonime dar cruciale , pecenegilor şi cometei Shoemaker-Levy care mi’au călăuzit şi iluminat (în această ordine) viaţa . Băi , tu visezi la ţîţe mai mari , iar eu în patul tău , prăvălit peste visele tale , la prosperitatea şi satisfacţia socială (şi hormonală ?) a chirurgului estetician ce puteam fi . Asemănarea e terifiantă , cum nu’ţi accepţi tu ţîţa (aia mică şi dragă mie) aşa nu’mi accept eu soarta asta – de prinţ bizantin răsfăţat cu toate darurile zeilor.
Fac o aritmetică scurtă, de dormitor - 6 ani medicina că intru din prima cu 5 specializarea – băi fix pe la 45 de ani (prima bisectoare) mă apuc de tăiat ţîţe . Hmmm , mi se pare cam roşu pentru fracu meu . Băi , mai bine inventez o disciplină noua – în strînsă legătură cu parapsihologia şi mecanica cuantică şi mă fac „tit’s breeder„ – un fel de păstor resemnat şi postmodern insa cu venituri si statut de bijutier din Zurich. Le cint la flaut si ele cresc , se unduiesc si cresc ...Cit ? Cit doriti ?
Cînd eram prin anul 2 de şcoală , o damă bine , cu talent pedagogic mi’a explicat utilitatea mesei de machiaj din „dormitorul matrimonial” , necesitatea doamnelor de a’şi controla aparenţa în orice secundă (mai ales inainte de ). Eu nu i’am simţit niciodată nevoia – dar am mobilat toate planurile de matrimoniale cu aşa ceva . Era dealtfel şi o altă frenezie la modă de a pune piane în toate livingurile – asta pe vremea cînd se foloseau şabloane pentru mobilier . Acum sunt demodate şi inutile , cu toate astea cred ca mai am unul pe undeva printr-un sertar . Mai vrea cineva pian în living ? Sunt aici şi pentru asta , dincolo de amuzamentul meu , personal .
M’am obişnuit prea uşor să răspund formal la acel „Cum arăt azi , beibi ?” . Asta oricum e o intrebare generată de absenţa remarcii mele cotidiene : „Ce frumoasă eşti astăzi, beibi” . Azi am vorbit de formalismul întrebarii „Ce faci?” care provoacă un „Bine. Mulţumesc . Dumneavoastra ?” . Cică dacă pici unpic pe gînduri la „Ce faci ?” - ai deficienţe de comunicare . Aşa mi’ai spus ultima dată cînd mă străduiam să’ţi spun ce fac . In geneeral oscilam în ambiguitatea căutării de sine şi de tine .
Deci - romaneşte şi conclusiv - stau lungit în patul tău şi frunzăresc Le Tour du Monde , prefăcîndu’mă că pricep ceva din textul de sub poze . Ador expresia „nici o iotă” . Mi se potrivesc toate propoziţiile care încep cu „Je ne parle pas…”. Tu eşti pe diagonală, cu spatele – lăsîndu’mă să’ţi văd violoncelul tras în piele de culoarea ceaiului . Stii ca’s mort după toate curbele alea (care există pe florar) şi în atelierul de reparaţii tîmplarie al raiului . Te uiţi în oglindă . Am prevăzut’o în dormitorul tău , ca în toate dormitoarele femeilor – din anul 2 încoace. „Iţi plac ţîţele mele ?”. Imi ridic privirea de pe o poză cu dune din Libia (sic!) . Mă uit la tine , ca pentru prima oară . Cind mă uit la tine , asta înseamnă că mă uit şi la ţiţele tale – imi e greu să’ţi explic asta .Judec ansamblul carnivor . Da , şi la aia stîngă şi la aia dreaptă – mă uit . Am vedere bifocală tocmai d'aia, şi claritate în periferic ca sa para ca ma uit in alta parte.Da , stînga ta şi dreapta ta . Deşi îmi pun mîna mea stîngă pe ţîţa ta dreaptă cînd te abordez frontal . Da îmi plac . Sunt mici , unpic lasate cît să’ţi trădeze maturitatea în acord cu gravitaţia Pămîntului . Undeva , într-un loc , pe care îl bănui centru geometric, au sfîrcuri maro – pe care buzele mele ştiu să le ascută instant . Ce’ar fi cercul fără centru ? O lungime hîdă oarecare , o aţă la voia încurcăturilor , independentă de Pi – Pi e divin beibi , iraţionalul de la Facerea Lumii – lafel şi ţîta fără sfîrc ar fi neterminată si deci inutilă .Refac tot filmul ăsta şi’ţi răspund : „Ce’ţi veni ? ştii că da...” . Zîmbeşti unpic , după care reiei cu o îndoială foarte moale „Nu’s totuşi prea mici ? „ . Prea mici, pentru cine sau pentru ce destin cosmic ? Mă pomen întrebîndu’mă preţ de o secundă . Imi fac palmele căuşi şi le examinez cu interes de antropolog . Imi amintesc cum se scoate îngheţata la cofetărie în cupe . Mîinile mele sunt fabricate pentru ţîţele tale – sau vicevercea . Am pantofi pentru picioarele tale , am uneori şi dramatismul domestic al lui Al Bundy . Este o potriveală anatomică în toate .The Heaven carpenter mades all measurements well .
