scar tissue

O am demult , de cind ma ştiu . A crescut odată cu mine . Aş fi incomplet fără ea , sau şi mai rău s’ar putea spune că sunt lipsit de caracter. E o combinaţie hazardantă între semnătură şi tatuaj . Bunica glumea spunîndu’i „semn de bună purtare” – gravarea unei amintiri în carnea mea . Amintirea că sunt eu , ăla irepetabil – cu zgaiba asta unică în locul ăsta unic . Are forma literei S ‚ ca orice dragon de bun simţ . Asta este valabil numai din unghiul de unde o privesc eu . De’a lungul timpului a avut forme multiple R ,P,A,I,N . Aşa le’a chemat pe crăiesele inimii mele , care’s primele pe care le pun pe lista acuzării . Asta pentru că mi s’a parut firesc să dau vina pe cineva . In marea’mi laşitate percep rănile precum o consecinţă a ciocnirii mele cu o lume exterioară, potrivnică . Caşicum natura exterioară , ar fi altceva decît o epiderma 9 , generată de ţesutul conjunctiv care sunt . Băi , toate cuţitele în care m’am taiat vreodată erau ale mele , chiar dacă uneori am folosit mîini străine pentru a mi le împlînta.

Rana asta are funcţiuni proprii, trăiri intime . Aş spune ca are o viaţa personală – într-o oarecare independenţă faţă de mine . Ca orice structura parazitară va muri odată cu gazda ei , iar gazda ei sunt eu . Imi port cicatricile ostentativ pe la toate balurile şi şuetele etilice unde’s pe scenă . Orice mascul face asta în marea’i inconştienţă ori frenezie a copulării . Ranile dovedesc că te’ai luptat şi ai supravieţuit , poate există uneori şi subtextul că ai învins , iar curcile sunt moarte după asta . Băi deci ăia plini de răni îţi cărăbănesc gagica , nu violoniştii suavi si efeminaţi .

Sunt foarte suspicios faţa de toate entitatile cu formă fixă – dealtfel nu cred că această proprietate este specifică muritorilor – sau ca sa ma exprim mai optimist – traitorilor, fiinţelor vii . A rămîne neschimbat e sinonim cu viaţa eternă ‚ iar pentru viata eternă s’a plătit mult (aş spune totul) în istoria omenirii . Dacă ar fi să dau o dimensiune proprie fiinţei – aceasta este schimbarea . La nivelul fetusului e notorie celebra metamorfoza de rescriere a evoluţiei . A te adapta înseamnă a face faţă unei schimbări . Cum altfel decît schimbîndu’te ? A te adapta presupune apartenenţa conştientă la un sistem aflat întro fină , eternă şi perpetuă schimbare . Sistemul ăsta nu poate supravieţui altfel , ar fi „neviabil” fără modificări interne – ce la vie .Iar schimbarea ansamblurilor , nu este altceva decit schimbarea tuturor subansamblurilor. A evolua este doar percepţia subiectivă la nivel mental a acestei schimbări .

Beau o cafea mai mult acră decît amară şi vorbesc în dodii (alfaed) despre schimbare – duminică la matineu . Nici că puteam alege un moment mai bun . Eu care nu vreau să fiu preşedintele acestei ţări triste . Eu însumi sursă de tristeţe şi adeseori cel mai prost administrator al propriei stări de spirit . Imi privesc rana asta veche despre care mi’am spus că s’a închis . Nu am făcut altceva decît să mă păcălesc singur . Eu care tocmai am susţinut că rana asta nu e altceva decît un sistem viu , peste un alt sistem viu . Cum dracu s’ar putea închide sau vindeca ăşa ceva vreodată ?

Imi amintesc că murisem şi mă ţineai pe genunchii tăi . Murisem frumos ca orice bărbat într-o încăierare violentă , cu şurie . Barul în care se întîmplase chestia asta – era absolut devastat , dar acum era linişte . Tu nu plingeai , fumai – foarte departe se auzea o sirenă - de ambulanţă speram eu .Tin minte că eram paralizat cumva , sau mă aflam în neputinţa maximă de amişca ceva . Priveam fascinat cum mănunchiuri de fire multicolore îmi trec peste membre , cu răni sîngerînde – închizîndu’le , vindecîndu’le . Eram devorat de spectacolul ăsta şi la un moment dat ţi’am spus „Ivona , priveşte cum mă vindec ! „ . Mi’ai trecut mîna prin cap , ai suflat fumul spre tavan şi mi’ai zis „ Nu te vindeci , doar eşti mort !”