Am ajuns la fara 10 , desi imi propusesem cumva sa fiu la fara 5 la arc. Punctualitatea nu este o virtute , insa instaleaza intotdeauna un confort . Este ca un pas facut cu dreptul , nu promite un succes însă este o premisă favorabilă . Sunt in grafic şi pot accesa viitorul previzibil pe intelesul tuturor . Si pentru că mai am timp (şi am pentru ca imi dau ) fac ciţiva paşi cu mine insumi – inainte ca ea sa vină , să-mi calce’n picioare dupamiaza mea potolită de bărbat singuratic (sau singular ?!).Trebuie să inveţi să nu construieşti aşteptări, pentru ca dacă va fi vreodată să simţi gustul amar al dezamăgirii este numai vina ta . Dezamăgirea se hrăneşte numai din aşteptări neimplinite. In cele 10 minute pe care le am (bonus) – incerc să-mi amintesc cine este sau „imi era” mai degrabă Diana .
Diana din cap , are 26 de ani , o faţă luminoasă în rame blonde şi lungi , trăsaturile foarte clare ale unei femei frumoase , combative . Fumează ţigări fără filtru şi se întinde cu noi la bere ieftină, ea nefiind ieftină deloc . Am primit-o instantaneu în societatea noastră arogantă şi discriminator – feminină de atunci. „E o femeie tare , e de mirare ca nu se pişe din picioare „ spusese cineva atunci . „Diana le ştie „ , vorbeşte , priveşte , înjură şi rîgîie – păstrîndu-şi feminitatea intactă.
Mi’o mai amintesc cu două degete priponite pe buzele mele , dîndu-mi să beau tutun postludic , the best tobacco that ever made . Si eu eram cu mîinile sub cap , ca într-un tablou de Baba „taran odihnindu-se” , dupa ce’i arasem şi semanasem toate cîmpurile . Mă uit pe tavan şi-i ţin un discurs de bou , despre „farmecul îngrozitorului „ – despre placerea stranie a publicului execuţiilor şi alte jene cerebrale . Ride , mă mai lasă o vreme să plutesc în dantelariile mele de fum şi zice „Mă mai fuţi azi ?” . Imi place cum sună , dar nu , nu o mai fut azi . Se ridică , şi am timp să arunc o ultimă privire – să fur o ultimă impresie a ceea ce tocmai avusesem . Se’ndepartează , decupată in contre-jour , lasindu-mi tiparul de chitare al soldurilor ei pentru tot restul vieţii . După o vreme in patul ei se instalase Vali . Venise cu un rucsac pe care-l aruncase in debaraua ei timp de 8 ani .
„Te pup !” si mă pupă telefonat – se desprinde repede pină să mă dumiresc , ca la scoală 3 de „ă...ă...ă” pîna faci legătura cu întrebarea ţintită a profului , care te’a ginit că eşti afară din basmul colectiv . Fac un pas in spate pentru a-mi recăpata echilibrul şi pentru a deţine controlul intregului tablou .Wunderbar !
Diana din faţa mea are 35 de ani , n’as spune că timpul a trecut fără semne , i’a mai inmuiat puţin asprimea tinereţii . Ride şi risul e acelaşi , îşi aprinde un chentan şi scoate fumul lafel – con subtire si lung . Oamenii bine construiti nu imbatrinesc niciodata , evolueaza intr-un firesc care tine de legile naturii - ramin ei insisi , adaugind putine accesorii - citeva fire albe. Privirea mi s-a parut intotdeauna adevaratul predicat al virstei , desi poate fi jucata si inselatoare - ca mai toate "realitatile" Diana e ca o apa repede de munte , nu ai timp sa te tii dupa ea si daca te tii afli ca are viltori .Se opreste brusc din toate cu capul putin aplecat spre stînga, ca un stop cadru de film , lasindu-mă parca să fac 3d Zoom , pan si orbit cit doresc in jurul ei . Imi place ce văd , mă pregătesc să spun un compliment tîmpit şi oarecum timid-invitational „două trefle” , cînd deodată o citesc ca pe un indicator rutier , poate triunghi rosu cu semn de exclamare .
Cam de la 80 de centimetri altitudine mă priveşte de jos în sus un băieţel . Are ceva din Clintfucking Eastwood cu eterna sprinceană tremurîndă , nu vad nici o urma de Vali in el . Mi se pare că aud un „Jos labele de pe mami , jegosule !” . Imi mai examinez odată ţinuta şi mă prezint regulamentar , nume, prenume, initiala tatălui si titlu universitar .Nu pare impresionat mormăie ceva din care înteleg un „Marius” , dar pronunţat ca’n latină , cu accentul pe a 2’a . „ Incîntat !” zic şi îl privesc impresionat şi descumpănit pe micul general , care inconştient face un exerciţiu de forţă cu mine , un’doi’trei. Mă’sa il ia de mînă , la timp ca sa nu mă sfîşie . Mă adăpostesc timid la dreapta ei , în timp ce pitbulul îi intinde mîna stîngă de-i aud articulaţiile trosnind . O vreme mergem , în voia vîntului prin parc – căutînd o bancă unde nenea („jos labele”) să stea cuminte cu mami . Aud un „Sunt cu ochii pe tine , haimana bătrînă !” , zimbesc incurcat la mă’sa si zic un „Da !” . Diana se dă unpic în spate „Da , ce ?!” . Tac şi ma uit pe tabla de şah a vieţii mele , unde regele a rămas singur , din ce in ce mai aproape de colţul inevitabil . Diana vorbeşte , amestecate – job , timp liber , literaturi - începe să imi povestească cu entuziasm un film pe care „trebuie să’l vezi neapărat , e de pus la presat” . Mă gîndesc la presiune , valve , cilindri , pistoane, şi dezordinea angrenată mecanic din mintea unui bărbat .”Ce frumoasa esti !” . O ascult , cumva cu motorul pornit , gata să calc acceleratia dacă va fi cazul – chit că asta inseamnă , goana laşităţii sau schizoida curajului .Gindurile imi strabat cararile vechi redescoperite , tot timpul patimile au orbite predictibile . Imi recunosc avatarurile de pradator in fiecare zvicnire din arterele mele .
Mă intreabă dintr-o dată : „Tu ce mai faci ? Cum îţi mai merge ?” şi iar am viziuni cu regele fugarit către colţ . Imi vine sa-i iau capul intre palme , să nu’mi poată fugi cu ochii şi sa’i spun „Eu vreau sa te ....” .Inainte să explodeze grenada emotionala , îl caut cu privirea pe micul tiran . Este focus 100 din 100 pe mine , nu ma slabeşte deloc – sunt captiv ca un balon . „Eu ... prosteli , nimic special !” . Ea pare dezămăgită , ar fi vrut ceva mai tare başii , „Cum aşa ?” .Ala mic mîrîie mulţumit – cită vreme mă menţine în afara curţii . Niciodata nu am simtit o femeie mai bine "gardata". Simt că nu pot sa-i fac Dianei nici o propunere care să conţină un „noi” complicitar .Fac schemele esecurilor ante-facto si in toate scenariile previzibile Marius - sparge blocada , ridica asediul salvind'o pe ma'sa din ghiarele capcaunului .
Brusc toate neliniştile mele condensează , le aud cum se preling şi picura . Il las pe bărbatul nestatornic să plece din mine , să părăseasca cadrul poveştii . Nu e loc de el aici , ar murdari , ar sparge , ar strica totul înainte de vreme . Desprinde-te .
Ii vad stînd o vreme pe bancă , o femeie divorţată şi frumoasă , uşor melancolică însă plină de viaţă – şi personajul meu , şters , tăcut , zîmbind absent unui trecut ireconciliant , unui viitor sever asumat. La cîtiva metri în spatele lor , un puştiulică blonziu cu un fes verde cu 3 moţuri azvirle din cind in cind pietre în lac . Cercuri mari, concentrice se’ntind , ecouri disperate ale neputinţei mele
Diana din cap , are 26 de ani , o faţă luminoasă în rame blonde şi lungi , trăsaturile foarte clare ale unei femei frumoase , combative . Fumează ţigări fără filtru şi se întinde cu noi la bere ieftină, ea nefiind ieftină deloc . Am primit-o instantaneu în societatea noastră arogantă şi discriminator – feminină de atunci. „E o femeie tare , e de mirare ca nu se pişe din picioare „ spusese cineva atunci . „Diana le ştie „ , vorbeşte , priveşte , înjură şi rîgîie – păstrîndu-şi feminitatea intactă.
Mi’o mai amintesc cu două degete priponite pe buzele mele , dîndu-mi să beau tutun postludic , the best tobacco that ever made . Si eu eram cu mîinile sub cap , ca într-un tablou de Baba „taran odihnindu-se” , dupa ce’i arasem şi semanasem toate cîmpurile . Mă uit pe tavan şi-i ţin un discurs de bou , despre „farmecul îngrozitorului „ – despre placerea stranie a publicului execuţiilor şi alte jene cerebrale . Ride , mă mai lasă o vreme să plutesc în dantelariile mele de fum şi zice „Mă mai fuţi azi ?” . Imi place cum sună , dar nu , nu o mai fut azi . Se ridică , şi am timp să arunc o ultimă privire – să fur o ultimă impresie a ceea ce tocmai avusesem . Se’ndepartează , decupată in contre-jour , lasindu-mi tiparul de chitare al soldurilor ei pentru tot restul vieţii . După o vreme in patul ei se instalase Vali . Venise cu un rucsac pe care-l aruncase in debaraua ei timp de 8 ani .
„Te pup !” si mă pupă telefonat – se desprinde repede pină să mă dumiresc , ca la scoală 3 de „ă...ă...ă” pîna faci legătura cu întrebarea ţintită a profului , care te’a ginit că eşti afară din basmul colectiv . Fac un pas in spate pentru a-mi recăpata echilibrul şi pentru a deţine controlul intregului tablou .Wunderbar !
Diana din faţa mea are 35 de ani , n’as spune că timpul a trecut fără semne , i’a mai inmuiat puţin asprimea tinereţii . Ride şi risul e acelaşi , îşi aprinde un chentan şi scoate fumul lafel – con subtire si lung . Oamenii bine construiti nu imbatrinesc niciodata , evolueaza intr-un firesc care tine de legile naturii - ramin ei insisi , adaugind putine accesorii - citeva fire albe. Privirea mi s-a parut intotdeauna adevaratul predicat al virstei , desi poate fi jucata si inselatoare - ca mai toate "realitatile" Diana e ca o apa repede de munte , nu ai timp sa te tii dupa ea si daca te tii afli ca are viltori .Se opreste brusc din toate cu capul putin aplecat spre stînga, ca un stop cadru de film , lasindu-mă parca să fac 3d Zoom , pan si orbit cit doresc in jurul ei . Imi place ce văd , mă pregătesc să spun un compliment tîmpit şi oarecum timid-invitational „două trefle” , cînd deodată o citesc ca pe un indicator rutier , poate triunghi rosu cu semn de exclamare .
Cam de la 80 de centimetri altitudine mă priveşte de jos în sus un băieţel . Are ceva din Clintfucking Eastwood cu eterna sprinceană tremurîndă , nu vad nici o urma de Vali in el . Mi se pare că aud un „Jos labele de pe mami , jegosule !” . Imi mai examinez odată ţinuta şi mă prezint regulamentar , nume, prenume, initiala tatălui si titlu universitar .Nu pare impresionat mormăie ceva din care înteleg un „Marius” , dar pronunţat ca’n latină , cu accentul pe a 2’a . „ Incîntat !” zic şi îl privesc impresionat şi descumpănit pe micul general , care inconştient face un exerciţiu de forţă cu mine , un’doi’trei. Mă’sa il ia de mînă , la timp ca sa nu mă sfîşie . Mă adăpostesc timid la dreapta ei , în timp ce pitbulul îi intinde mîna stîngă de-i aud articulaţiile trosnind . O vreme mergem , în voia vîntului prin parc – căutînd o bancă unde nenea („jos labele”) să stea cuminte cu mami . Aud un „Sunt cu ochii pe tine , haimana bătrînă !” , zimbesc incurcat la mă’sa si zic un „Da !” . Diana se dă unpic în spate „Da , ce ?!” . Tac şi ma uit pe tabla de şah a vieţii mele , unde regele a rămas singur , din ce in ce mai aproape de colţul inevitabil . Diana vorbeşte , amestecate – job , timp liber , literaturi - începe să imi povestească cu entuziasm un film pe care „trebuie să’l vezi neapărat , e de pus la presat” . Mă gîndesc la presiune , valve , cilindri , pistoane, şi dezordinea angrenată mecanic din mintea unui bărbat .”Ce frumoasa esti !” . O ascult , cumva cu motorul pornit , gata să calc acceleratia dacă va fi cazul – chit că asta inseamnă , goana laşităţii sau schizoida curajului .Gindurile imi strabat cararile vechi redescoperite , tot timpul patimile au orbite predictibile . Imi recunosc avatarurile de pradator in fiecare zvicnire din arterele mele .
Mă intreabă dintr-o dată : „Tu ce mai faci ? Cum îţi mai merge ?” şi iar am viziuni cu regele fugarit către colţ . Imi vine sa-i iau capul intre palme , să nu’mi poată fugi cu ochii şi sa’i spun „Eu vreau sa te ....” .Inainte să explodeze grenada emotionala , îl caut cu privirea pe micul tiran . Este focus 100 din 100 pe mine , nu ma slabeşte deloc – sunt captiv ca un balon . „Eu ... prosteli , nimic special !” . Ea pare dezămăgită , ar fi vrut ceva mai tare başii , „Cum aşa ?” .Ala mic mîrîie mulţumit – cită vreme mă menţine în afara curţii . Niciodata nu am simtit o femeie mai bine "gardata". Simt că nu pot sa-i fac Dianei nici o propunere care să conţină un „noi” complicitar .Fac schemele esecurilor ante-facto si in toate scenariile previzibile Marius - sparge blocada , ridica asediul salvind'o pe ma'sa din ghiarele capcaunului .
Brusc toate neliniştile mele condensează , le aud cum se preling şi picura . Il las pe bărbatul nestatornic să plece din mine , să părăseasca cadrul poveştii . Nu e loc de el aici , ar murdari , ar sparge , ar strica totul înainte de vreme . Desprinde-te .
Ii vad stînd o vreme pe bancă , o femeie divorţată şi frumoasă , uşor melancolică însă plină de viaţă – şi personajul meu , şters , tăcut , zîmbind absent unui trecut ireconciliant , unui viitor sever asumat. La cîtiva metri în spatele lor , un puştiulică blonziu cu un fes verde cu 3 moţuri azvirle din cind in cind pietre în lac . Cercuri mari, concentrice se’ntind , ecouri disperate ale neputinţei mele
Ce clip ... brrr !
RăspundețiȘtergeresi brrr .. e o reactie :)
RăspundețiȘtergerepoti observa ca la ultimele 3 texte ruleaza deine lakaien . As usual muzica nu ilustreaza vorbele , pur si simplu sunt "in mood" this artist in aceasta perioada . Nu tine mult , ca orice indragosteala :)