Der Rüben

Băi pun sacoşa pe masă , mă descalţ şi ma duc glonţ la baie , unde ne ţinem de mina unpic băieţeşte. Mă intorc in bucătarie, incepind sa scot din sacoşă cumparăturile cu aceaşi surprindere cu care un magician scoate din joben iepuri albi . „Ce de minunătii ! Oh şi d’asta ?! Nu se poate!!!”

E ca şi cind un altul a fost in piaţă , pacientul meu – iar acest nou Eu il „psihanalizeaza” pe primul , neavind altceva mai bun de făcut . Incerc să dezluşesc ce a fost in capul lui şi mult mai mult decit atit , daca inca mai este ceva „that link it” o urmă - transcedentară. Băi , piaţa trebuie facută intr-un singur fel , „profi” – cu listă , obiective vizate si bifate , altminteri bagi mina intr-un sac din care poate să iasă orice . Acest sac se cheama „mama tuturor posibilitaţilor”, haos primordial sau liberul arbitru – depinde ce concepţii de viaţa ai .De cite ori să-ţi explic ca nu e loc de hazard aici ?!

Revenind inapoi in paranoya – privesc inmărmurit strania natura statică pe care am incropit’o pe blatul de lucru . Citeva obiecte care in mod sigur n’aveam cum să le iau înafara unei lobotomii prealabile (sigur poate celălalt – dar in mod sigur nu măninca asa ceva – doar ne ştim de la inceputuri) . Băi , deci oarecum incurcat încep să fac o selecţie , o ierarhie , o separare oarecare căutind rastimp criteriile discriminării . Fac doua grămăjoare mai mici – lucrui trebuincioase , care pare ca au vreun rost (aparent) şi minunaţii inutile , chestii care nu ştiu incă la ce sunt bune . Evident ca grămăjoara a doua e mai fascinantă , cîte lucruri spectaculoase nu facem cind suntem „decerebraţi” ? Mă amuză că de cite ori fac curat in debara , obiectele al căror rost nu imi e foarte clar scapă intotdeauna , in timp ce tot felul de chestii banale , care mi’ar fi bune la o adica (perii , cirlige , foarfeci) sfîrsesc la pubelă .

Si iată-mă in faţa subiectului acestei compuneri de dupăamiază . O privesc pe furiş ... incă nu ştiu ce să cred despre ea – o fi buna , frumoasa , irezistibila ? Cert e că e rotundă şi neagră . Mă duc la bibliotecă şi mă uit in „Alchimia pe’nţelesul Arhitecţilor” (ediţie revizuită) – aflu ca’i zice Beta Vulgaris , pe latineşte şi evident că are proprietăţi magice nemaivăzute , nemaiauzite , nemainfulecate . Sunt un tip simplu , care capătă sau imprumută usor deprinderi,obiceiuri şi tabieturi (jupiter retrograd).

Dacă dai „sărci” pe google ai sa gaseşti tone de sfaturi , reţete şi savantlîcuri naturaliste . Vindeca aia , ba chiar si p’aialalta , ajută aia şi amelioreaza nuş’ce – alimentind astfel o paleta largă de aşteptari miraculoase . Mi’am inchipuit eu ca nu puteam cumpăra decit un panaceu la pretul ala ridicol . Am chiar pe masa mea regina legumelor , pe care o descint cu blîndeţe inaintea punerii in operă .

O asez uşor, puţin pe o parte şi pentru inceput o pieptăn , fredonind La Vie En Rose . Asta intuiesc că’i place intrucit işi lasă toată greutatea pe spate .Incep să o curăţ , oarecum incordat , in timpul ăsta scoate un mîrîit înfundat , dezaprobator. Sub pieliţa subţire, pămintie ascunde o carne neteda si tare , e oarecum translucidă iar eu numesc culoarea aia pe care o vad înlăuntru „purple” .

Cind am terminat-o de curăţat o privesc , o admir aş spune . O ţin in mina arătindo mulţimilor halucinate , precum un sacerdot astec inima incă pulsinda a victimei sacrificate . Este o dovada imi spun , si o asez cu grijă pe o tipsie .Este o sfeclă roşie (articolul nehotarit are tot timpul ceva mîrlănesc , banalizant , dispreţuitor) . No maestro , este ACEASTA SFECLA – Der Rüben , aşa că m’am decis să o dau in fapt – să o scot in lume , să vă minunaţi . Să mi’o admiraţi şi să fiţi unpic invidioşi că o am , o posed şi fac cu ea ce vreau ....