Desert mic – duminical

De cite ori imi e rau , caut sa fug pe fire . Pun mîna pe telefon şi te sun . Tu întrebi tot timpul „S-a întîmplat ceva ?” . Un cutremur de 8.9 în Japonia . Pămîntul se demachează .Aş fi vrut să nu se fi întîmplat nimic . Imi este atît de greu să’ţi spun – „Imbracă’te şi vino’mi!” încît ne pierdem de cele mai multe ori în zoologii abjecte . Tocmai d’aia , am decis să ies unpic în desertul duminical .

La ce e bun desertul ăsta ? Are o singură frumuseţe majoră şi grea – solitudinea . Băi , deci dacă mi’aş propune să te’ntîlnesc – aş alege Veneţia . Dacă însă m’aş duce să mă întilnesc – aş pleca în deşert . Impărţim zilnic nişte metri cubi de aer , uneori nişte idei şi mai rar unele emoţii . In deşert nu te duci să împarţi nimic cu nimeni . Te duci doar pentru a te regăsi , căci nu există nici atingeri , nici schimburi de concepţii nici o urmă de „Shared Reality” , de convieţuire . Este numai – a fi – extrem de continuu „a fi” . Si mă mai duc dintr-o cauză . Stiu că dacă se va lăsa înserarea fatală , fără de stele şi program TV , mi se va face îngrozitor de frică . Frica asta nu poate trăi decît atîta vreme cît disperi şi ceri ajutor , recunoscîndu’te neputincios . Cui însă să ceri ajutor în Desert ? Acolo nu bate nici o telefonie mobilă ... Acolo însă îţi va auzi strigătul Singurul care te poate auzi şi înţelege . „Am venit tată !” .Desire . Dorinţa de a fi altceva trece întotdeauna prin refuzul acceptării propriei identităţii . Las ţărina asta grunjoasă să-mi curgă din pumn , se’mprăştie bezmetică şi asta e tot „ce rămîne în urma” . Aud cele cîteva milioane de da’uri şi cele cîteva milioane de nu’uri – pe care le’am spus respirînd şi care au sculptat viaţa asta – al cărei autor sunt în exclusivitate .

Vii aici sa te regăseşti sau să te pierzi ireversibil , să te dizolvi , pînă la urmă e acelaşi lucru . Ii las să îmi toarne ceaiuri ciudate , cu parfumuri necunoscute sau pe care le’am uitat . Cîteva cearşafuri decolorate prinse în pari fac toată umbra pe care o caut . Sunt nişte corăbii răsturnate cu pupa’n sus. Ei au cămile cu ciucuri roşii şi hamuri lungi împletite în piele şi mătase. Iţi zîmbesc mieros , ascunzînd tot timpul lame mortale în falduri . Ele au veşmite întunecate şi se spune că umblă cu vrăji ....

Poza e de aici.