Aşa învăţăm noi să ne placem pe capitole . Am auzit de multe ori la beri masculine formularea „ Cu ţîţle Ralucii , curu Ruxandrei şi cracii Anisoarei faci femeia perfectă , de să’ţi bagi pula toată ziua (în ea , în femeia perfectă – n.a.)” dacă’i mai pui şi „mintea Ioanei” s’a termenat întrucît rezultă – femeia infamă . „I’m Frankenstein from Liechtenstein” . „Băi beibi ieşti perfectă ...” . Cum dracu să te judec pe capitole ? Adică 10 la algebră – 6 la proba practică ? Animalul este alcatuit din cap , gît trunchi şi membre , cum scrie la zoologii . Uneori simt o nevoie tainică şi lăuntrică de a te dezmembra , pînă’mi găsesc coasta din tine . Dar asta e o consecinţă a faptului că intregul care eşti mă zace , îmi frînge raţiunea scoţind la lumină bestialul încopitat . Ai toate elementele de bază şi încă nu crezi că e de ajuns . Mai poţi adăuga două ţîţe dacă ţi se pare distractiv – ca două stopuri la maşină , sau ca două „camanuri” la maşina cu coaie care sunt eu.
Acum eşti cu stînga la mine , cu drepta la oglindă – şi te priveşti sau mai precis – ţi le priveşti din profil . Aici e vorba de vîrfuri şi elevaţii , altitudini şi versanţi , conoide şi povîrnişuri – geografie, topografie şi oarece pornografie. Tre să ai ochi format pentru a studia realitatea şi minte constructivă pentru a zîmbi placid potenţialului .Te uiţi ,aşa cum ne învăţau pe noi la perspectivă să ne privim desenele , printre gene – să verificăm dacă „sar din pagină” , dacă au profunzime. Da beibi sar din pagină , sunt cît se poate de „în relief” . „Totuşi ar merge , un pic , doar unpic mai mari aici !” Din compunerea asta reţin esenţa „unpicdoarunpicaici” , e ca o rugăminte – te mai rog Doamne , doar un pic . E ca atunci cînd trebuie să mori şi mai cerseşti un sfert de oră pentru „prăpăditu’ ăla Doamne” . Imi amintesc un interviu cu Danielafucking Gyorfi şi cum şi’a „recăpătat ea increderea în sine” – pe care cum pula mea o pierduse ? Nu ştie nimeni ,dar o ţîţă mai lungă , sau amîndouă (din raţiuni de simetrie) – îţi readuc încrederea . Si ce e un om fără încredere în sine ? O frunză în vîntul sorţii .
Mă gîndesc la cariera mea ratată de chirurg estet – desenînd curbe de nivel cu markere pe epidermele fine a jumate din muierile acestei naţiuni . Un marker albastru waterproof cu virf tăiat oblique la 45 . Cap compas , vîrf de bisturiu – restul este incizie ori "terapie noninvaziva" (alta expresie adorabila). Adica s'a'ntilnit hotu' cu prostu ' .„Da doamna , nu o să se vadă deloc după „ . Dăruind astfel cel puţin unei jumătăţi din bărbaţii acestei naţiuni , chestii pe care sa poata pune mina - cu consistenta indubitabila „trasături ferme” , „forme rotunde” şi orice chipurile , mai aşteptăm de la vreo amărîtă cu apucături de zeiţa .Modelîndu’le , remodelîndu’le – în conformitate cu ce ? Băi ce de ţîţe şi cururi aş mai fi vazut – aş fi fost şi platit regeşte pentru asta . Plus după aia mă întîlneam cu ele pe contrasens . Imi zîmbeau larg , recunoscător – numai porţelan cu zwarovsky . Zîmbetul ăla , plin de încredere – copertă Avantaje . La întrebarea absolut intempestivă , de 1000 de puncte „Si cum aţi reuşit în viaţa ?” – ei bine răspunsul la întrebarea asta tot timpul ar fi trecut prin cabinetul meu . Astfel că intr-o zi Mircea Radu sau barem Capatos m’ar fi chemat la o emisiune în care aş fi făcut paradă de modestie , mulţumind familiei mele , amantelor mele anonime dar cruciale , pecenegilor şi cometei Shoemaker-Levy care mi’au călăuzit şi iluminat (în această ordine) viaţa . Băi , tu visezi la ţîţe mai mari , iar eu în patul tău , prăvălit peste visele tale , la prosperitatea şi satisfacţia socială (şi hormonală ?) a chirurgului estetician ce puteam fi . Asemănarea e terifiantă , cum nu’ţi accepţi tu ţîţa (aia mică şi dragă mie) aşa nu’mi accept eu soarta asta – de prinţ bizantin răsfăţat cu toate darurile zeilor.
Fac o aritmetică scurtă, de dormitor - 6 ani medicina că intru din prima cu 5 specializarea – băi fix pe la 45 de ani (prima bisectoare) mă apuc de tăiat ţîţe . Hmmm , mi se pare cam roşu pentru fracu meu . Băi , mai bine inventez o disciplină noua – în strînsă legătură cu parapsihologia şi mecanica cuantică şi mă fac „tit’s breeder„ – un fel de păstor resemnat şi postmodern insa cu venituri si statut de bijutier din Zurich. Le cint la flaut si ele cresc , se unduiesc si cresc ...Cit ? Cit doriti ?
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere